La 640 de kilometri în nordul coastei continentale a Norvegiei, arhipelagul Svalbard este unul din cele mai neprielnice locuri de pe pământ. Două treimi din suprafața sa sunt acoperite de gheață, straturi peste straturi acumulate de-a lungul miilor de ani de temperaturi negative, cu un permafrost ce coboară până la 500 de metri sub nivelul solului. Insulele au fost probabil descoperite în secolul al XII-lea de vikingii din Islanda, însă nu au fost puse pe harta lumii decât la sfârșitul secolului al XVI-lea, de către exploratorul olandez Willem Barents, cel ce a dat și numele mării ce mărginește Svalbard la sud și sud-est.
Din 1596, de la descoperirea Insulei Spitsbergen de Barents, insulele nu au prezentat însă vreun interes pentru a fi locuite, până în 1899 când au fost descoperite mari rezerve de cărbune, formate, în mod paradoxal, de sedimentarea pădurilor tropicale preistorice. Vizitatorii ocazionași ai insulelor până în acel moment, vânătorii de balene, aventurierii și călugării, au fost înlocuiți de mineri, în primă instanță americani, apoi, începând cu 1916, de norvegieni. Suedia și Rusia încearcă și ei explorarea resurselor naturale ale insulelor și primesc dreptul de minerit chiar dacă, în 1920, se ratifică tratatul prin care se recunoaște apartenența Svalbard de Norvegia.
În ciuda condițiilor grele de viață, există suficiente motive care i-ar putea determina, pe cei mai îndrăzneți dintre voi, să se aventureze în arhipelagul Svalbard, un pământ de aproximativ 63.000 de kilometri pătrați unde 5 luni pe an soarele strălucește pe cer. Toată zăpada, cu excepția ghețarilor, se topește până la începutul lunii iulie, născând un decor unic, de văi acoperite cu flori, în care se poate vedea o bogăție extraordinară de viață sălbatică – păsări migratoare, vulpi și urși polari, reni, morse sau foci. Iarna, lucrurile stau cu totul altfel, într-o zonă în care soarele nu-și dorește să apară din octombrie până în februarie, iar recordul de temperatură negativă este sub -45 de grade Celsius.
Problema cu turismul în Svalbard derivă din exacerbarea complicațiilor ce implică un astfel de sejur. Cu toate acestea, transportul se face ușor cu avionul din Europa continentală, la prețuri corespunzătoare cu distanța parcursă. La fel se întâmplă și cu tariful pentru cazare sau mâncare, similare celor găsite în Norvegia. Pregătirea pentru o astfel de călătorie începe cu o excursie la Tromsø, orașul mohorât unde niciodată nu se întâmplă aproape nimic. De aici pleacă toate avioanele spre Longyearbyen, chiar dacă unele pot pleca și din capitala Oslo, cu oprire în același Tromsø. Totuși, vremea rece necesită o pregătire minuțioasă, în special a articolelor de îmbrăcăminte, în funcție și de ce fel de activități preconizați că o să întreprindeți. Multe din aceste condiții de călătorie sunt o piedică serioasă pentru orice turist.
Longyarbyen, destinația tuturor avioanelor ce zboară dinspre continent, este o localitate pe cât de curioasă, pe atât de unică. Influențele climei arctice aici se pot vedea la fiecare pas – metodele inginerești specifice pentru construcția de reședințe, duc până la pictarea multicoloră pentru a se capta orice rază a soarelui în condiții de frig. Poate fi și surprizător, pentru că dispune de tot atâtea galerii de artă, restaurante, cafenele sau magazine câte ați putea găsi într-un oraș de aceleași dimensiuni de pe uscat. Cei ce trăiesc aici în mod permanent, poate o să vă mire, însă o fac din plăcere. De altfel, în Svalbard există o calitate a vieții greu întâlnită în Norvegia continentală, alimentată de entuziasmul și căldura locuitorilor de aici.
În afară de atracțiile obișnuite ale orașului – un muzeu interesant, un mic cimitir ciudat, minele abandonate și cei câțiva ghețari văzuți de la distanță -, nu aveți mare lucru de făcut. Însă adevărata valoare a insulelor Svalbard stă în multitudinea de activități în aer liber. O explorare a zonei nu se poate face fără a avea la îndemână o armă de foc pentru a speria populația numeroasă de urși polari. Drumețiile, explorarea ghețarilor și raftingul pe apele înghețate sunt principalele atracții din perioada verii, alături de plimbările pe săniile trase de câini de pe platourile din jurul principalelor așezări.
O experiență rară, vizita în Svalbard se recomandă doar iubitorilor de aventură, într-un mediu atât de aproape de Polul Nord, care nu poate fi găsit nicăieri altundeva în lume. Este cel mai nordic punct locuit al Europei și, chiar dacă nu sunt extrem de multe lucruri de făcut pe plan cultural sau social, distanțele dintre obiectivele turistice principale sunt destul de mari pentru a vă lua câteva zile bune. N-o să puteți să vedeți totul, însă aventura trăită merită riscurile asumate. Svalbard nu este pentru toată lumea, este doar pentru cei ce apreciază natura în toată splendoarea ei, doritori să înțeleagă cum funcționează lucrurile în locuri mai îndepărtate de traseele turistice obișnuite.
Surse imagini
- Insulele Svalbard, Norvegia: Billy Lindblom - Flickr | CC BY 2.0 Generic