Personal, am fost în Vietnam de câteva ori, călătorind la bordul unui vapor de croazieră ce avea opriri regulate în micul stat din sud-estul Asiei. Ceea ce urmează sunt impresiile de călătorie pe care le-am adunat de la amici, colegi, prieteni, incluzând excursiile din Saigon, delta fluviului Mekong şi Nha Trang.
Pentru majoritatea turiştilor, imaginile din Vietnam sunt cele fixate în anii 60 şi 70, din ştirile privitoare la evoluţiile războiului şi situaţia post-belică. Mai sunt puţini cei care au prins războiul totuşi. Eu personal nici nu eram născut atunci când a fost cucerit Saigonul, deci tot ce am prins este din filme şi documentare nesfârşite pe Discovery sau History Channel. Îmi amintesc că Oliver Stone a turnat un serial destul de reuşit, înfăţisând ororile războiului în care celebrul regizor de film a fost implicat, ca soldat. După ce războiul a luat sfârşit, regizorul şi-a mutat filmările într-un climat mai dulce, în Thailanda.
Acum mi se pare că Vietnamul a căpătat aşa, un aspect mai proaspăt, mai plăcut. Am descoperit o ţară care nu a lăsat în urmă razboiul cu America, dar şi o ţară care este suficient de matură pentru a merge înainte, spre progres. Statele Unite şi Vietnamul sunt în relaţii bune, din nou, chiar dacă în zona turistică am simţit câteva priviri mai arzătoare destinate turiştilor vorbitori de limbă engleză. Cele mai călduroase primiri le acordă sudiştii, cei care au luptat cot la cot cu americanii împotriva comuniştilor din nord. Au facut-o chiar dacă s-au pierdut multe vieţi şi chiar dacă pe mulţi dintre ei i-a costat cetăţenia. Nu te aştepţi la o asemenea primire.
Precum majoritatea ţărilor asiatice, Vietnam se schimbă rapid. Este fără îndoială o ţară din lumea a treia dar se fac eforturi enorme pentru a se dezvolta, chiar şi împotriva voinţei multora. La fel ca şi China, guvernul de la Hanoi încearcă sa pună în balanţă idealurile socialiste şi capitalismul. Cel puţin aşa se laudă. Ar dori să creeze o libertate economică şi să menţină în acelaşi timp controlul politic şi să îngrădească anumite libertăţi. Din acest punct de vedere, am simţit cumva că retrăiesc senzaţii de până în 1989, atunci când am auzit din difuzoarele montate pe stâlpii de electricitate diferite mesaje, într-o limbă neştiută de mine, dar destul de monotonă şi într-un ton atât de familiar mie.
Saigonul (sau Ho Şi Min) este un oraş în tranziţie acum, fără să sufere de lipsă de contraste pe care te aştepţi să le găseşti într-un oraş ce încearcă cu disperare să modifice şablonul de „lumea a treia” în „subdezvoltat”. Dar imediat ce încerci să-i acorzi o şansă la decenţă, cum te întorci la primul colţ de stradă, cum apare o droaie de copii orfani care-ţi agită în urechi cupe de plastic pline de mărunţiş. După un alt colţ de stradă, clădiri dărăpănate care ar fi trebuit demolate cu ani în urmă găzduiesc familii ce trăiesc câte 6 în cameră. Pe faţadă, aceeaşi clădire afişează anunţurile strălucitoare de magazine de designer, ce vând Gucci, Armani, Chanel sau Versace. Acesta este totuşi un oraş în care veniturile depăşesc de trei ori media naţională. Mai multe magazine, chiar şi mall-uri, au fost ridicate în ultima perioadă de timp. Un vizitator care a mai fost aici acum puţin timp va putea să vă spună că schimbarea este atât de rapidă încât pare neverosimilă. Şi acesta este un aspect remarcabil.
Mekongul este unul dintre marile râuri ale lumii, curgând peste 4.000 de kilometri din Munţii Tibet până să se verse în Marea Chinei de Sud iar delta acestuia este una dintre cele mai largi din lume. Regiunea deltei începe cu adevărat în Cambodgia, în jurul capitalei Phnom Penh unde, după ce Mekong se uneşte cu Tonle Sap, se divizează în două canale principale: Bassac şi Mekongul Superior. De aici, numeroşii afluenţi şi canalele făcute de om crează un habitatg natural potrivit mai degrabă excursiilor cu barca decât turismului clasic, de uscat. Şi aceasta este şi modalitatea în care majoritatea oamenilor călătoresc între micile lor localităţi, la bordul ambarcaţiunilor uşoare.
Nha Trang are tot ce-i trebuie pentru a fi o plajă spectaculoasă însă este destul de murdar. Nu doar pentru ca există o anumită cantitate de gunoi pe plajă, ci pentru că gunoiul se poate vedea plutind şi la ceva distanţă de maluri. Nimic nu este ca atunci cand încerci să înoţi şi simţi că trebuie să-ţi desfăşori peturile de plastic din jurul picioarelor. Ca Na, o destinaţie turistică din apropiere, arată ceva mai bine şi este mult mai plăcută. Totuşi, Nha Trang devine cea mai populară atracţie de coastă vietnameză, infrastructura oraşului fiind depăşită în mod agonizant de cererea pieţei. Dacă ignoraţi mizeria, atunci vă aşteaptă o plajă destul de plăcută şi largă, cu o vedere deosebită a munţilor din apropiere. Este aşezată de-a lungul unui promontoriu de palmieri, care au menirea să răcorească locul dupa ora 5 P.M.
Ce-mi mai aduc aminte cu plăcere din Nha Trang sunt suvenirurile cumpărate de aici la preţuri derizorii. Am plătit pe două coliere de perle 50 de dolari. Nu erau perfect sferice şi nici nu am pretenţia că sunt perle oceanice, naturale, ci mai degrabă de crescătorie. Cele două statui sculptate în abanos, de aproximativ 35 cm înălţime, m-au costat 70 de dolari bucata.
Una peste alta, Vietnamul pare să devină ceea ce merită. Oamenii sunt absolut superbi, începând cu populaţia de rând, tot timpul zâmbitoare şi jovială, până la personalităţi. O menţiune în acest sens o acord aici delegaţiei Vietnamului la Bucureşti, cu care am avut câteva colaborări turistice şi care m-a ajutat în organizarea unor excursii acolo. La rându-le, chiar dacă-şi reprezintă ţara în Europa, sunt persoane la fel de simple şi de superbe ca şi cele cu care am avut contact în ţara lor de baştină. Mergeţi în Vietnam. Descoperiţi o lume, un popor.
Surse imagini
- Cover: Peter Hammer - Unsplash | Licență Unsplash
