Ghid turistic Guineea Bissau

Fluviul Geba Fluviul Geba

Guineea Bissau este o țară situată în partea vestică a continentului african, mărginită de Senegal la nord și de Guineea la sud. Foarte puțini turiști își fac vacanța în Guineea Bissau, însa cei ce au fost acolo o descriu ca pe o adevarată bijuterie africană, un pământ de o mare și variată frumusețe naturală, cu o populație blânda și prietenoasă. Atracțiile principale se leagă, în principal, de plaje superbe, majoritatea izolate și necălcate de piciorul omului, de abundența faunei, ce include o populație semnificativă de cimpanzei și hipopotami de apă sărată, precum și de arhitectura colonială păstrată din era portugheză.

Guineea Bissau este un stat plat, caracterizat de două tipuri distincte de terenuri. Coasta este luxuriantă și puternic împădurită, în timp ce interiorul este uscat și prăfuit, chiar dacă este intersectat de un noian de ape curgătoare, lacuri și lagune. Cele mai importante splendori naturale se pot admira în cadrul Parcului Natural Cantanhez din Jemberem, în timp ce arhipelagul Bijagos oferă cele mai tari experiențe insulare africane – snorkelling și scufundări de calitate, triburi indigene și tradițiile lor bine păstrate.

Capitala Bissau dispune de cele mai bune facilități turistice ale țării, chiar dacă acestea sunt și ele destul de limitate. Drumurile sunt extrem de accidentate, în special calea de acces spre Goba, considerată de unii potrivită doar pentru masochiști. În general, infrastructura săracă face din Guineea Bissau o destinație turistică atractivă doar pentru călătorii aventuroși.

Un război civil teribil a izbucnit în 1998 și cu toate că ostilitățile au încetat, o succesiune de lovituri de stat militare fac din Guineea Bissau un teritoriu încă incert. Actualmente, granițele sunt deschise, permițând accesul turiștilor întreprinzători. Cu toate acestea, sunteți sfătuiți să evitați Guineea Bissau, însă dacă vă hotărâți totuși sa mergeți într-o vizită, să stați cât se poate de bine informați.

Ultimele destinații

Ghid turistic Svalbard

Svalbard

La 640 de kilometri în nordul coastei continentale a Norvegiei, arhipelagul Svalbard este unul din cele mai neprielni...
Hotelul Galaxy din Macao

Macao

Cu străzile sale pavate, arhitectura barocă, mâncarea și băutura tradițională, micuța insulă Macao este un ...
Piața Sfatului din Brașov

Brașov

Al treilea cel mai mare oraș al României în funcție de numărul de locuitori (peste 250.000 la ultimul recensământ), B...
Centrul Varșoviei, gătit pentru sărbătorile de iarnă

Varșovia

Calatorind printre cladirile gri si nestilizate ce inconjoara Varsovia sau traversand bulevardele largi ce ...