Cea mai importantă atracție a orașului Brașov, Biserica Neagră, conform unor opinii cea mai mare biserică dintre Viena și Istanbul, tronează maiestuos deasupra Pieței Sfatului. Cu o istorie turbulentă, edificiul a fost construit între 1385 și 1477, pe locul în care se găsea, în trecut, o altă construcție cu destinație similară, de biserică romano-catolică (Marienkirche sau Biserica Sfânta Maria), distrusă de invazia mongolilor din 1242. Numele de astăzi, tradus în limba germana prin Schwarze Kirche, se trage de la groaznicul incendiu ce a mistuit orașul în urmă cu peste 300 de ani și a „colorat” zidurile minunatei clădiri cu fum.
Interiorul, restaurant în mod repetat, începând cu perioada de după raidurile turcești din 1421 și timp de 100 de ani după marele incendiu, nu a păstrat multe din caracterul inițial. Forma actuală a fost inițiată de umanistul Johannes Honterus, devenit paroh al Bisericii Negre începând cu 1542, imediat după schimbarea ideologiei în mișcarea reformată. Statuia de peste 100 de ani a Stadtpfarrer Honterus poate fi văzută în imediata apropiere a construcției religioase. Astăzi, Biserica Neagră oferă un interior generos în care domină stilul baroc, cu influențe gotice și renascentiste. De altfel, există voci ce susțin faptul că Biserica Neagră din Brașov este cea mai mare de acest tip din România, la concurență cu biserica evanghelică din Sibiu. Chiar dacă nu ar fi cea mai mare, este, cu siguranță, cea mai faimoasă construcție gotică a țării.
Cea mai faimoasă componentă a interiorului este orga Buchholz, de aproape 200 de ani, ce dispune de 4.000 de tuburi și este folosită și astăzi în cadrul unor concerte, susținute aici o dată pe săptămână. Biserica Neagră din Brașov mai are o orgă, Hesse, în cadrul corului, ceva mai mică decât prima și inagurată la o dată mai recentă. Cele mai frumoase obiecte din interior sunt însă cele 119 covoare turcești, împrăștiate prin toate colțurile interioare, donate bisericii de comercianții germani în secolele XVII și XVIII, ca mulțumire divinității pentru că au scăpat miraculos din călătoria lor periculoasă în ținuturile din Orientul Apropiat. Covoarele au influențe anatoliene și formează, se pare, cea mai mare colecție de acest tip din întregul bătrân continent, dacă nu luăm în calcul porțiunea europeană a Turciei, țară situată, în mare parte, în Asia.
Biserica Neagră poate cuprinde astăzi 5.000 de persoane între zidurile sale solide, iar aceasta și Curtea Honterus urmează un program de reabilitare ce ar fi trebuit să se încheie în luna august 2013. În urma acțiunilor de restaurare, începute în primăvara lui 2013, au fost descoperite câteva artefacte istorice importante, precum plăci funerare, gropi destinate proviziilor și peste 1.000 de morminte, toate în cadrul Curții Honterus. Programul de reabilitare a fost început la inițiativa Primăriei orașului Brașov laolaltă cu Biserica Evanghelică, însă nu deranjează vizitele turiștilor. Vizitarea este, totuși, interzisă în timpul sesiunilor religioase, ca și în perioadele sărbătorilor evanghelice, de anul nou, Crăciun, Paște, Florii, Rusalii sau Ziua Reformei.
Biserica Neagră din Brașov se alătură celuilalt edificiu de cult important din oraș, biserica cu hramul Sfântului Nicolae, formând un duo cultural extrem de valoros pentru întreaga zonă, deși ideologiile religioase sunt, cumva, diferite. La mică distanță nord-est de Brașov, descoperim o biserică cu o vechime similară și fortificațiile anexe, în localitatea Hărman (12 kilometri sau 15 minute pe șosea).
Detalii obiectiv turistic
- Adresa
Curtea Honterus, nr. 2
- Transport
autobuzul 51, stația Biserica Neagră
- Telefon0268.511.824
- Website
- Orar
De marți până duminică. Lunea și sărbătorile evanghelice – închis.
Vara
marți – sâmbătă 10:00 – 19:00;
duminică – 12:00 – 19:00.
Iarna
marți – sâmbătă 10:00 – 15:00;
duminică – 12:00 – 15:00. - Tarif
adulți – 8 lei / persoană
studenți – 5 lei / persoană
elevi – 3 lei / persoană
Copiii de până în 7 ani și persoanele cu dizabilități au gratuitate.
Surse imagini
- Cover: Maria Teneva - Unsplash | Licență Unsplash