Zona ce cuprinde Alsacia a fost cucerită de legiunile romane ale lui Iulius Cezar în secolul I î.Hr. și a era deja profund romanizată la invazia alemanilor din secolul al V-lea d.Hr. Alemanii vor fi cuceriți de francii conduși de Clovis în 496 d.Hr., moment în care Alsacia a devenit ducat franc. Sub orânduirea merovingiană întreaga regiune a fost creștinată și colonizată.
Influența germană
Alsacia a fost incorporată în Lotharingia la mijlocul secolului al IX-lea și unită cu teritoriile germanice ale carolingienilor prin tratatul de la Mersen din 870. A fost atașată la ceea ce va urma să se numească Sfântul Imperiu Roman până în secolul al XVII-lea. În timpul acestei perioade teritoriul a fost divizat într-un număr de feude stabilite fie laic, fie pe baze religioase. Această situație avea să treneze până la începutul Revoluției Franceze. Perioada medievală a fost marcată de creșterea celor mai importante orașe din regiune – Strasbourg, Colmar sau Haguenau – care, cu sprijinul împăraților, au reușit să se elibereze de sub stăpânirea feudală.
Mișcarea protestantă
Protestantismul a câștigat teren în Alsacia în timpul Reformației, iar Strasbourgul, așa cum este explicat mai pe larg aici, prin reformatorul Martin Bucer, a devenit un centru important al mișcării. Influențele protestante vor fi contracarate prin intervenția Habsburgilor ce încearcă să elimine erezie în partea superioară a Alsaciei.
Influențele franceze încep să se simtă în Alsacia spre sfârșitul secolului al XVI-lea în timpul Războiului Religiilor. Această influență crește în timpul Războiului de Treizeci de Ani, când orașele alsaciene, prinse în disputa dintre protestanți și catolici și simțindu-și amenințate libertățile, a apelat la ajutorul Franței. Pacea Westfalică din 1648 a conferit Franței statutul de protectorat asupra Alsaciei, iar controlul absolut a fost stabilit în timpul regimului lui Ludovic al XIV-lea, după ce francezii au ocupat Strasbourgul, în 1681.
Autonomie extinsă
În secolul al XVIII-lea, Alsacia s-a bucurat de o autonomie considerabilă, deși sub coroana franceză. Alsacienii au profitat de statutul lor privilegiat pentru a dezvolta un comerț înfloritor de tranzit. Incorporarea adminstrativă definitivă a Alsaciei în Franța a fost finalizată la momentul Revoluției Franceze, când zona a fost împărțită în cele două departamente, Haut Rhin și Bas Rhin, iar existența Alsaciei, ca provincie independentă, a luat sfârșit. Locuitorii regiunii aveau să vorbească un limbaj cu influențe germane, denumit „alsacian”, dar utilizarea limbii franceze se răspândește în rândul claselor sociale superioare.
Din 1815 și până în 1870 Alsacia a participat activ la crearea unui stat franceze solid. Introducerea sufragiilor universale din 1848 și construcția căilor ferate au ajutat Franța să comunice mai bine cu regiunile sale estice. Legăturile au fost încheiate brutal însă la finalul Războiului Franco-Prusac, iar Alsacia este atașată Imperiului German.
Războaiele Mondiale
În urma înfrângerii Germaniei, în Primul Război Mondial, Alsacia revine în posesia Franței, fapt stabilit prin Tratatul de la Versailles, laolaltă cu regiunea Lorena. În perioada interbelică influența germană se simte destul de puternic în cele două provincii recuperate de la germani, iar în anii 1940 Alsacia a fost iar atașată Germaniei, pe aproape toată durata celui de-al Doilea Război Mondial.
După război, hegemonia franceză a revendicat iar Alsacia, chiar dacă unele influențe germane s-au păstrat.
Surse imagini
