Forumul Roman

Dată: 18 Noi 2018
Autor: 
Categorii atracție: Situri istorice

Zona largă ce se cheama astăzi Forumul Roman are o poveste lungă și interesantă. Puțini știu că în perioada premergătoare fondării Romei, atunci când, cel mai probabil, triburile de origine etruscă stăpâneau întreaga regiune, depresiunea era folosită drept cimitir. Era, în mare parte, rezultatul eroziunii bancurilor de tuf vulcanic, de către micii afluenți ai marelui Tibru, cu un relief dificil, neospitalier și mlăștinos.

Acestea sunt detalii pe care le cunoaștem din două surse: stratificarea solului prelucrat de arheologi, dar și din operele unor scriitori antici. Perioada pentru care dispunem de izvoare scrise ale istoriei Forumului începe cu secolul X î.Hr., adică în Epoca Fierului, de unde putem deduce că la întemeierea legendară a Romei - istoria lui Romulus și Remus, așa cum ne-au transmis Plutarh și Livius Andronicus -, pământul de sub Roma reprezenta deja casă  pentru etruscii autohtoni.

Istoria de început a Forumului

Doar în secolele al VI-lea și al VII-lea î.Hr. Tarquinio Prisco - etrusc la origini -, unul dintre primii regi romani, a început drenarea rovinelor, într-un proces mai larg, cunoscut acum de noi drept „Cloaca Maxima”. În principiu, discutăm despre construcția primelor canale de drenaj din Roma și dintre primele ale istoriei scrise. Simultan, se realizează primul drum pavat ce avea să traverseze Forumul. De fapt, complexul monumental excavat aici, Lapis Niger, ne-a adus doveda incontestabilă că aici s-a format, imediat după drenare și pavare, primul „loc de reuniune”, adică prima piață a sfatului public, fiind utilizat atât ca piață comercială, cât și ca Agoră de inspirație elenă.

Inițial, piața de unde se luau cele mai importante decizii politice din regat avea formă rectangulară, ocupând spațiul dintre Bazilica Emilia, Arcul lui Septimius Severus, clădirea fostului Senat „Curia Iulia” și Biserica Sfinții Luca și Martina. Complexul monumental reprezenta, conform scrierilor lui Pliniu cel Bătrân, templul augurilor, dar servea și ca orologiu celest. În timp, sediul politic al orașului se transformă, după model grecesc, dintr-un pătrat într-un cerc, cu trepte și grădini de jur-împrejur.

Primele sanctuare apar în perioada incipientă a Republicii Romane, în 509 î.Hr., și sunt dedicate lui Saturn și Dioscurilor (Castor și Polux - venerați în egală măsură atât de greci, cât și de etrusci). Pentru a atesta importanța spațiului în viața publică, Marco Furio Camillo, un mare om politic și militar roman, construiește aici Templul Concordiei (Il Tempio della Concordia), în 367 î.Hr.

Atestarea importanței în rândul romanilor și a lumii întregi

Adevărata explozie a Forumului Roman are ceva mai târziu, la finalul Războaielor Punice, în urma cărora Roma a dobândit statutul de forță militară dominantă în Mediterană. Succesul se transpune și pe plan arhitectonic, pe aproape toată suprafața Romei, inclusiv Foro Romano. Astfel, în secolul al II-lea î.Hr. apar patru bazilici (numele de bazilică nu este asimilat de biserica creștină, ci este, pur și simplu, o tipologie de construcție cu baza rectangulară). Cele patru bazilici au fost Porcia, Emilia, Sempronia și Opimia. Templele realizate în secolul al VI-lea sunt, de asemenea, reconstruite.

Forumul Roman avea să cunoască o altă explozie în secolul I î.Hr., când Roma era condusă de Octavianus Augustus (urmașul lui Iulius Cezar). De această dată, avea să primească toată splendoarea și măreția republicii, laolaltă cu recunoașterea formală a destinației sale, de sediu al senatului celei mai mari puteri militare și economice din acea vreme. Este totuși o structură delicată, fără excese, denotând respect pentru romani și pentru prestigiul senatului.

