Ghid turistic Haiti

Cote des Arcadins Cote des Arcadins

Deşi nu este un loc dezvoltat din punct de vedere economic, Haiti este una dintre cele mai spectaculoase țări ale Arhipelagului Caraibian. Este o insulă binecuvântată cu munţi gata pentru a fi exploraţi de către cei cu spirit de aventură, plaje minunate, nisip negru, palmieri, ape de turcoaz şi desigur, spiritul pasional al caraibienilor. Situată pe insula Hispaniola, Haiti este a treia ca mărime dintre ţările din Caraibe, împărţind suprafaţa cu Republica Dominicană. Terenul este predominant muntos, cu văi şi câmpii micuţe. Datorită pădurilor de mahon ce-i împânzesc teritoriul, Haiti este denumita „Perla Caraibelor”. Haiti este compusa din mai multe insule mici: Tortuga, care este cea mai cunoscuta, Ile a Vache (Insula Vacii pe româneşte), insula Gonave (unde populaţia este concentrată mai ales în mediul rural), Ile de Anacaona şi Cayemites.

După cutremurul devastator ce a lovit ţara în 2010, sute de mii de persoane încă locuiesc în corturi amenajate ad-hoc, primind ajutorul comunităţii internaţionale. În ciuda eforturilor care s-au făcut pentru a ajuta sinistraţii, insula a fost lovită din nou de câteva uragane puternice, înrăutăţind situaţia. Haiti rămâne un cadru natural deosebit şi se poate încă vizita cu grijă, în ciuda condiţiilor economice şi sociale precare. Unele hoteluri şi-au reluat activitatea însă o vizită pe insulă trebuie planificată cu foarte multă grijă.

Haiti vă aşteaptă cu câteva zone şi oraşe superbe ce aşteaptă să fie explorate. Una dintre aceste zone este Petionville. Această zonă este una dintre cele mai dezvoltate din punct de vedere economic, amplasată pe un deal ce permite vederea către capitala Port au Prince. Petionville dispune de o reţea destul de mare de restaurante, hoteluri şi alte atracţii turistice. Totuşi, după evenimentul tragic din 2010, multe dintre acestea au fost închise sau sunt într-o stare deplorabilă. Nu se poate cunoaşte exact care dintre ele au fost redeschise însă merită încercat.

Port-au-Prince este capitala insulei Haiti, oraş care pur şi simplu orbeşte turiştii cu frumuseţea golfului adiacent Gonave, un ochi de apă pitoresc, foarte apreciat. Această localitate dispune de o serie de obiective turistice ce surprindeau odinioară, prin arhitectură sau lucrările de artă, esenţa culturii haitiene. Până în 2010, se puteau vizita fără probleme Muzeul de Arte Haitiene, Catedrala Notre Dame, nava Santa Maria, însă acestea se găsesc acum în condiţii foarte proaste.

Bucătăria haitiană se aseamănă cu a celorlalte insule din Caraibe şi veţi recunoaste de asemenea şi influenţa bucătăriei franceze fine. Ingredientele cele mai folosite sunt fasolea, orezul, porumbul, meiul, ciupercile şi planta numită yam. Este interesant de ştiut că haitienele folosesc rădăcinile de ciuperci pe post de colorant, pentru obţinerea orezului negru. Printre specialităţile care domină bucătăria din Haiti se află porcul prăjit cu sos de ceapă şi ierburi, curcan, îngheţată de nucă de cocos, bibilică în sos de portocale, plăcintă cu mango şi multe alte delicatese.

De obicei, în Haiti veţi găsi cazare în locuri strategice, lângă mare, munte sau în centrele oraşelor. Există hoteluri de cinci stele, patru stele şi trei stele, dar şi vile sau staţiuni de lux. Disponibilitatea cazării în aceste unităţi hoteliere nu se poate afla cu uşurinţă din Europa. Trebuie să verificaţi starea acestora la faţa locului şi să staţi cât se poate de departe de zonele izolate şi de cele cu potenţial de epidemii.

Haiti merită şi are toate şansele să devină una dintre cele mai căutate destinaţii turistice din lume, momentan fiind bine ascuns sub miile de ruine. Este un loc minunat şi primitor unde cu siguranţă orice turist s-ar simţi fericit. Din păcate, probabil că va dura o perioadă destul de lungă până când Haiti va fi reintrodus în circuitul turistic mondial.

Surse imagini

Ultimele destinații

Ghid turistic Svalbard

Svalbard

La 640 de kilometri în nordul coastei continentale a Norvegiei, arhipelagul Svalbard este unul din cele mai neprielni...
Hotelul Galaxy din Macao

Macao

Cu străzile sale pavate, arhitectura barocă, mâncarea și băutura tradițională, micuța insulă Macao este un ...
Piața Sfatului din Brașov

Brașov

Al treilea cel mai mare oraș al României în funcție de numărul de locuitori (peste 250.000 la ultimul recensământ), B...
Centrul Varșoviei, gătit pentru sărbătorile de iarnă

Varșovia

Calatorind printre cladirile gri si nestilizate ce inconjoara Varsovia sau traversand bulevardele largi ce ...