Mica localitate minieră Lidice, situată la 18 kilometri nord-vest de Praga, a ajuns titlu în ziarele lumii pe 10 iunie 1942, la momentul în care a încetat să mai existe. Sub un pretext inventat, a fost ales ca țap ispășitor pentru asasinarea liderului nazist Reinhard Heydrich. Toți cei 173 de bărbați din sat au fost aliniați și împușcați de SS, cele 198 de femei au fost trimise la lagărul de concentrare de la Ravensbrück, iar cei 89 de copii au fost fie trimiși în lagăre, fie considerați suficient de arieni pentru a fi adoptați de familiile germane, iar localitatea în sine a fost arsă din temelii.
Cunoscând toate aceste detalii, pe măsură ce vă apropiați de Lidice, vă veți gândi, probabil, că veți avea parte de o experiență nefastă. La capătul străzii principale mărginită de copaci, vă așteaptă un monument de beton ce cuprinde un mic însă înfiorător muzeu, unde puteți privi un scurt-metraj despre Lidice, inclusiv scene filmate de înșiși ofițerii SS, în timp ce satul era cuprins de flăcări. Locul în care obișnuia să se găsească vechiul sat se găsește la sud de memorial, astăzi sub forma unei pajiști aproape plate, punctată din loc în loc de câteva aluzii simbolice și un monument de bronz dedicat tuturor celor 82 de copii care nu s-au mai întors niciodată acasă.
După masacru a fost lansată campania „Lidice trebuie să trăiască”, iar localități de pe toată suprafața lumii au început să-și schimbe numele în Lidice. Primul a fost Stern Park Gardens din statul american Illinois, urmat de sate din Mexic și alte localități din America latină. Din Coventry la Montevideo, orașele și-au dublat denumirea, adăugând Lidice, așa că, în loc să asistăm la distrugerea definitivă a localității Lidice de pe fața pământului, așa cum dorea Hitler, am fost martorii nașterii unui simbol de rezistență antifascistă. Nu există motive să zăboviți prea mult, iar mare parte din turiști, în special amatori pasionați de istorie, sosesc aici într-o simplă excursie de o zi, într-unul din autobuzele regulate sosite dinspre Praha Dejvická.
Surse imagini
- Cover: RiaDierikx - Pixabay | Licență Pixabay