Panteonul din Roma

La mică distanță de Piazza di Sant’Ignazio descoperim un alt spațiu deschis, într-o locație superbă din inima Romei istorice, o piață cu aspect triunghiular deasupra căreia tronează, semeț, coloanele colosale ale unui vechi templu roman. Dacă nu ar susține încă, prin propriile forțe, clădirea din spate, am spune că este decorul unui film. Însă Panteonul, pentru că despre el este vorba, a fost, la vremea inagurării sale, cea mai mare clădire de beton din lume, fiind astăzi cea mai bine conservată atracție de acest tip din capitala Italiei, în ciuda celor aproape 2.000 de ani pe care i-a traversat.

Scurtă istorie a Panteonului din Roma

Bazele templului despre care discutăm au fost puse de generalul Marcus Vipsanius Agrippa, cel care a dat ordinul de construcție, se pare, între anii 27 î.Hr. și 14 d.Hr., însă ctitorul de drept al faimoasei realizări romane este împăratul Hadrian, în aproximativ 126 d.Hr. Consolidarea și finalizarea construcției are loc în 145 d.Hr. și îi aparține totuși fiului adoptiv al lui Hadrian, succesorul la tron, Antoninus Pius. Aproape 1.000 de ani mai târziu, Papa Urban al VII-lea reușește să devalizeze tavanul porticului, smulgând bronzul de aici pentru a comanda realizarea unui baldachin din San Pietro și a turna tunurile castelului Sant’Angelo. Și mai curios, o parte din bronzul furat avea să se întoarcă aici după unificarea Italiei, când tunurile au fost topite pentru ca materia primă să fie baza mormintelor unor regi italieni, găzduite astăzi în capelele din stânga și din dreapta.

De aici, o scurtă plimbare pe jos spre vest, de-a lungul Via dei Pastini, ajungeți în Piazza della Rotonda, una din cele mai frumoase piețe din Roma, suferindă din cauza numărul mare de turiști și a abundenței de muzicieni stradali, restaurante și negustori ambulanți. Apele fântânii din mijloc, o construcție din secolul al XVIII-lea încununată de un obelisc de tip roman, sunt destul de plăcute la vedere, însă atracția principală rămâne Panteonul, ce ocupă colțul sudic al pieței.

Deși nu la fel de impresionant precum Colosseumul, Panteonul rămâne o realizare arhitectonică remarcabilă, chiar dacă nu mai arată la fel ca în perioada sa de glorie, la începutul mileniului I. Scopul său inițial, de a cuprinde toți zeii romani, a fost schimbat în anul 609 d.Hr., pentru a deservi creștinismul, fiind consacrat Santa Maria ai Martiri, o aluzie neconfirmată la oasele găsite în zonă.

Interiorul Panteonului

Interiorul Panteonului vă oferă cea mai bună perspectivă asupra priceperii inginerești a lui Hadrian. Diametrul este egal cu înălțimea (43 de metri), iar concavitatea din centrul domului, prin care intră razele soarelui ce luminează incinta prăfuită, are 9 metri. Amănuntul cu adevărat uimitor este că nu se văd coloane care să suțină măreața cupolă, nici arcade care să-i păstreze verticalitatea. Ele se află totuși acolo, îngropate în zidurile groase, odinioară sculptați și decorați de cei mai buni artiști.

Astăzi, deși întreaga structură uimește prin longevitate și robustețe, motivul pentru care mulți ajung să o viziteze este prezența mormântului marelui Rafael Sanzio. Situat între ce-a de-a doua și ce de-a treia capelă pe partea stângă, mormântul are o inscripție realizată de cardinalul umanist Pietro Bembo, care spune, pe limba latină:

Ille hic est Raphael timuit quo sospite vinci
Rerum magna parent et moriente mori.

Inscripția, care se traduce, în mod aproximativ „În viață, mama natură se temea ca operele sale să nu-i depășească lucrarea / iar atunci când a murit, s-a temut să nu dispară o dată cu el”, ar putea să fie adresată la fel de bine Panteonului în sine.