Clima Bulgariei este un mix între climatul mediteranean şi cel est-european. Luând în considerare suprafaţa mică pe care o ocupă şi proximitatea de România, a cărei climat îl cunoaştem mai bine, Bulgaria dispune de o variaţie de condiţii meteorologice, în funcţie de altitudine şi de distanţa de Marea Neagră. Nordul ţării are un climă moderat-continentală, cu patrum sezoane distincte, la fel ca la noi, în timp ce sudul Bulgariei este mai aproape de condiţiile mediteraneene, mai blânde. Aveţi nevoie de haine la fel cum purtaţi şi în România, cu mici excepţii în timpul iernii, când la noi este foarte frig, atunci când ar fi bine să fiţi pregătiţi cu haine de iarnă ceva mai uşoare.
În cazul în care nu mergeţi în vacanţă la schi şi preferaţi una din staţiunile litorale, vara este cel mai plăcut anotimp pentru o vizită în Bulgaria, când umiditatea aerului este mai scăzută şi temperaturile se învârt în jurul valorii de 25 de grade Celsius. Iarna, media este de 0 grade. Bulgaria beneficiază de 2.000 – 2.500 de ore însorite pe an, un climat favorabil pentru agicultură, domeniu în care Bulgaria excelează prin vinuri, legume, fructe şi faimosul ulei de trandafiri, obţinut aici, în mod tradiţional, de secole întregi.
Prin urmare, verile pot fi extrem de fierbinţi în partea de nord a Bulgariei, în special în preajma Dunării, aproape de graniţa cu România. În mijlocul verii, zona de coastă prezintă temperaturi de aproximativ 28 de grade Celsius, iar temperatura apei are în jur de 23-25 de grade. De-a lungul Mării Negre, temperatura medie din luna ianuarie variază între -1 şi 6 grade, iar iulie aduce temperaturi între 19 şi 30 de grade Celsius. În timpul verii, zona din jurul oraşului Plovdiv este una din cele mai calde din Bulgaria şi chiar din întreaga Europă.
Capitala Sofia are temperaturi medii de 28 de grade vara şi 3 grade iarna, reflectând influenţa munţilor din imediata vecinătate. Toamna este blândă şi în general plăcută, însă iarna poate să fie extrem de frig în partea de nord a ţării şi mult mai rezonabilă în sud. Se întâmplă aşa din cauza curenţilor de aer dinspre Marea Mediterană şi partea de nord a Africii. Iernile în Bulgaria sunt în aceeaşi notă cu România, cu temperaturi între -4 şi 6 grade Celsius. Bariera formată de Munţii Balcani este simţită pe toată suprafaţa ţării: în medie, nordul Bulgariei este cu 1 grad mai rece decât sudul, recepţionând cu circa 200 mm de precipitaţii mai mult decât sudul.
Surse imagini
- Grafic: © Globi | Public Domain Mark 1.0
- Vacha: Ivan Nedelchev - Unsplash | Licență Unsplash