Panama este o combinaţie curioasă dar în acelaşi timp antrenantă de influenţe culturale. Se găseşte în mijlocul lumii ştiute, o fâşie îngustă ce reprezintă ultima parte a unui pod natural ce leagă continentele America de Nord şi America de Sud. Un amestec captivant de istoric şi modern, între natural şi artificial, Panama este mai degrabă o anomalie în lumea ţărilor latino-americane iar vizitatorii săi o vor găsi cu siguranţă fascinantă.
Principala caracteristică a ţării este cu siguranţă Canalul Panama. Turiştii se înghesuie aici pe toată durata anului, fie că vin să savureze momentele în care vapoare de diferite anverguri traversează canalul, fie că sunt la bordul unuia dintre acestea. Panamezii sunt mândri cu adevărat de realizarea lor, discută cu plăcerea despre ea ori de câte ori au ocazia. Dar Panama nu se limitează la cea mai mare realizare a sa, este şi o destinaţie plină de o frumoasă viaţă sălbatică, diferite forme de relief şi multe lucruri de văzut şi de făcut, fie că preferaţi să vă întindeţi pe plajă la soare, să călătoriţi în mijlocul sălbăticiei, să îi vizitaţi oraşele sau să întreprindeţi activităţi sportive.
Ciudad de Panamá este ireversibil divizat între strălucitorii zgârie-nori construiţi în ultima perioadă şi centrul său istoric, oraşul vechi, colonial. Rămăşiţe ruinate, complet surpate ale vechilor mari structuri istorice stau umăr la umăr lângă hoteluri luxoase şi ambasade în Casco Viejo (Oraşul Vechi), permiţându-vă să vă faceţi o idee despre un trecut mult mai prosper, având în vedere că ceva mai sus, monştri înalţi de sticlă şi oţel indică unde se găseşte bogăţia actuală a vremurilor moderne. Oraşul Panama o destinaţie captivantă şi demnă de a fi explorată, cu o abundenţă de pieţe şi o viaţă socială vibrantă.
Panama este departe de a fi o junglă urbană. Unul din cele mai mari grupuri indigene, Kunas, sunt între cele mai vizitate popoare tribale ale statului Panama, pentru că reprezintă liantul cu alte atracţii turistice majore: Insulele San Blas. Folosite în mod frecvent ca punct de oprire în timpul călătoriilor incredibile spre Columbia, insulele San Blas sunt mici întinderi de paradis tropical, în proprietatea Kunas şi populate de aceştia. Cu modul lor tradiţional de viaţă, Kunas furnizează perspective fascinante ale regiunii statului Panama de altădată.
O altă faţetă a culturii panameze se găseşte de-a lungul coastei caraibiene – multe insule, oraşe sau sate de-a lungul întregii zone au fost populate de jamaicani sau barbadieni, iar regiunea are cu siguranţă o vibraţie distinctă caraibiană. În mod particular, insulele Bocas del Toro din nordul Panama sunt exemple clare ale acestor trăsături şi au devenit populare atât pentru activităţile legate de apă şi de plajă, cât şi datorită atmosferei de vacanţă, prietenoase.
Viaţa sălbatică din Panama este una spectaculoasă. Parcul Naţional Coiba dispune de un număr impresionant de animale rare, în special animale subacvatice, iar scufundările şi snorkellingul sunt excelente. Parcul Naţional Marino Golfo de Chiriquí, pe de altă parte, este unul din cele mai bune locaţii din America Centrală pentru observarea migraţiei balenelor.
Panama a reprezentat o rută comercială centrală timp de 500 de ani, în primă instanţă sub guvernare spaniolă, apoi parte a statului independent Gran Colombia, ulterior a Columbiei moderne, iar în secolul XX, ca o naţiune independentă. Cu toate acestea, zona Canalului Panama, finalizată în 1914, a fost sub protectorat american timp de multe decenii. Doar în 1977 americanii au căzut de acord să acorde panamezilor control total asupra canalului.
Astăzi, statul independent Panama este mândru de identitatea sa naţională şi de creaţiile de până acum, înrolându-se cu încredere în realizarea de noi proiecte ambiţioase. Volumul de trafic din Canalul Panama creşte constant în fiecare an iar canalul în sine se va extinde substanţial în 2014.
Surse imagini
- Cover ghid Panama: Octavio Fossatti - Unsplash | Licență Unsplash