Perioada monarhică

Rând pe rând, conducătorii romani păstrează aceeași linie elegantă a Forumului, excepția fiind Domițian care, într-un exces de grandomanie monarhică, și-a plantat statuia ecvestră în mijlocul pieței. Gestul lui Domițian avea să fie primul dintr-o serie mai lungă de inserții oligarhice, pe care-o să le vedem mai frecvent începând cu secolul al III-lea d.Hr., atunci când Roma se transformă în monarhie, o dată cu reforma lui Dioclețian.

Apar construcțiile colosale: cele șapte coloane onorifice, statuia ecvestră a lui Constantin sau monumentele comemorative, ridicate în cinstea tetrarhiei ca formă de guvernare. Dioclețian împarte puterea în patru zone majore, împărțite, la rându-le, în mai multe dioceze - cea controlată de el era Orientul și Egiptul, peninsulele Italică și Iberică laolaltă cu nord-vestul continentului african aveau să fie conduse de Massimiano, Galerio avea Balcanii, iar Costanzo Cloro dispunea de Galia și Britania. În fine, în 608 d.Hr. apare ultima contrucție monumentală, renumita Coloană a lui Foca - Colonna di Foca -, dedicată memoriei împăratului roman Foca, de origini tracice.

Foro Romano cunoaște distrugerea

Imediat după întoarcerea papei din exilul de la Avignon, aproape tot ce a însemnat valoare din complexul Forumul Roman a început să fie distrus. Zona a devenit o adevărată carieră de marmură și materiale antice de construcție, ce urmau a fi folosite în construcție edificiilor de cult catolic. Aproape toate construcțiile monumentale, ridicate de-a lungul miilor de ani și protejate de stratul gros de pământ, au fost scoase la lumină și distruse pentru a fi transportate spre noile destinații. Dezastrul avea să se încheie undeva în secolul al XVII-lea.

A fost nevoie să treacă multe secole pentru ca Forumul Roman să redevină centrul comercial ce obișnuia să fie la începuturile sale, alături de destinațiile deja consacrate, de simbol al artei și al culturii academice, loc de reuniune și decizie. Secolul al XVI-lea avea să ateste înființarea Campo Vaccino, spațiu destinat comerțului cu animale, așa cum rezultă dintr-o bulă papală ce aparține Papei Sixt al V-lea. Târgul de animale - în special ovine și bovine -, avea să dureze până în era napoleoniană, atunci când încep și primele săpături. Încep să iasă la iveală vechi clădiri simbolice ale Forumului Roman, ce au scăpat valndalismului. Se excavează Arcul lui Septimius Severus, apoi, în 1813, a fost scoasă la lumină faimoasa coloană dedicată lui Foca.

Excavarea și prezervarea ruinelor

Unele construcții au fost scoase la lumină doar pentru a fi mutate în alte colțuri ale Romei. De exemplu, fântâna proiectată de Giacomo della Porta a fost dusă la Palatul Quirinale, la picioarele cele monumentele statuare, dedicate lui Castor și Polux, iar fațada, în forma unei măști a fost dusă inițial în Porto Leonino, pentru ca, ulterior, să fie readusa în piața Pietro d'Illiria, unde se pot admira și astăzi. Deși Campo Vaccino nu mai avea să-și continue activitatea, a lăsat în urmă o tradiție care a continuat, ulterior, până aproape de perioada contemporană: „sassaiola” - bătăile cu pietre între bandele inamice din diferite cartiere ale Romei.

Dezgolirea în totalitate a vechilor rovine a început undeva la jumătatea secolului al XIX-lea, însă s-a încheiat câteva decade mai târziu. Forumul care se mai poate vedea astăzi a păstrat destul de puține elemente istorice și, cu mici excepții, pare mai degrabă un câmp de luptă decât sediul fostului senat al marii Republici Romane.