Băile lui Caracalla

Între cele mai frumoase monumente antice ale Romei se numără complexul cunoscut sub numele de Thermae Antoninianae – sau așa cum o numim noi popular, Băile lui Caracalla. Astăzi, deși acoperișul s-a prăbușit, multe dintre ziduri sunt la pământ, statuile au fost înlăturate și decorațiunile au dispărut, ruinele sunt dintre cele mai impresionante pe care ni le-a lăsat antichitatea. Caracalla a fost fiul lui Septimius Severus, pe care l-a succedat în anul 211, urmând să rămână pe tron până în 217. În cea de-a doua parte a secolului al II-lea, rolul senatului a fost diminuat, iar dinastia Severus a fost nevoită să caute sprijin în rândul celorlalte clase ale societății romane, precum cavalerii sau alți locuitori ai marilor orașe. Pentru ei au fost construite noile băi, nu departe de Via Appia, pentru ca orice vizitator al Romei să le poată vedea imediat ce intră în oraș.

Muncitorii au zăbovit mai mult de 10 ani pentru a ridica enormele băi, începând cu data la care a fost emis ordinul de construcție, în 212 d.Hr. Aproximativ 30.000 de prizonieri de război, aduși după campania scoțiană a lui Septimius Severus, au fost folosiți pentru a nivela suprafața de teren. În plus, nu mai puțin de 6.000 de comercianți au fost implicați în lucrările de zi cu zi, ce au necesitat peste 20 milioane de cărămizi. Pentru a realiza toate ornamentele, 600 de mărmurari au avut nevoie de 6.300 metri cubi de marmură.

Băile lui Caracalla consistă în băile propriu-zise, pe care le puteți vedea în preajma zidurilor nord-vestice, plus parcul ce le înconjura, construit ulterior de către succesorii lui Caracalla, Heliogabalus și Severus Alexander. Apa era adusă la băi de o nouă conductă a vechiului apeduct Aqua Marcia, numit Aqua Antoniniana. Doar una dintre arcade mai supraviețuiește, cunoscută azi sub numele bizar de Arco di Druso (deloc un arc triumfal). Clădirea centrală a complexului măsura 214 pe 114 metri și consista în patru etaje, două deasupra solului și două la subsol. Chiar și astăzi, arată destul de impresionant, ruinele măsurând încă 30 de metri înălțime.

Vizitatorii accesau băile folosind hala dinspre nord sau basilica thermarum, o încăpere colosală, de 50 pe 20 de metri. Câțiva arheologi sunt de părere că a fost folosită de atleți ca un fel de sală de forță. Un argument pentru această interpretare este furnizat de mozaicul cu care era ornamentat odinioară, reprezentându-i pe sportivi. A fost descoperit în 1824 și se găsește astăzi în muzeele Vaticanului.

Baia comună a fost construită simetric în jurul axei nord-est → sud-vest. Sala estică este imaginea în oglindă a basilica thermarum din nord. Vizitatorii ce accesau orașul dinspre sud-est și doreau să se spele după o călătorie obositoare, intrau în băi folosind această intrare, iar dacă doreau pe cineva să-i transporte și bagajele, puteau să-și angajeze un sclav. Existau și vestiare, chiar dacă acestea nu erau sub cheie. Sistemul de recunoaștere al acestor vestiare îl cunoaștem după modelul băilor comune din Pompeii, unde nu trebuia să-ți amintești un număr, ci o poză erotică.

Peste 1.500 de persoane puteau folosi băile în același timp, fie că este vorba despre băi fierbinți, reci, sauna sau piscina în aer liber, de dimensiunea unei piscine olimpice de astăzi. După vizita în „sala de forță” oamenii se relaxau aici. Așa cum se obișnuia, încă de pe vremea lui Traian, clădirea a fost concepută în așa fel încât vizitatorii se puteau deplasa de la o facilitate la alta cu ușurință. Coridorul principal, ce lega cele două mari săli, avea pe partea dreaptă pisicina în aer liber, în zona centrală era baia rece, iar dacă se deplasau puțin mai la dreapta ajungeau la băile fierbinți și în tepidarium.

În anul 216 clădirea principală a Băilor lui Caracalla a fost finalizată. Vărul lui Caracalla și succesorul acestuia, Heliogabalus (218 – 222), a ridicat clădirile anexe, însă complexul nu a fost finalizat până în timpul lui Severus Alexander (222 – 235). În afară de băile comune, complexul era gazda unor magazine, a unei piste de alergări, terenuri de sport, grădini reconfortante, saune, două săli de lectură, un salon gen frizerie sau coafor, parfumerii, cofetării, un pavilion dedicat muzicii și un muzeu. În plus față de toate acestea, băile adăposteau un templu subteran dedicat zeului Mitra.

Împărații ce au urmat, precum Aurelian sau Dioclețian, au ordonat ca Băile lui Caracalla să fie reparate. Apoi, cunoaștem faptul că regele ostrogot Theodoric a fost interesat în restaurarea complexului căzut în dizgrație, încercând câteva reparații capitale la începutul secolului VI. În 537, o dată cu asediul Romei de către Vitigis și distrugerea sursei principale de apă, Băile lui Caracalla au fost scoase definitiv din uz, urmând o linie destructivă până la aspectul de ruină din ziua de astăzi.