Ghid turistic Mali

Satul Telly Satul Telly

Mali, unul din cele mai sărace state ale lumii, este plin de mister, oferind câteva dintre cele mai fascinante situri culturale de pe glob, laolaltă cu numeroase peisaje fantastice, aproape ireale, extrem de spectaculoase. Naţiunea interioară este cea mai mare din vestul Africii, mărginită de şapte alte ţări şi traversată, în partea sa centrală şi în sectorul sud-estic, de grandiosul fluviu Niger.

Cel mai faimos oraş al ţării este fantasticul Timbuktu, pe vremuri centrul cel mai puternic şi mai bogat al Imperiului Mandinka din Mali, acum listat între obiectivele protejate de UNESCO, în pericol de a fi înghiţit în totalitate de nisipurile deşertului. Importanţa Mali a scăzut în secolul al XVI-lea, pe măsură ce caravanele comerciale trans-sahariene au pierdut teren în faţa corăbiilor europene. Puterea imperială din Mali a fost înlocuită de colonialismul francez şi a culminat, în 1960, cu declararea independenţei, care nu a adus însă prosperitatea mult visată. Fluviul Niger este centrul industriei şi al comerţului, vital pentru viaţa unei ţări a cărei populaţie, de pescari şi crescători de animale sau agricultori, este copleşitor de săracă.

Pe măsură ce Africa se deschide turismului, Mali apare din nou ca o destinaţie turistică interesantă pe harta lumii, cu varietatea sa de privelişti şi experienţe neobişnuite, de la caravanele însoţite de cămile prin ţinuturile deşertice, la drumeţiile de-a lungul abruptului Bandiagara, acolo unde trăieşte populaţia Dogon, adâncită într-o mitologie unică. În oraşul medieval Djenne turiştii pot admira moscheea splendidă, cea mai mare clădire construită din nămol din lume şi centrul religiei dominante, islamiste. Chiar şi capitala Bamako, deşi ceva mai modernă, oferă peisaje şi zgomote exotice de-a lungul străzilor sale prăfuite şi câteva muzee demne de vizitat. Mulţi dintre turişti optează pentru energia localităţii Mopti, construită pe trei insule, unde târgurile şi pieţele locale gem de produse artizanale, tradiţionale şi locul din care pleacă croazierele pe Niger.

Numele de Timbuktu a fost folosit pentru mult timp în mod colocvial de întreaga lume pentru a simboliza „nicăieri”. Totuşi, o călătorie în Mali astăzi nu înseamnă un sfârşit de drum, ci o expediţie uluitoare de explorare a unei destinaţii turistice atractive.

Surse imagini

Ultimele destinații

Ghid turistic Svalbard

Svalbard

La 640 de kilometri în nordul coastei continentale a Norvegiei, arhipelagul Svalbard este unul din cele mai neprielni...
Hotelul Galaxy din Macao

Macao

Cu străzile sale pavate, arhitectura barocă, mâncarea și băutura tradițională, micuța insulă Macao este un ...
Piața Sfatului din Brașov

Brașov

Al treilea cel mai mare oraș al României în funcție de numărul de locuitori (peste 250.000 la ultimul recensământ), B...
Centrul Varșoviei, gătit pentru sărbătorile de iarnă

Varșovia

Calatorind printre cladirile gri si nestilizate ce inconjoara Varsovia sau traversand bulevardele largi ce ...