Ghid turistic Spania

Dată: 07 Feb 2014
Autor: 

Dacă vizitaţi Spania pentru prima dată, aveţi grijă: aceasta este o ţară care poate deveni în scurt timp o adicţie! Poate că vă doriţi doar o vacanţă pe plajă, un tur scurt sau un weekend break, dar înainte de a vă da seama, vă veţi trezi în mijlocul unor lucruri cu totul diferite, poate festivităţile vibrante ale unei sărbători locale, poate arhitectura dintr-o altă lume a oraşului Barcelona.

Chiar şi cele mai cunoscute destinaţii - din capitala Madrid până în zonele de coastă, de la înalţii Pirinei până în oraşele maure din sud - există atracţii cu adevărat autentice şi surprinzătoare la orice colţ de stradă, fie că este vorba despre un restaurant cochet din Ţara Bascilor, fie decorurile sălbatice ale câmpiilor centrale sau galeriile de artă din nordul îndepărtat. Curând, veţi observa că nu există o singură Spanie, ci mai multe şi într-adevăr, spaniolii înşişi vorbesc frecvent despre ţara lor ca despre Las Españas (Spaniile).

În parte, acest lucru este posibil din cauza unui regionalism dus până la fanatism, ce a decurs încă de la crearea celor 17 comunităţi autonome (comunidaded autonomías) de la sfârşitul anilor 1970, cu propriile guverne, bugete şi ministere ale culturii, chiar şi propriile forţe poliţieneşti. Veţi crede că sunteţi într-o vacanţă în Spania iar gazdele vă vor spune că, de fapt, sunteţi în Catalonia şi vă vor arăta diferenţele de limbă, cultură şi tradiţii artistice, ca să nu mai menţionăm comportamentul în societate sau politica. Într-adevăr, zilele demult apuse, de naţiune unită, guvernată cu hotărâre de la Madrid, par a fi pierdute pentru totdeauna, pentru că acum, regatele ce au alcătuit statul spaniol originar, îşi reevaluează poziţiile în cadrul structurii federale.

Oare contează toate aceste aspecte atât de mult pentru vizitatori? Ca o regulă - nu neapărat, de vreme ce turiştii au o inclinaţie de a se scufunda efectiv în discursul politic contemporan spaniol. De câte ori nu aţi discutat cu prietenii faptul că Barcelona doreşte să devină o naţiune liberă? Cu mult mai important este să ştim să privim dincolo de clişeele generate de paella, matadori, sangría şi siesta dacă vrem să obţinem cele mai interesante experienţe a vizitei noastre în această ţară incredibil de diversă.

Chiar şi în cele mai aglomerate resorturi turistice de pe Costa del Sol, veţi putea să găsiţi un bar sau un restaurant autentic, în care servesc masa localnicii sau un sat nu foarte îndepărtat în care vechile lupte cu tauri tradiţionale nu datorează nimic turismului. Oraşele mari din partea de nord, de la Barcelona la Bilbao, s-au reinventat ca nişte destinaţii esenţiale, prin excelenţă culturale, în care nu mai este totul închis, chiar dacă ajungem duminica şi unde nu se mai doarme în fiecare după-amiază de la 12 la 3.

Şi atunci când lumea priveşte spre Spania ca la o enclavă de inspiraţie culinară, şi observă că ţara are câţiva dintre cei mai lăudaţi bucătari şi cele mai inovative restaurante din lume, este evident că lucrurile s-au schimbat. Spania, în ciudat nesiguranţei economice de care a dat dovadă în ultima vreme, se simte foarte diferită de ceea ce însemna acum câteva decenii. Aşa ar trebui să faceţi şi voi, să vă pregătiţi pentru surprize.

De la sfârâitul bucatelor din bucătărie şi sărbătorile haotice la artă contemporană de ultimă oră, muzee vechi şi o cultură palpitantă a plajelor, Spania ştie cum să îşi impresioneze turiştii. Este plină de energie, veselă, sexi şi extrem de fierbinte - aproape la fel ca un dansator senzual de flamenco care-şi acaparează audienţa prin mişcări hipnotizante. Fie că sunteţi un vânător de cultură, un amator de istorie sau un fanatic al vacanţelor pe plajă, este aproape inevitabil că între voi şi Spania va fi dragoste la prima vedere.

La fel de versatilă ca şi un cameleon, personalitate cu multe feţe a Spaniei este subliniată perpetuu de diferitele colţuri ale ţării, de la malurile aurii de pe Costa del Sol la piscurile înzăpezite ale Munţilor Pirinei, de la arhitectura futuristă a Valenciei la oraşele medievale din Catalonia, de la bulevardele largi ale cosmopolitului Madrid la zonele rurale din Galicia.

Spania este o ţară la fel de diversificată cum este de eclectică, de contrastantă. Clădirile de o frumuseţe unică se adună în jurul vechilor catedrale în stil roman, iar cluburile de flamenco stau fix lângă hotelurile cochete în stil boutique. Într-o ţară cu un astfel de trecut istoric, combinaţia dintre diversele culturi este evidentă, de la puzderia de biserici Romanesque, clădirile baroce, fortăreţele maure şi palatele renascentiste.

Lumina arzătoare a soarelui şi întinderile nesfârşite de nisip, sunt cu siguranţă parte a farmecului sufocant al acestei ţări, dar seducţia Spaniei se extinde dincolo de linia de coastă. În nord, parcurile naţionale din Asturia oferă peisaje montane incredibile, în timp ce coasta accidentată a Galiciei suprinde prin micile golfuri izolate şi satele pescăreşti extrem de pitoreşti.

Mergeţi spre vest pentru a vă face loc printre ruinele romane din Extremadura, sau est pentru a vă minuna în faţa minunilor arhitecturale din Valencia şi Tarragona. Către sud multitudinea de monumente antice, oraşele excepţionale şi arta tradiţională vă aşteaptă în Andalucía. Faceţi-vă timp pentru a o explora, pentru că Spania cu siguranţă că vă va surprinde!