Ghid turistic Angola

Cuvântul „Angola” derivă din denumirea conducătorilor statului Ndongo. Numele „ngola” a fost menţionat pentru prima oară de scrieri portugheze din secolul al XVI-lea. O colonie portugheză fondată în zona de coastă în 1575 ajunge să fie cunoscută tot sub numele de Angola. La sfârşitul secolului al XIX-lea, numele este dat unui teritoriu mult mai mare, avut în vedere de către colonizatorii portughezi. Acest proces se materializează încet – coloniştii portughezi nu ajung să atingă actualele graniţe ale Angolei decât în secolul XX. Acest teritoriu devine stat suveran în 1975, sub numele de Republica Populară Angola. Mai târziu, termenul „Populară” este eludat.

Angola este un stat de 1,25 milioane kmp situat în vestul Africii, la sud de ecuator. Există mari diferenţe climatologice şi geografice, de la pădurile luxuriante din partea de nord, la zone de coastă mai uscate, terenuri centrale cu altitudine mai mare şi sol fertil, soluri nisipoase în partea de est şi deşertice în provinciile Kunene (Cuene) şi Kuando Kubango. În afară de marile fluvii şi râuri Zair, Kwanza, Kunene, Kubango, Zambezi şi Kuando, există o reţea de alte râuri mai mici, dintre care, câteva nu sunt perene. Angola se învecinează cu Namibia la sud, Oceanul Atlantic la vest, Zambia la est şi Republica Congo în partea de nord.

Din cauza războaielor repetate care au consumat ani la rândul această zonă, este dificil de aproximat numărul de locuitori. De asemeni, populaţia tinde să părăsească ţara atunci când încep conflictele armate şi să revină atunci când situaţia se calmează. Cu toate că un recensament nu a mai fost ţinut din 1970, în julie 2011, numărul de locuitori ai Angolei este de aproximativ 13 milioane şi jumătate. Dintre aceştia, 45% sunt copii sub 15 ani. Densitatea populaţiei variază în funcţie de regiune. De-a lungul anilor, populaţia urbană a crescut simţitor, astfel încât, în zilele noastre, mai mult de jumătate din locuitori sunt stabiliţi în oraşe. Capitala Angolei, Luanda, a atras mulţi emigranţi – un sfert din populaţie locuieşte acum acolo.

Angola este relativ urbanizată datorită faptului că, în anii 1980, mulţi oameni au căutat refugiu în zonele urbane mai sigure. Aşezările informale denumite „musseques” din jurul capitalei Luanda, sunt în contrast cu centrul modern al oraşului. Pentru oamenii care locuiesc în zonele rurale, condiţiile de viaţă sunt diferite, chiar dacă locuinţele dreptunghiulare cu acoperişuri de fier ondulat sau zinc iau treptat locul celor tradiţionale, construite din nuiele şi noroi. Unele zone rurale sunt supra-aglomerate, în timp ce alte zone sunt aproape nelocuite. Şi pentru că voiajele pe şosele sau pe calea ferată este de multe ori periculos, transportul şi mobilitatea, reprezintă o problemă naţională. În anii 1980, biletele de avion ieftine au dus la formarea de reţele comerciale regionale bazate pe transportul aerian.

Cu o coastă uimitoare de-a lungul căreia se găsesc frumos înşirate numeroase plaje de nisip, un interior muntos care lasă loc unor chei adânci şi rostogolitului cascadelor şi un număr de parcuri naţionale şi rezervaţii naturale, Angola oferă sute de posibilităţi de eco-turism pentru vizitatorii săi. Cu aceste resurse naturale deosebite, ţara are şi o cultură şi o tradiţie bogată, specialităţi culinare apetisante şi oameni cunoscuţi pentru hospitalitate şi amabilitate.

Cu toate acestea, imaginea nu este pe deplin roz, lipsa infrastructurii, dificultăţile de deplasare pe uscat şi serviciile proaste de sănătate şi de combatere a criminalităţii sunt lucruri pe care turiştii trebuie să le ia în calcul, în special în afara capitalei Luanda. Dar semnele redresării economice sunt evidente. Faptul că Angola este bogată în resurse naturale, cum ar fi diamantele şi gazele naturale, precum şi faptul că Angola este a doua cea mai mare exportatoare de petrol din Africa, după Nigeria, aduce speranţa de dezvoltare într-un viitor nu foarte îndepărtat.