Cel mai mare oras din Calabria si principalul centru comercial al regiunii, Reggio Calabria este situat intr-o pozitie splendida, pe coasta estica a Stramtorii Messina, in locul in care stramtorile se largesc catre Marea Ionica. Se bucura de un climat exceptional de bland pe toata durata anului, iar din acest motiv a devenit un resort litoral extrem de popular in randul turistilor din Italia si inteaga Europa. Originiel orasului sunt stravechi si coincid cu cele ale Romei (Reggio Calabria 743 i.Hr., Roma 753 I.Hr.), insa fortele combinate ale naturii si ale omului, in forma cutremurelor si a devastarilor au distrus orice reminiscenta de splendoare antica.
Dupa cutremurul catastrofal din 1908 orasul a fost reconstruit si este din nou elegant si armonios. Planificarea urbana are forma unei table de sah, caracterizata de strazi lungi, ce se deruleaza in paralel si se intersecteaza cu cele perpendiculare, incepand cu Via Marina de pe malul marii si urcand spre cartierele superioare. Intreaga zona este infrusetata cu o patura florala deosebita, intesata de specii pretioase si de aici puteti admira frumoasa panorama ce cuprinde Stramtoarea Messina, Sicilia si dominand vizual toate acestea, Muntele Etna. Marea isi schimba culoarea in mod continuu, de la verde la albastru cobalt, de la albastru la violet si nuantele apusului. Ca un rezultat, orasul a primit supranumele de „curcubeul Italiei”. Cateodata, in anumite conditii meteorologice, se naste fenomenul de „fata morgana”. Datorita reflexiilor apei, acest fenomen creeaza impresia ca un oras imaginar straluceste la distanta.
Muzeul National din Reggio Calabria dispune de o colectie minunata de descoperiri arheologice, ce includ elemente incepand cu perioada preistorica, civilizata italica timpurie, Magna Graecia, pana la perioada bizantina. Cea mai mare atractie a muzeului este sectiunea descoperirilor subacvatice. Aici se pot vedea colectii de relicve gasite in apele ce inconjoara Calabria: statuile din bronz Riace reprezentand doi razboinici greci din secolul al V-lea si capul „filozofului” (secolul IV i.Hr.), o statuie gasita la bordul unei epave.
Castelul Aragonez este o alta atractie importanta a orasului, cu turnurile sale din secolul al XV-lea si construit de viceregele spaniol. Catedrala, reconstruita intre 1920 si 1930, afiseaza un amestec de stiluri, inspirate de noul Romantism. In interiorul acesteia se pot vedea cateva statui moderne si morminte antice ce dateaza din secolul al XV-lea. Amvonul, capela in stil baroc si cateva picturi din anii 1700 – 1800 merita si ele o privire.
Un alt edificiu religios este biserica Ottimati: reconstruita dupa cutremurul din 1908, pavajul de mozaic dateaza din era bizantina (secolul XI) si a fost adus din manastirea cu hramul Santa Maria din Terreti. Exista si patru capiteluri in stil normand din secolul al XII-lea si o pictura de Ciambelli din secolul XVI.
Surse imagini
- Cover: Sailko - Wikipedia | CC BY 3.0 Unported