Trăsătura caracteristică a geografiei variate a Burmei – Birmania sau Uniunea Myanmar – este râul Ayeryawady sau Irrawaddy, ale cărui ape nămoloase şi închise la culoare traversează ţara de la nord la sud, curgând pe o distanţă de 2170 de kilometri, din Munţii Himalaya până în Marea Andaman. Pentru multe secole la rând, regiunea Irrawaddy, aşa cum a fost cunoscută în era colonială, a servit ca arteră comercială principală conectând sud-estul Chinei şi India. Comercianţii, misionarii şi invadatorii au călătorit de-a lungul acestei regiuni, iar succesiunea dinastiilor puternice, sofisticate din punct de vedere cultural s-a desfăşurat pe suprafaţa mai joasă, scăldată de soare a câmpiilor de pe valea Ayeryawady.
Un teren mai degrabă accidentat, cu largi întinderi de culturi verzi de orez, această regiunea de interpătrundere a diferitelor culturi, a fost locul în care a luat naştere budismul Theravada. În timp, învăţăturile lui Buddha s-au intersectat cu religiile indigene dedicate naturii, pentru a crea această formă distinctă de credinţă, ale cărei pagode aurite şi mănăstiri rămân centrul vieţii locale. Arta, arhitectura, muzica şi filozofia au înflorit de asemenea, stimulate de regii feudali, ale căror imperii, la apogeu, erau cele mai mari din sud-estul Asiei.
Cultura birmaneză a supravieţuit secolului de dominaţie britanică dar s-a descurcat mai greu în timpul celui de-al doilea război mondial şi perioada de după acesta, când ţara a fost devastată de valurile de lupte încrâncenate dintre aliaţi şi japonezi şi apoi între rivalităţile politice din timpul războiului civil. Independenţa obţinută în 1948 s-a transformat curând într-una dintre cele mai crude dictaturi ale epocii moderne.
Decadele de vrajbă şi gestionarea incorectă a economiei de către generalii de la putere şi-au pus amprenta serios pe Birmania. Elita militară birmaneză, susţinută de banii veniţi din drogurile Triunghiului de Aur, o zonă de producţie a opiumului din nord şi est, precum şi profiturile obţinute din comerţul cu rubine, jad şi aur, a declanşat războiul împotriva minorităţilor de la marginea ţării. Un sfert de bugetul total al regimului a fost cheltuit pe armament, însă doar 1,5% pe sănătate. Presa a fost controlată asiduu şi reprimată violent, iar oponenţii politici au fost în mod frecvent încarceraţi fără a le fi oferită posibilitatea de a fi judecaţi, torturaţi sau folosiţi ca mână de lucru.
Cu o creştere economică slabă, sub trei procente anual, Birmania este în mod oficial cea mai săracă ţară din sud-estul Asiei. În timp ce vecinii săi s-au dezvoltat şi modernizat într-o viteză uluitoare, viaţa sub ameninţarea armelor a constuit motivul principal pentru care cea mai mare parte a populaţiei trăieşte într-o sărăcie cumplită. Imaginea de ansamblu nu este totuşi atât de mohorâtă. Pentru a încuraja ridicarea sancţiunilor economice şi a stimula investiţiile străine, dictatorii militari au pornit o aparentă tranziţie spre o guvernare democratică. Liderul Ligi Naţionale pentru Democraţie, Aung San Suu Kyi, câştigătoare a premiului Nobel pentru pace în 1991, a fost eliberată din arestul la domiciliu în noiembrie 2010 iar primele alegeri libere au fost ţinute în aprilie 2012.
Ca o consecinţă a izolării sale economice, Birmania pare astăzi închisă într-o buclă a timpului. Chiar dacă cel mai mare oraş al ţării, Yangon, dispune de câteva clădiri ce seamănă cu zgârie-norii, restul Burmei încă trăieşte în localităţi dărăpănate, în case făcute din cărămizi de pământ şi bambus, privaţi de alimentarea cu apă şi curent electric. Drumurile, căile ferate, autobuzele şi feriboturile sunt într-o stare deplorabilă. ATM-urile nu există, deci ar trebui să fiţi atenţi cu banii pentru că îi veţi schimba pe piaţa neagră. Internetul şi telefonia mobila încă reprezintă un vis frumos.
Din punct de vedere al unui turist, totuşi, această atmosferă ciudată, de lume învechită, face din Birmania un loc plin de carismă. Tradiţiile trecutului rămân încet dar sigur în urmă. Mergând pe străzile din Mandalay la prima oră de dimineaţă, veţi vedea sute de călugări îmbrăcaţi în haine roşii făcând coadă la mila publică, tinere femei unse cu frumos mirositorul thanaka pe faţă, vânzători bătrâni de legume pufăind din ţigările supradimensionate şi toate felurile de acoperăminte de cap, de la pălării de paie conice la turbane roşiatice.
Longyis, frumoasele saronguri din batic, sunt purtate de aproape toate femeile şi totţi bărbaţii. Dansurile religioase dramatice sunt parte integrală a festivalurilor din temple, însoţite de costumaţia de mătase şi superbele măşti exotice. Aromele cotidiene pot fi izbitor de neobişnuite, laolaltă cu mirosurile minunate emanate de mâncărurile birmaneze, cu amestecul înţepător de condimente, sosuri pentru fructele de mare şi laptele de nucă de cocos.
Cât de bine se va descurca acest fel de viaţă în cadrul modern pe viitor rămâne de văzut. Deocamdată, în ciuda numeroaselor probleme, Birmania este gata pentru a fi explorată, cu mai multe monumente de clasă mondială decât aţi putea vedea într-o perioadă de o lună de zile, cât ar ţine în mod normal o viză pe pasapoartele voastre, o bogăţie de arte vibrante, tradiţii meşteşugăreşti şi nu în ultimul rând locuitorii ţării, a căror rezistenţă, gentileţe şi atitudine ospitalieră faţă de străini impresionează orice vizitator.
Surse imagini
- Cover: vinatourist83 - Pixabay | Licență Pixabay
