Arcul lui Constantin

Celebrând cu fast bătălia ce a dus la adoptarea oficială a creștinismului în Imperiul Roman, Arcul lui Constantin sau Arco di Constantino se găsește între Colosseum și Forum Romanum și este unul dintre cele mai mari arcuri triumfale ale Romei. Chiar dacă a fost ridicat imediat după lupta din 313 dintre Constantin și Maxentius de la Podul Milvian, pe arc nu au fost niciodată marcate detalii despre bătălie, deși a reprezentat una din cele mai semnificative din istoria Romei antice.

În timpul acestei lupte, se pare, împăratul a cerut un semn din partea divinității, prin care să fie asigurat că va fi favorizat, ajutat în luptă. A avut o viziune cu o cruce ce traversa cerul, născută, probabil, din rugămințile nesfârșite ale soției sale de a-l determina să convertească imperiul la religia cea mai nouă și mai adulată din acel moment. După câștigarea luptei, Constantin a parafat convertirea la creștinism și, pe patul de moarte, s-a convertit el însuși – sau cel puțin așa spune istoria.

Arcul lui Constantin în sine nu poate fi decât un obiect al curiozității unora. Vizita se derulează în maxim câteva minute și este, totuși, un stop obligatoriu al celor în trecere dinspre Colosseum spre Forumul Roman sau invers. Pus în umbră de mai faimoasele sale vecine, nu a apărut în niciun fel de act oficial până prin secolul al XVII-lea, când este înfățișat pe o gravură a lui du Prac. Ce este curios și remarcabil din punctul meu de vedere, este apariția celor 8 prizonieri daci, cu staturi mândre și chipeșe, ale căror istorie este legată mai degrabă de Columna lui Traian.

De fapt, apariția lor pe Arcul lui Constantin se leagă, cel mai probabil, de cele câteva reprize de tâlhărie și distrugeri la care a fost supusă columna și forumul. Statuile datează, fără nicio umbră de îndoială, din perioada dintre Domițian și Traian. Sculptate în marmură pavonazzetto, mai multe statui asemănătoare au fost găsite în Forum Traiani și, cel mai curios, în Braccio Nuovo de la Vatican.

Moștenirea lui Constantin

Roma nu va mai fi niciodată la fel. Chiar daca epoca inițiată de Constantin a marcat începuturile unui lung declin al vechiului Imperiu Roman, cea mai mare putere a lumii avea să mai reziste așa încă un secol și jumătate, iar adoptarea creștinismului pare să fi adus, până la urmă, salvarea spirituală a unui imperiu decadent. Roma s-a dezvoltat în ceea ce avea să fie centrul unui alt tip de imperiu, condus de un nou lider, episcopul local, pe care-l cunoaștem acum drept papă.

Acest nou imperiu creștin va domina Europa începând cu Evul Mediu până în Iluminism și, cu toate problemele apărute în timpul reformei protestante, a reprezentat energia din spatele epocii marilor descoperiri și continuă să-și manifeste enorma putere și în ziua de astăzi.