Ghid turistic Göreme

Baloane în zbor peste Göreme Baloane în zbor peste Göreme

Cea mai importantă atracție din Capadochia, satul Göreme, la doar 3 kilometri nord de Üçhisar, a fost între primele așezări umane din regiune și este astăzi gazda unui muzeu grandios în aer liber, localizat la doar câțiva kilometri distanță, pe drumul spre Ürgüp. Odinioară destinația preferată de turiștii low-cost ai regiunii, Göreme a devenit o localitate eminamente turistică, ce apelează toate categoriile de vizitatori, cu o stradă principală dedicată în exclusivitate acestora. Șirul interminabil de pensiuni, agenții de turism, magazine de covoare și numărul mare de restaurante asigură economiei locale venituri semnificative, iar influxului de turiști toate serviciile de care au nevoie.

În ciuda aglomerației, Göreme a reușit să-și păstreze șarmul, sub controlul autorităților locale, iar dacă localitatea devine sufocantă în perioada verii, împrejurimile pitorești oferă văi înverzite și peisaje vulcanice spectaculoase, locuri izolate în care vă veți putea relaxa. Sistemul de transport public este adecvat, spațiile de închiriere mașini, biciclete sau scutere sunt la îndemână, iar excursiile se organiează la prețuri decente. De altfel, majoritatea covârșitoare a turiștilor Capadochiei preferă să se cazeze în Göreme, urmând ca de aici să înceapă explorarea unei regiuni absolut încântătoare.

Lunga istorie a localității și varietatea sa culturală ascund faptul că Göreme este cea de-a patra sa denumire. Bizantinii l-au numit Matiana, armenii creștini l-au botezat Macan, în timp ce turcii l-au numit Avcılar, înainte de a primi numele cu care suntem toți familiarizați astăzi, de Göreme (în traducere liberă „nemaivăzut” sau „inobservabil”), în onoarea văii înțesate de biserici, cu același nume. Există două biserici agățate pe colinele din de deasupra Göreme, ambele adiacente șoselei Uzundere Caddesi și marcate prin indicatori plasați pe marginea drumului.

Prima dintre ele, Kadir Durmuş Kilisesi, numită așa după proprietarul terenurilor învecinate, constă într-o locuință în interiorul unei peșteri, cu câteva trepte săpate în piatră, destul de vizibilă de pe poteca ce traversează podgoria din zonă. Nu prezintă picturi, însă dispune de o galerie etajată impresionantă, plus câteva morminte sculptate în formă de jgheaburi în exterior. Construcția, a cărei dată a fost estimată în jurul secolului VII, putea să fie la fel de bine o biserică parohială la momentul în care a fost inaugurată. 

Cea de-a doua biserică, Yusuf Koç Kilisesi, dateză din secolul al XI-lea și este cunoscută sub numele de „biserica celor cinci coloane”; al șaselea nu a fost niciodată sculptat. Biserica are două cupole, din care unul a fost devalizat în trecut pentru a fi transformat în coteț pentru porumbei, însă frescele s-au păstrat în condiții destul de bune. Sunt înfățișate Buna Vestire, sfinții Gheorghe și Teodor luptându-se cu un dragon, iar lângă ușa se află o reprezentare a sfinților Constantin și Elena alături de Sfânta Cruce.

Cea mai populară și mai plină de satisfacții rută din zona Göreme este spre Üçhisar, o distanță de 2 kilometri ce se acoperă în 2 ore de mers pe jos, de-a lungul unui traseu ce începe de deasupra hotelului Ataman, prin valea Uzundere, traversând tuneluri săpate în stâncă până în inima regiunii rurale capadochiene. Aveți nevoie de pantofi buni și vă recomandăm să parcurgeți traseul într-un grup sau alături de un ghid local, pentru a vă asigura că nu ratați vizita în cele două biserici, Karşi Bucak și Yusuf Koç.

Ultimele destinații

Ghid turistic Svalbard

Svalbard

La 640 de kilometri în nordul coastei continentale a Norvegiei, arhipelagul Svalbard este unul din cele mai neprielni...
Hotelul Galaxy din Macao

Macao

Cu străzile sale pavate, arhitectura barocă, mâncarea și băutura tradițională, micuța insulă Macao este un ...
Piața Sfatului din Brașov

Brașov

Al treilea cel mai mare oraș al României în funcție de numărul de locuitori (peste 250.000 la ultimul recensământ), B...
Centrul Varșoviei, gătit pentru sărbătorile de iarnă

Varșovia

Calatorind printre cladirile gri si nestilizate ce inconjoara Varsovia sau traversand bulevardele largi ce ...