De la culturile antice, oraşele vibrante la peisajele extraordinare, doar câteva destinaţii ale lumii au atâtea lucruri de oferit precum Peru, o ţară incredibil de variată. Aici găsiţi lanţuri montane semeţe, deşerturi vaste, plaje frumoase şi jungle tropicale, fără a menţiona istoria bogată, situri arheologice, viaţa săblatică şi rezilientele culturi indigene. Puteţi să faceţi din călătoria voastră în Peru exact ceea ce doriţi să fie, fie că este vorba de excursiile din ţinuturile Inca, sau că vă îndreptaţi spre locuri mai izolate, să exploraţi ariile largi dar puţin cunoscute ale ţării.
Imaginile extraordinarelor rămăşiţe ale civilizaţiilor antice vor fi primul lucru pe care veţi dori să-l obţineţi. Fortăreaţa primordială a incaşilor, Machu Picchu este unul din cele mai faimoase şi mai fotogenice situri arheologice din lume, iar misterioasele linii Nazca vă vor intriga şi vă vor pune pe gânduri. Există sute de ale locuri similare pe suprafaţa întregii ţări, mai vechi şi mai fascinante.
Ruinele excavate de la Chan Chan de lângă Trujillo sunt semnele unei culturi ce a dominat timp de 600 de ani. Aceste ruine au aparţinut unui mare oraş pre-columbian din America de Sud. Îndreptându-vă spre zonele mai puţin călcate de om, în regiunea montană a statului Peru, veţi descoperi Kuelap, o fortăreaţă antică şi loc de înmormântare al culturii Chachapoyas. Aceste ruine sunt mult mai puţin vizitate decât altele şi oferă provocări noi oricărui turist.
Toate sunt dispuse într-un peisaj uluitor, fie că este vorba de coasta deşertică, de munţii golaţi sau de pădurile tropicale izolate, împânzite de viaţă sălbatică. Un asemenea decor diversificat generează satisfacţii surprinzătoare. Puteţi să vă căţăraţi în vârful piscurilor înzăpezite într-o zi, pentru ca ziua următoare să o petreceţi la plajă, sub razele fierbinţi ale soarelui, apoi puteţi alege să pătrundeţi mai adânc în pădurea tropicală din ţinuturile mai joase sau să să vâsliţi energic pe unul din cele mai înalte lacuri ale planetei.
Oraşele şi satele din Peru sunt la fel de fascinante. Moderna şi strălucitoarea zonă Miraflores din Lima, precum şi centrul istoric impozant, recent amenajat, sunt exemple ale bogăţiei acestei ţări, la adevărata lor valoare. Contrastând cu frumuseţea naturală a locurilor este fosta capitala Cuzco, cu ale sale străţi abrupte, sinuoase şi peste 1.000 de ani de istorie. Între toate aceste minunăţii se găsesc comunităţile de peruani, de la cele mai izolate guvernate de populaţia indigenă de la altitudini şi termperaturi extreme, la centrele urbane moderne.
Peru nu implică doar ascensiunile montane. Dacă sunteţi în căutare de o destinaţie relaxantă, există aici un număr important de plaje pe care puteţi să vă perfecţionaţi bronzul şi să vă scufundaţi în atmosfera locală. Máncora, din nordul Perului, este o destinaţie importantă în rândul surferilor şi al celor ce călătoresc cu rucacul în spate, cu valuri excelente şi distracţii nenumărate. Puţin subevaluată dar extrem de populară în rândul turiştilor este localitatea Huanchaco, unde puteţi vedea caballitos de totora, canoele din trestie folosite de pescarii autohtoni. Localnicii din zona Trujillo se înghesuie aici la sfârşit de săptămână iar valurile sunt şi aici bune pentru surfing.
Peru este visul oricărui excursionist, oferind câteva dintre cele mai pitoreşti şi mai provocatoare lanţuri montane ale lumii, incluzând Cordillera Blanca. Bogăţia aceste sălbăticii accesibile vă permite să evadaţi în mijlocul naturii şi să descoperiţi ţara cu uşurinţă. Dar există şi alte activitaţi pe care le puteţi încerca, de la sandboarding la surfing şi mountain-biking extrem sau rafting. Adăugaţi acestui decor şi izvoarele termale, muzica fermecătoare, muzeele îndesate cu artefacte de calitate, bogăţia culturală şi oamenii neobişnuiţ de prietenoşi şi aveţi destinaţia ce oferă câteva puţin pentru fiecare.
Surse imagini
- Cover ghid turistic Peru: Miguel Junco - Unsplash | Licență Unsplash