Alpii Elvețieni

Alpii Elvetieni pot fi impartiti in mai multe regiuni. Aceste lanturi montane, relativ compacte din punct de vedere al raspandirii celor mai inalte varfuri si al constantei altitudinale, acopera aproximativ 60% din suprafata totala a Elvetiei si sunt gazda unor ghetari intinsi pe mai mult de 2.000 kmp. Elvetia este tara unde gasim cel mai mare ghetar al Europei, Aletsch, cu o suprafata de 169 kmp. Muntele Rosa, cel mai inalt varf montan al tarii, are 4.634 metri inaltime.

Alpii Elvetieni au de fapt doua lanturi montane paralele distincte: Berna Superioara sau Berner Oberland in partea vestica a centrului tarii, continuati spre nord cu Alpii Glarus si Alpii Pennini (Walliser), din partea de sud-vest, care se continua cu Alpii Lepontini si Alpii Retici. Berner Oberland se ridica la o altitudine de 4.300 metri in varful Finsteraarhorn si la 4.146 metri in varful Jungfrau, cele mai inalte culmi montane ale regiunii. Aceasta zona poate fi traversata prin doar doua puncte, intr-o suprafata totala de aproape 200 km: fie prin pasul Grimsel, mai dificil de abordat si mai abrupt, fie prin valea Reuss, o alternativa mai facila, chiar daca trecerea se face printr-un defileu adanc si destul de ingust.

Impunatorii Alpi Pennini sunt segregati de Alpii Bernezi prin vaile Ronului si Rinului, ale caror ape curg in directii opuse. Cele doua vai principale sunt legate la capete prin pasuri montane si includ cea mai mare populatie a Alpilor. Lantul sudic poate fi traversat printr-un numar mai mare de defilee, toate dificil de abordat, multe dintre ele fiind inchise pe perioada iernii, situatie similara cu Transfagarasanul nostru, din cauza acumularilor masive de zapada si gheata si pericolului izbucnirii de avalanse, in orice moment. Pasurile Simplon, St. Gotthard si St. Bernard sunt cei mai utilizati.

Alpii si-au luat numele de la cuvantul celtic „alp”, care inseamna literalmente „inalt”, la randu-i provenit din cuvantul latin „albus”, pe romaneste „alb”. Ambele intelesuri descriu perfect aceste intinderi marete montane, adapostul natural al populatiei elvetiene de mii de ani, la fel cum a servit ca ruta comerciala, militara si stiintifica in timpul lungii lor istorii. Astazi, populatia alpina sunt fie fermieri, fie implicati in industria turistica, intr-o forma sau alta. Turme enorme de oi si cirezi la fel de mari de bovine sunt purtate pe pajistile montane, pline de iarba grasa si puternic mineralizata, in timpul verii, pentru ca apoi, in perioada iernii, sa fie aduse in zonele cu altitudine mai mica, intr-un proces de transhumanta repetat de mii de ori.

Clima din Alpii Elvetieni nu face abstracție de la clima Elveției tinde sa fie ceva mai blanda pe pantele din partea de sud iar cele mai scunde inaltimi sunt cultivate cu vita de vie, pe cand in vai se practica cultivarea porumbului. De asemenea, in apropierea granitei cu Italia, pot fi descoperite livezi de citrice (portocali si lamai). Terenurile folosite in agricultura pot fi gasite pana la inaltimi de 1.500 de metri. Pana la aceasta inaltime, peisajul natural dominant este unul dens, paduros. Molidul norvegian, o specie montana de conifere, gasita pe pantele nordice, zada, coniferul care isi lasa acele pe timpul iernii, gasit mai ales in cantoanele Valais si Graubunden si alte specii de molid, precum si cateva specii de pin, pot fi gasiti in lanturile montane ale Alpilor Elvetieni.

Mai sus de 2.200 metri, padurile lasa brusc loc pajistilor, habitatul unei game largi de flori si fructe de padure. La 3.000 de metri, doar lichenii si muschii pot fi gasiti printre stancile si crevasele sapate in munte. Din cauza lipsei de terenuri arabile viabile si a conditiilor meteorololgice imprevizibile, viata in Alpii Elvetieni nu a fost niciodata usoara. In plus, exista intotdeauna riscul pornirii unor avalanse periculoase, care pot ingropa de-a dreptul sate intregi si inchide drumurile de legatura intre acestea pe perioade indelungate. Cu mult timp in urma, Alpii au fost alesi ca adapost natural impotriva razboaielor, evenimente comune pe intreaga suprafata a Europei.