Istorie Argentina

In timpul cuceririi spaniole, teritoriul era deja ocupat de diferite grupuri in incercarea lor de colonizare. Doua dintre aceste incercari provin din centrii coloniale deja stabilite, in legatura directa cu Spania. Aceste forme incipiente de ocupatie au reflectat dezvoltarea unor regiuni relativ distincte din punct de vedere economic si cultural, conditionate de contributiile grupurilor indigene si de constrangerile mediului inconjurator.

Incepand cu primii ani ai cuceririlor, majoritatea regiunilor au mentinut legaturi puternice cu centrele coloniale din America Latina, in timp ce zonele ulterior cunoscute sub numele de Littoral sau Pampas din estul teritoriului au fost in contact direct cu Spania si in consecinta, cu Europa. Pana la sfarsitul Imperiului Spaniol, in ultima parte a secolului al XVIII-lea, reformele dinastiei de Bourbon au marcat soarta unor regiuni pana in zilele noastre. Prin crearea vice-regatului Rio de la Plata si prin alegerea Buenos Aires ca resedinta pentru autoritati, conducerea regala a recunoscut procesul in curs de desfasurare.

Buenos Aires a devenit un centru de contrabanda, o activitate care a inflorit ca o provocare la regulile rigide de importuri ale coroanei. Sclavii au patruns prin portul Rio de la Plata iar pieile de animale si seul acestora sunt exportate prin Buenos Aires. Reformele Bourbon ulterioare au permis liberul schimb in Buenos Aires. Aceste schimbari au un impact fantastic asupra viitorului spatiu national. Beneficiarul major a fost orasul in sine si interiorul invecinat al acestuia. Buenos Aires experimenteaza imbunatatiri ale constructiilor si tehnologiei.

Devine cel mai important centru cultural si economic din America de Sud. De asemenea, ideile foarte bune venite din Europa influenteaza gandirea elitei urbane, care militeaza treptat pentru autonomie si liberalism economic. Majoritatea provinciilor de interior incep un proces de declin economic ireversibil, intensificat dupa independenta, din cauza deteriorarii rutelor si conexiunilor comerciale. Industriile locale, dezvoltate pentru a furniza cererile pietelor coloniale regionale, nu mai pot concura cu marfurile importate care intra prin portul Buenos Aires.

e predominanta iar barbatii au inceput sa fie recrutati pentru a participa in conflicte armate. Termenul de „patria” (patrie) este folosit in general pentru referinte mai degraba locale decat nationale. Elita argentiniana care a inceput sa organizeze natiunea dupa infrangerea a ceea ce ei numesc forte sociale decadente, dispretuieste indienii si gauchos si incearca deliberat sa „albeasca” si sa modernizeze tara promovand emigrarea europenilor. Emigrantii noi sositi schimba fata rurala si urbana a litoralului si zonei de pampas.

Pana la 1880, majoritatea populatiei indigene este dominata si impinsa spre zone marginale si neospitaliere. Victoria asupra indienilor din Pampas este descrisa sub numele de „cucerirea desertului”. Mari portiuni de teren sunt impartite intre invingatori. Populatia gauchos, care cutreiera pe campurile intinse si cateodata se ascunde in terenurile indiene pentru a evita militiile, dispare gradual ca si grup din zona rurala. Ei au concurat cu emigranti pentru slujbele platite din interiorul fermelor. Proprietarii acestora considera ca gaucho sunt inadecvati pentru muncile agricole si favorizeaza angajarea de emigranti.

Sistemul educational a jucat un rol important in incorporarea noilor grupuri in societate. In ciuda diferentelor de regiune si clasa sociala, institutiile de stat au reusit sa dezvolte sentimente nationaliste. Dezbaterile privind termenul de nationalism au fost sursa unor confruntari violente. Pentru unii, cultura nationala este un amestec intre traditiile indigene, spaniole si afro-argentiene, modificate dramatic de catre emigranti la inceputul secolului XX si suferind transformari ulterioare odata cu globalizarea din a doua parte a secolului XX. Pentru altii, spiritul national este esenta nemodificata a radacinilor catolice si mostenirii spaniole. In timpul razboiului pentru insulele Falkland / Malvinas, prima definitie pare sa aiba succes. 

Guvernul militar, pana atunci aparatorul unui nationalism mai conservator, empatizand cu tara mama Spania si biserica catolica, a fost obligata sa adopte simboluri si atitudini populare in randul maselor, pentru a castiga suportul acestora. Aceiasi cantareti si acelasi tip de muzica interzise de conducerea fortelor inarmate pentru ca nu reprezentau manifestari ale unor societati „vestice si crestine” sunt acum brusc imbratisate, cand aceleasi forte armate decid sa se confrunte cu o natiune „vestica” si sa justifice razboiul ca o actiune anti-coloniala. Muzica populara folk, tangoul si rock-ul national s-au intors la radio si televiziunea nationala, pentru a contribui la legaturi nationaliste mai stranse.