Republica Kazahstan, situată în partea centrală a Asiei, este locul în care vechiul întâlnește noul și unde semnele civilizației occidentale se îmbină armonios cu vechile tradiții. Vizitatorii sunt încântați atât de cultura kazahă, cât și de frumusețea naturală a regiunii. Este țara care și-a schimbat recent capitala – în 1997, se muta de la Almati (sau Alma – Ata), cel mai mare oraș al țării și principalul centru industrial, la Astana.
Până nu demult, Kazahstan a fost o bijuterie secretă pentru marea majoritate a lumii, pentru că a făcut parte din Uniunea Sovietica. Cu toate acestea, ultimii 20 de ani au marcat o creștere semnificativă în popularitate. Această nouă națiune independentă a dezvoltat o puternică dezvoltare turistică, promovându-se la nivel internațional în cadrul unor expoziții importante, facilitând tuturor cunoașterea destinațiilor sale turistice, precum și bogata cultură și vechea sa istorie. Kazahstan devine faimoasă pentru numeroasele monumente medievale, ca mausoleurile Aisha – Bibi, Karakhan și Babadzha – Khatun în Ta razan, ansamblurile arhitectonice Khodja Akhmet Yasavi din Turkestan, mormintele scite din Semirechje.
Kazahstanul este și regiunea care a constituit baza lansării primelor nave spațiale ale lumii, Baikonur. În plus, zonele din partea de sud sunt propice pentru vânătoare, cățărari, schi sau patinaj. Partea de vest a țării este situată la intersecția dintre continentele Asia și Europa, în bazinul Mării Caspice, de-a lungul fluviului Volga, cel mai lung curs de apă al Europei și Munții Ural. Este locația în care găsim a doua cea mai adâncă depresiune a lumii, Kargije, la 132 de metri mai jos de nivelul mării. În regiunea de vest, turiștii se pot bucura de un teren de vânătoare deosebit, pescuit și sporturi de apă. Numeroase rezervații naturale și monumente împânzesc regiunea, precum Mangyshlak sau Ustyurt.
Partea de nord a Kazahstanului este regiunea preferată de cicliști, amatorii de offroad și de cei care se bucură de navigarea pe apă folosind o gamă pestriță de ambarcațiuni. Turiștii pot fi, de asemenea, interesați de rezervațiile naturale Kurgaldzhino și Naurzum și, după o zi plină de activități interesante, se pot retrage într-una din stațiunile turistice de la Kokshetau, Bayan – aul sau Muyaldy. Partea centrală a țării cuprinde unul dintre cele mai mari lacuri ale lumii, Balhas, înconjurat de adevărate oaze de păduri și munți. În plus, în cadrul portului pot fi descoperite o serie de situri arheologice sau relicve etnografice. Partea de est a țării se distinge prin prezența Munților Altai și colinele lor împădurite, precum și de râul Irtiș sau lacuri precum Zaisan, Markakol, Alakol ori Sauskan. Regiunea Semipalatinsk (cunoscută acum sub numele de Semey), este bogată în floră și faună și locul de naștere a marelui poet și scriitor kazah Abai Kunanbaev, realizatorul celor mai multe traduceri de opere din limba rusă și alte limbi internaționale, în limba authtonă, kazahă.
Kazahstanul este impartit, din punct de vedere administrativ, in 14 provincii, impartite, la randul lor, in districte. Un statut aparte il au principalele orase ale tarii, Almati si Astana, considerate de interes national, precum si orasul Baikonur (sau Baykonur), cu statut special, cedat Rusiei pana in anul 2050, pentru baza spatiala prezenta aici.
Nu putem sa incheiem acest ghid turistic fara sa mentionam Burabai, considerat Elvetia Kazahstanului, o destinatie turistica ce ofera mai mult decat decoruri fantastice, spectaculoase. Dispune de ape minerale si bai de noroi renumite in lume si este gazda unui parc national cu un numar mare de specii de animale si o flora deosebita. Burabai, situat la o inaltime de 1400 de metri, are 14 lacuri importante adanci si o multitudine de alte lacuri mai mici. Una dintre formatiunile muntoase remarcabile este o insula in forma unui Sfinx, rasarita din apele Lacului Burabai.
Curios sau nu, Kazahstan este cea mai mare tara a lumii fara iesire la mare sau la ocean. Este vizitata anual de aproape 1 milion de turisti, in principal amatori de aventura. O alta caracteristica demna de notat este gradul de alfabetizare, care depaseste 99% din totalul populatiei. Kazahii sunt renumiti si pentru exportul de cereale, fiind al cincilea cel mai mare exportator din lume. Nu in ultimul rand, Kazahstanul se remarca prin productia si exportul de produse petroliere, factor care sta la baza dezvoltarii economice, cel putin din ultimele 2 decade.
Surse imagini
- Cover: Eugene Vovk - Unsplash | Licență Unsplash