Ghid turistic Indonezia

Complexul de la Borobudur Complexul de la Borobudur

Multicolor și exotic, vastul arhipelag Indonezia cuprinde mai mult de 17.000 de insule, răspândite într-un areal de 5.000 km de apă din partea de sud-est a Asiei, incluzând resorturi turistice faimoase – precum Bali -, și atracții precum Sumatra și Java, dar și largi suprafețe nelocuite și aproape necunoscute.

Fiecare dintre insulele misterioase ale Indoneziei are propriul farmec: resorturile turistice din Bali sunt renumite pentru plaje și viața de noapte activă; junglele din Sumatra sunt gazdele elefanților, tigrilor, urangutanilor și a altor creaturi sălbatice; palatele și monumentele din Yogyakarta oferă o bucățică din cultura străveche a regiunii. Revoltele sociale din Indonezia și-au pus în mod nefericit amprenta pe turism în ultimii ani. Aventurierii, însă, pot planifica acum liniștiți o vacanță în arhipelag, în special în zonele cu potențial turistic ridicat, considerate mai sigure.

Chiar dacă vremea în Indonezia este plăcuta în mare parte a anului, cea mai bună perioadă pentru a o vizita este în timpul sezonului uscat, între lunile mai și septembrie. Musonii pot transforma multe dintre regiuni în destinații inaccesibile în perioadele mai umede, însă resorturile turistice din Bali, Java sau Sumatra sunt întotdeauna plăcute. Cea mai nepotrivită perioadă de a vizita Indonezia este imediat după Ramadan, atunci când hotelurile sunt aglomerate și prețurile sunt extrem de ridicate.

Cu atracții precum Borobudur, cel mai mare templu budist din lume, cu o arhitectură națională de invidiat, văzută cel mai bine în parcul dedicat – al miniaturilor -, cu lacurile din Munții Kelimutu, sculpturile în piatră de la Batubulan, sute de festivaluri culinare, artistice sau muzicale, desfășurate pe toată durata anului, Indonezia se dovedește o destinație turistică ideală, o combinație de plaje însorite, jungle dense, tradiții multicolore și istorie bogată.

Ultimele destinații

Ghid turistic Svalbard

Svalbard

La 640 de kilometri în nordul coastei continentale a Norvegiei, arhipelagul Svalbard este unul din cele mai neprielni...
Hotelul Galaxy din Macao

Macao

Cu străzile sale pavate, arhitectura barocă, mâncarea și băutura tradițională, micuța insulă Macao este un ...
Piața Sfatului din Brașov

Brașov

Al treilea cel mai mare oraș al României în funcție de numărul de locuitori (peste 250.000 la ultimul recensământ), B...
Centrul Varșoviei, gătit pentru sărbătorile de iarnă

Varșovia

Calatorind printre cladirile gri si nestilizate ce inconjoara Varsovia sau traversand bulevardele largi ce ...