Una dintre cele mai prietenoase națiuni, Fiji este binecuvântată cu păduri tropicale, plaje de nisip strălucitor, înconjurate de ape de culoarea smaraldului, între recife masive de corali cu o viață marină incredibilă, podișuri accidentate sau înțesate cu pajiști verzi, o mare diversitate de floră și faună și o climă blândă pe tot parcursul anului. Fiji este un amestec între uimitoarele peisaje naturale și culturile indigene fascinante, încorporând o atmosferă pe care nu o mai puteți găsi nicăieri în lume. Este locul ideal în care vă puteți bucura de briza caldă a Pacificului de Sud într-o lună de miere sau o nuntă romantică desfășurată între flori exotice, cu picioarele afundate în nisipul fierbinte. Timp de secole, Fiji și profilul său tropical a fascinat vizitatori din toate colțurile lumii. Cândva purtând stigmatul canibalismului, Fiji este acum esența unei vacanțe într-un paradis tropical.
Situat în partea de sud a Oceanului Pacific și acoperind o suprafață de aproximativ 18.000 kmp, arhipelagul Fiji este alcătuit din peste 300 de insule și peste 500 de insulițe, dintre care doar 106 sunt locuite și doar câteva oferă o oarecare infrastructură turistică. Geografia micuțului stat din Oceania este dominată de un teren montan, mare parte constând în vulcani adormiți. Viti Levu și Vanua Levu sunt cele mai importante insule ale statului Fiji, adăpostind peste 80% din populație. Viti Levu este sufletul Fiji, oferind munți tropicali înalți, o zonă interioară dominată de terenuri accidentate, împânzite de râuri, cascade, păduri tropicale, cu floră și faună bogate.
Suva, capitala Fiji, este un port superb, situat pe o peninsulă colinară în colțul sud-estic al insulei Viti Levu. Este cea mai mare și mai cosmopolită localitate din regiune. Găzduiește o bogăție de locuri de interes și atracții turistice, inclusiv Muzeul Fiji, grădinile botanice Thurston, Victoria Parade, cea mai înaltă cladire a statului, Suva Central, parcul Albert și multe altele.
Impresia cea mai puternică pentru un turist ajuns în Fiji pentru prima dată este sentimentul „de bine” oferit de aerul cald și briza calmă, de mirosul umed al apei care te înconjoară din toate părțile. Scena vizuală este verde, cu nuanțe de gri provenite de la norii de abur care acoperă pădurile de pe terenurile înalte ce înconjoară protector zonele locuite. Este o destinație liniștită, în care răsăriturile și apusurile de soare au valoarea pe care o merită. O să vrei să te îmbeți în propria stare, căutând apoi răcoarea mult visată, superficial ascunsă doar în paharele de înghețată servite într-unul din barurile sau terasele din Suva sau pe plajă, direct din nuca de cocos.
Surse imagini
- Cover ghid turistic Fiji: 12019 - Pixabay | Licență Pixabay