Chiar dacă astăzi se bucură de un climat liniştit, pacific, Benin a fost odată unul din cele mai puternice imperii africane. Este o ţară bogată în istorie şi cultură, situată pe coasta de nord a Golfului Guineea în partea apuseană a Africii, mărginită de Niger, Togo, Nigeria, Burkina Faso şi Oceanul Atlantic. Este una din cele mai sărace ţări ale lumii dar şi una dintre destinaţiile sigure ale continentului negru.
Benin a jucat un rol important în comerţul cu sclavi din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, iar mărturiile acestei perioade se pot vedea în monumentele numeroase ce îi comemoreaza pe cei deportaţi în Indiile de Vest sau Brazilia. Este, în mare măsură, o ţară cu influenţe franceze, datorită moştenirii culturale coloniale. Cotonou are propriul Boul’ Mich (bulevardul Saint – Michel) şi nu este deloc ciudat să vezi localnicii plimbându-se pe străzi ţinând un baston sub un braţ şi un ziar sub celălalt.
Există o adevărata reţea de lagune şi mlaştini de-a lungul liniei de coastă, navigabile în mare parte a timpului, conectând cursurile de apă şi marile lacuri, precum lacul Aheme şi cel mai lung râu al ţării, Oueme. Plajele de-a lungul litoralului, de la Ouidah şi Grand Popo sunt o atracţie importantă pentru turişti, dar vizitatorii trebuie să fie atenţi la mareele puternice, ce limitează semnificativ posibilităţile de practicare a sporturilor acvatice.
Pe vremuri gazda marelui Imperiu Dahomey, Benin dispune de câteva palate şi temple ce stau mărturie culturii intrigante ce se poate înca vedea în Abomey. Muzeul local conduce vizitatorii înapoi în perioada celor trei regate Abomey. Clădirea obişnuia să fie palatul unuia dintre cele trei regate; un tron confecţionat din cranii umane se află în vitrinele acesteia. Siturile istorice din Ouidah merită, de asemenea, o vizită, incluzând portul portughez şi un templu colonial cunoscut sub numele de „Templul Pitonului Sacru”.
Regiunea nord-vestică este dominată de silueta munţilor Atakora, ce se înalţă până la o altitudine de 914 metri, oferind câteva posibilităţi minunate de drumeţii. Principalele două atracţii sunt parcurile naţionale Pendjari şi W, ce prezintă o gamă variată a faunei, de la hipopotami la crocodili sau la gheparzi.
Poate că nu este prima destinaţie care v-ar trece prin minte atunci când vă gândiţi la o excursie sau un concediu în partea vestică a Africii, însă Beninul, locul de naştere al voodoo, merită cu prisosinţă vizitat, în pofida lipsei de infrastructură turistică.
Surse imagini
- Cover ghid Benin: Wegmann - Wikipedia | CC BY-SA 4.0 International