Istorie Albania

Albanezii sunt o natiune balcanica nativa, chiar daca originile lor sunt, cumva, neclare. Ideologia lor nationala insista pe relatia etnica cu vechii iliri. Pentru ca nu exista dovezi concludente legate de istoria poporului albanez in primul mileniul d.Hr. si sunt foarte putine lucruri cunoscute despre iliri, aceasta teorie nu poate fi confirmata cu tarie dar nici infirmata. Albanezii intra in istoria post-clasica cunoscuta doar in a doua parte a secolului al XI-lea si doar dupa aceasta perioada putem vorbi cu adevarat despre o entitate albaneza, asa cum o cunoastem astazi. In cartea „Istorie”, scriitorul bizantin Attaleiates a fost primul care se refera la „Albanoi”, populatie care participa la o revolta impotriva Constantinopole, la 1043 d.Hr si la „Arbanitai”, asociati cu ducele de Dyrrachium.

Se crede ca albanezii au plecat din locurile natale, din mijlocul muntilor, in interior, intrand in posesia unor terenuri din zona litorala din partea de nord si centrala a coastei, doar in secolele XI si XII. La mijlocul secolului al XIV-lea, albanezii avanseaza spre sud, spre Grecia, initial in Epirus, Tesalia, Acarnania si Etolia. Se estimeaza, de asemeni, ca o mare parte a populatiei a fost asimilata in timpul ocupatiei turcesti, cu alte cuvinte, au devenit marginalizati in propria lor tara. Trec de la o viata nomada la asezari urbane doar in timpul ocupatiei turcesti.

George Kastrioti Skenderbeu (1403 – 17 ianuarie 1468) (Albaneza: Gjergj Kastrioti Skënderbeg cunoscut sub numele de Skanderbeg, este una din cele mai proeminente figuri in istoria Albaniei si a poporului albanez.

Pana in secolul al XIX-lea, identitatea colectiva in Albania, la fel ca si in restul Balcanilor, se defineste prin religie, ridicata la nivelul de stat prin conceptul otoman de „millet”. A fi de musulman inseamna a fi turc si a fi ortodox inseamna a fi grec. Prin urmare, nu a existat foarte mult loc pentru a se naste un sentiment nationalist, pana la emanciparea nationala (numita Rilindja) din a doua parte a seolului XIX, cand liderii nationalisti incep sa inteleaga efectul de diviziune cauzat de religie in randurile populatiei care ocupa acelasi spatiu. Omul de stat Pashko Vasa (1825 – 1892) proclama, intr-o poem:

Albanezi, va ucideti fratii / Sunteti divizati in 100 de parti / Unii spun Cred in Dumnezeu, altii Cred in Allah / Unii spun Sunt turc, altii Sunt latin / Unii sunt greci, altii slavi / Dar sunteti frati cu totii, poporul meu fara noroc / Trezeste-te, Albania din somnul tau / Haideti sa juram cu totii, in comun / Sa nu ne uitam la biserici sau moschei / Credinta Albaniei este Albanianismul

Pasko Vasa

Ultima linie a fost preluata de catre albanezii de pretutindeni ca lozinca a miscarii nationaliste care duce la independenta in 1912.