Ghid turistic Alexandria

Dată: 26 Dec 2014
Autor: 

Alexandria se află pe malul vestic al râului Potomac, la aproximativ 10 kilometri sud de Washington DC și mai puțin de 15 kilometri de Mount Vernon. Orașul a fost întemeiat de Virgina Assembly în 1749 iar, începând cu luna iulie a aceluiași an, a început vânzarea de loturi pentru construcții, la licitațiile organizate în piața principală. Poartă acest nume în cinstea scoțianului John Alexander care, în 1669, a cumpărat ținuturile ce includeau Alexandria, într-o tranzacție faimoasă, pe 6.000 de lire de tutun și butoaie.

Generalul englez Braddock și-a stabilit punctul de comandă în Alexandria, ocupând Carlyle House în timpul campaniei sale împotriva francezilor din 1755. La momentul revoluției, orașul era unul din principalele centre comerciale și porturi de sorginte colinială din regiune. Interesele sale politice, sociale și comerciale au stat sub atenta observație a personalităților regiunii, în special a lui George Washington, a cărui reședință se afla în apropiere, la Mount Vernon. Washington a păstrat casa sa din Alexandria, servind ca administrator al mici urbe din Virginia. A achiziționat, de asemenea, un rând de bănci în biserica locală - Christ Church -, fiind un maestru venerabil al lojei masonice din Alexandria.

Un alt general, Henry Lee, tatăl faimosului Robert E. Lee, și-a adus familia în Alexandria în 1810. Robert a trăit aici până la plecarea sa în West Point, în iunie 1825. La începutul secolului al XIX-lea, orașul făcea parte din District of Columbia, iar în perioada de până în Războiul Civil American, industria a cunoscut o ascensiune importantă, înflorind datorită transferului de mărfuri prin canalul care-i poartă numele. În timpul Civil War, Alexandria a fost capturat și ocupat de trupele unioniste, folosit ca bază de operațiuni în Northern Virginia. Atât trupele, cât și proviziile, au fost transportate spre oraș prin intermediul căii ferate și a portului, fiind ulterior coordonate spre locurile în care erau necesare. Soldații răniți, aduși înapoi de pe front cu trenul, au umplut spitalele și facilitățile medicale temporare poziționate pe toată suprafața localității.

Chiar dacă Alexandria a fost, în mod tradițional, un centru al comerțului cu sclavi, avea totuși câteva comunități de negri liberi. Viața afro-americanilor din Alexandria a înflorit o dată cu întemeierea de noi biserici, afaceri și organizații frățești. Mulți dintre afro-americanii din oraș erau artizani talentați.

Fabrica Torpedo, un simbol al industriei locale, a fost construită pe malul apei în timpul Primului Război Mondial și folosită din nou în timpului celui de-al doilea, ca furnizor de muniție. Înaintea renovării sale de la sfârșitul anilor 1970 și începului 1980, cele 10 clădiri industriale ale sale dominau vizual linia litoralului din Alexandria. Astăzi, este un exemplu practic al adaptării la o economie pacifistă, centrul comunității de pe malurile apei, cu un port de agrement, magazine, parcuri publice, alei, restaurante, reședințe private și clădiri de birouri.

Alexandria a început procesul de reînnoire și conservare a vestigiilor istorice în anii 1960. Până la această dată, toate obiectivele au fost atinse, cu sprijinul primăriei locale și a membrilor organizațiilor de profil. Restaurarea bastionului de nord-vest - Fort Ward - a fost realizată la sărbătorirea centenarului Civil War, fiind unul dintre cele mai importante obiective turistice de origini istorice din oraș.

Districtul ocupat în vechime de comunitate, cunoscut astăzi sub numele de Orașul Vechi (Old Town), este cunoscut pentru numărul mare de muzee, atât de stat cât și private, dar și alte atracții, precum restaurante, hoteluri și locuri tradițional utilizate pentru organizarea evenimentelor remarcabile. Alexandria atrage astăzi mai mult de 1,5 milioane de turiști anual, străini și americani.