Ghid turistic Peloponez

Panoramă Patra Panoramă Patra

În această parte a Greciei, vestigiile culturale și frumusețile naturale pot fi cu greu apreciate obiectiv. Pur și simplu nu există o altă regiune similară la care să ne putem raporta. Peninsula Peloponez, deși mai mult o insulă o dată cu săparea canalului Corint, pare să cuprindă toate caracteristicile civilizației elene, antice și moderne. Trecând în revistă doar câteva din cele mai frumoase locuri de văzut, aici găsim palatele homerice ale lui Agamemnon din Micene, cele mai bine conservate teatre grecești antice din Epidaurus și faimosul sanctuar de la Olympia – denumit așa în cinstea muntelui mitologic Olimpus, locul în care sălășluiau zeii -, gazda primelor Jocuri Olimpice, ținute aici timp de peste un mileniu.

Nu mai puțin impresionane, deși mai reduse ca număr, sunt fabuloasele palate și castele de origini venețiene, franceze și turcești, de la Nauplion, Methoni și străvechiul Corint. Povestea continuă în Mani, cu turnurile defensive ciudate și bisericile înțesate de fresce (cunoscut și pe numele grecesc, de Maina), apoi cu enclavele bizantine din Mistras sau Monemvasia, extrem de bine conservate. Însă, pe lângă infuzia unică de istorie și densitatea fabuloasă de monumente culturale, Peloponezul este cunoscut și ca un loc favorit pentru petrecerea vacanțelor, apreciat pentru serenitate, frumusețile mișcătoare ale locului și numeroasele sale place, în special de-a lungul coastei de vest.

Mai puțin amenajate în scopuri turistice, atracțiile de aici, mai multe decât clasicele destinații litorale ale Greciei, au parte de un peisaj interior superb, cu munți împăduriți, traversați de câteva din cele mai pitoreși văi și defilee din întreaga Europă. Nu degeaba, Arcadia, o regiune binecunoscută a peninsulei, a devenit sinonimul conceptului de idilă rurală. Adevăratul caracter al Peloponezului îl descoperiți avântându-vă de-a lungul traseelor mai puțin cunoscute și promovate – vechile localități colinare Karytaina, Stemnitsa sau Dimitsana, vilele turn din regiunea Mani, precum Kitta sau Vathia, plajele din Elafonissos și Voidokilia, dar și urmând defileul Vouraikos, cel mai bine văzut de pe calea ferată tradițională.

Principalele atracții în Peloponez

Locul primelor Jocuri Olimpice
Ceremonia aprinderii torței olimpice
  • Micene – și legendarul său palat, este locul unor comori neprețuite și gazda mormântului maiestuos al lui Agamemnon, regele ucis la scurt timp de la revenirea sa din Războiul Troian;
  • Nauplion – o atmosferă elegantă – de secol al XIX-lea – și un punct de plecare pitoresc spre obiectivele din Argolida;
  • Epidaurus – unul din cele mai bine conservate teatre antice, simbol al reușitelor tehnologice ale vechilor greci – acustica și experiențe vizuale incredibile pentru era în care au fost construite;
  • Monemvasia – cu fortăreața sa bizantină extraordinară, cocoțată pe o stâncă răsărită inexplicabil din valurile mării, la câteva sute de metri de mal;
  • Mistras – orașul cu iz medieval, înțesat de fresce bizantine;
  • Defileul (sau canionul) Lousios – o zonă naturală vastă, ce cuprinde, pe lângă munții puternic împăduriți, câteva cascade, torente răcoritoare și micuțele mănăstiri agățate de creste;
  • Peninsula Mani – renumită pentru cele câteva localități ale căror forme arhitecturale principale sunt vilele turn, dar și pentru mănăstirile izolate;
  • Olympia – cu cei 1400 de ani în care a jucat rol de gazdă a Jocurilor Olimpice și muzeul de pe valea Alfios în care se pot vedea câteva dintre cele mai reușite sculpturi antice elene.
Satele Arcadiei, Peloponez
Imaginea satele din centrul Peloponezului – Prinvicia Gortynia, în Arcadia

Regiunea este meritorie, indiferent de perioada de timp pe care-ați dori s-o petreceți aici. Zona cea mai bogată în vestigii istorice, prefectura Argolida, poate fi accesată în doar aproximativ 2 ore din capitala Atena. Un circuit cuprinzător, care să includă, printre altele, vizite scurte în Corint, Micene sau Epidaurus, se poate realiza cel mai bine folosind ca bază de plecare localitatea litorală Nauplion, beneficiind atât de minunățiile străvechi ale peninsulei, cât și de porția binemeritată de soare, plată și divertisment. Un astfel de traseu ar putea fi realizat chiar și în două zile. Dacă aveți la dispoziție o săptămână, puteți încerca să vă avântați spre Mistras și situl său arheologic inclus în patrimoniul universal UNESCO, dar și spre Olympia pentru a vă face o idee despre ce au însemnat vechile Jocuri Olimpice. Pentru a reuși să vedeți și celelalte atracții importante ale peninsulei – partea de la sud, cu Mani și Messinia, dar și satele romantice ale Arcadiei -, aveți nevoie de cel puțin două săptămâni, obiectiv realizabil având în vedere prețurile destul de mici practicate de cele mai multe unități de cazare din regiune.

O combinație dintre peninsula Peloponez și insulele înconjurătoare, v-ar oferi posibilitatea să vedeți Insulele Ionice și Saronice în cel mai scurt timp. Astfel, din al doilea cel mai mare port al Greciei, Patra, puteți ajunge rapid în Corfu sau pe coasta estică a Italiei; din Kastro Kyllini accesați rapid frumusețile incredibile ale insulelor Zakynthos și Cefalonia; izolata Cerigo este cel mai ușor de vizitat din Grecia continentală plecând dintr-unul din porturile aflate în sudul Peloponez.

Ultimele destinații

Ghid turistic Svalbard

Svalbard

La 640 de kilometri în nordul coastei continentale a Norvegiei, arhipelagul Svalbard este unul din cele mai neprielni...
Hotelul Galaxy din Macao

Macao

Cu străzile sale pavate, arhitectura barocă, mâncarea și băutura tradițională, micuța insulă Macao este un ...
Piața Sfatului din Brașov

Brașov

Al treilea cel mai mare oraș al României în funcție de numărul de locuitori (peste 250.000 la ultimul recensământ), B...
Centrul Varșoviei, gătit pentru sărbătorile de iarnă

Varșovia

Calatorind printre cladirile gri si nestilizate ce inconjoara Varsovia sau traversand bulevardele largi ce ...