Pentru mulți dintre noi, o vizită în Florența nu este completă fără a petrece ceva timp în faimoasele galerii Uffizi – Galleria degli Uffizi în italiană. Până la urmă, nicăieri în lume nu puteți sta în mijlocul unei camere înțesate de picturi colosale ale lui Botticelli, pentru a vă adânci apoi într-o lume plină de culori, mituri și legende.
Din păcate, toată lumea vrea să vadă Uffizi, iar mulți dintre turiștii orașului toscan se vor afla în același timp acolo, o dată cu voi sau cel puțin așa o să vi se pară. Cozile formate la intrarea în muzeu pot aduna zeci de metri, iar așteptarea în aer liber sub soarele toscan nu este cea mai bună alegere. Și cine dorește să-și petreacă ore întregi de vacanță așteptând la o coadă? Așa că, deși vă recomand cu sinceritate o vizită la galeriile Uffizi, vă sfătuiesc să faceți o rezervare înainte de a ajunge. Însă vă explic despre acest aspect în cateva minute.
În primul rând, ce se găsește în interiorul Palazzo Uffizi și de ce v-ați propune să le vedeți? Este o întrebare rezonabilă. Adevărul este că, dacă nu sunteți amatori de artă și muzee, ați putea la fel de bine să evitați galeriile. Însă chiar și așa, poate doar curioși de exponate, este o experiență pe care ar trebui s-o întreprindeți dacă sunteți în Florența. Până la urmă, aceasta este Florența – locul de naștere al Renașterii – și aproape tot ce este important despre stilul cultural în sine are legături cu arta.
O să listez acum doar câteva dintre capodopoerele ce pot fi admirate în interiorul galeriilor Uffizi:
- „Nașterea lui Venus” și „Primavera” – Sandro Botticelli
- „Bunavestire” și „Adorația Magilor” – Leonardo da Vinci
- „Doni Tondo” – Michelangelo
- „Madonna cu sticletele” și un autoportret – Rafael Sanzio
- „Bacchus” și „Sacrificiul lui Isac” – Caravaggio
- „Madonna cu copilul și îngerii” – Fra Filippo Lippi
- „Adorația Magilor” – Albrecht Dürer
- „Ducele Federico da Montefeltro” și „Ducesa Battista Sforza din Urbino” – Piero della Francesca
- „Venus din Urbino” – Titian
Acum, multe dintre aceste picturi poate că nu vă sunt cunoscute după nume, însă aveți încredere: veți recunoaște majoritatea reprezentărilor artistice din amintiri văzute la TV, prin ziare și reviste sau de la orele de artă de la școală. Picturile marca Botticelli sunt cele mai faimoase din Uffizi și chiar dacă sunteți familiarizați cumva cu ele, veți fi uimiți de grandoarea tablourilor în sine la fața locului. Fiecare dintre ele are dimensiuni colosale. Și pictura lui Michelangelo este singura lucrare cunoscută a marelui maestru renascentist realizată pe un panou de lemn.
În afara capodoperelor neprețuite agățate pe pereții galeriei Uffizi, palatul din sine este un adevărat miracol. Acest palat frumos ornamentat a fost gazda birourilor familiei Medici, cei ce au stat în fruntea Florenței o perioadă îndelungată. În timp, a ajuns să includă nu doar birourile administrative, ci și arta colectată de familia Medici, multe dintre piese comandate de membri ai familiei. Când era Medici s-a sfârșit, arta pe care au adunat-o în timp a intrat în patrimoniul orașului și au constituit baza colecției prezente în Uffizi. Deschise publicului larg încă din secolul al XVI-lea, Galeriile Uffizi pot fi considerate unul dintre cele mai vechi muzee din lume.
Palazzo Uffizi are o formă de „U” alungit, cu o intrare dinspre Piazza della Signoria și capătul închis spre râul Arno. Curtea interioară, în parte închisă de două din aripile clădirii, are aspectul unei străduțe înguste, iar nișele de pe fiecare din laturi sunt ocupate de statui și portrete ale celor mai de seamă florentini.
Sunt atât de mulți doritori la ușile galeriilor Uffizi în timpul verii încât nu veți fi surprinși să vedeți coada desfășurându-se în jurul curții în „U”, una care, în plus, nici nu se mișcă foarte repede. Soarele toscan poate că a fost sursa de inspirație în literatură timp de secole, însă este îngrozitor să stai să te prăjești efectiv în aer liber așteptând momentul norocos.
Aici intervine sfatul despre rezervarea în avans despre care v-am vorbit puțin mai devreme. Se poate face fie online, fie la telefon, iar pentru aceasta din urmă, atât în limba italiană, cât și în engleză. Veți plăti în jur de 4 euro în plus pentru rezervarea anticipată, însă este un efort infim, în comparație cu orele de așteptare în soare.
Detalii obiectiv turistic
- Adresa
Piazzale degli Uffizi, 50122, Florența
- Transport
cu autobuzul, liniile C1 sau C2
- Telefon055 238 8651
- Website
- Orar
marți – sâmbătă: 08:15 – 18:05
- Tarif
adult: 6,50€ / redus: 3.25€;
cu tot cu expozițiile temporare – adult11€ / redus 5.50€
Surse imagini
- Cover: Clay Banks - Unsplash | Licență Unsplash