Istorie Franța

Singura țară europeană care are ieșire la Marea Nordului și la Mediterană, Franța a fost subiectul unei varietăți deosebite de influențe culturale. Deși faimoasă pentru înrădăcinarea populației sale rurale, Franța a fost, de asemenea, un creuzet cultural european, chiar înainte de sosirea galilor celtici, cu secole înainte de Hristos. Fenomenul s-a propagat până târziu, în secolul XX, o dată cu emigrațiile dinspre Marea Mediterană. Cucerirea romană, prin Iulius Cezar, a avut un impact de durată dar, începând cu secolele IV și V e.n., valurile de triburi barbare au distrus mare parte din moștenirea romană. Francii germanici au asigurat conducerea politică în secolele ce au urmat, până la sfârșitul secolului al X-lea. Când linia lor a dispărut, în Franța începe un proces de fragmentare socială și politică.

Formarea Franței

Dinastia Capețienilor a reușit să reconstituie treptat Franța pe parcursul Evului Mediu, o perioadă de mare prosperitate economică și vitalitate culturală. Moartea Neagră și Războiul de 100 de ani au stopat avântul Franței. Puterea dinastiei dominante a început să fie amenințată de către ducii burgunzi rivali. Franța a recuperat însă în timpul Renașterii, urmat de grandoarea domniei lui Ludovic al XIV-lea. În perioada Iluministă – secolul al XVIII-lea -, cultura și instituțiile franceze au generat invidia Europei.

Revoluția din 1789 a pus capăt monarhiei absolute și a introdus reforme majore, sociale și instituționale, multe dintre acestea fiind aprobate și consolidate de către Napoleon. Pe de altă parte, tot revoluția a fost punctul de plecare a unei oarecare instabilități politice și sociale. Din 1789, Franța a cunoscut, pe rând, cinci republici, două imperii, trei branduri de putere regală, plus guvernarea Vichy din timpul celui de-al II-lea Război Mondial.

Rivalitatea cu Germania a dominat sfârșitul secolului al XIX-lea și secolul XX. Pierderile suferite de către Franța în timpul Primului Război Mondial au fost traumatice, urmate de ocupația germană dintre 1940 și 1944. Cu toate acestea, după 1945, cele două țări au devenit coloana vertebrală a ceea ce va deveni mai târziu Uniunea Europeană.

Preistorie

Cele mai vechi urme ale prezenței omului pe teritoriul Franței datează de aproximativ 2 milioane de ani. Începând cu 40.000 î.Hr. Homo Sapiens își fac cunoscută prezența itenerantă, ca vânători și culegători. În jurul anului 6.000 î.Hr., după ultima eră glaciară, a avut loc o schimbare majoră în stilul de viață, iar oamenii renunță la viața de nomazi, creșterea animalelor și cultura plantelor substituind încep viața nomadă. Apariția obiectelor din metal a permis construirea unor unelte și arme mai eficiente. Epoca de Fier este asociată în mod deosebit cu celții, sosiți pe teritoriul francez cu un mileniu î.Hr. S-a format o nouă ierarhie socială constând în războinici, agricultori, meșteșugari și druizi (preoții celților).

Dominatul Monastic

Prăbușirea Imperiului Roman a adus cu sine o perioadă de instabilitate și invazii. Atât Dinastia francă Merovingiană, cât și Carolingienii au fost în imposibilitatea de a aduce mai mult decât perioade spasmodice de stabilitate și calm politic. În această perioadă turbulentă, biserica devine un element de continuitate. Ca și centre pentru învățații creștini și artiști, mănăstirile au ajutat la restabilirea valorilor lumii antice. Ei au dezvoltat, de asemenea, agricultura și viticultura, devenind în acest mod extrem de puternici, reușind să domine țara din punct de vedere economic și cultural.

Franta gotica

Stilul gotic, exemplificat prin modul de construcție al catedralelor, apare în secolul al XII-lea, într-o perioadă de prosperitate, de cruciade, ce a definit un puternic sistem monarhic. Curțile rivale franceze și burgunde devin modele de etichetă și conduită pentru întreaga Europă. Poemele epice „Chansons des gestes” cântate de trubaduri devin purtătoarele codului cavaleresc.

Războiul de 100 de ani

Invazia englezilor în Franța începe în 1337 și are efecte devastatoare. Daunele de război sunt amplificate de foamete și ravagiile provocate în mod frecvent de ciuma bubonică începând cu 1348. Franța a fost foarte aproape de a fi împărțită între regele Angliei și ducele de Burgundia. În 1429-1430 tânăra Ioana d’Arc reușește să ajute francezii să iasă câștigători și pe parcursul unei generații englezii sunt alungați din Franța.

Renașterea

Ca rezultat al invaziei franceze în Italia începute în 1494, idealurile și estetica Renașterii italiene s-au răspândit în Franța, ajungând la apogeu în timpul regimului lui Francisc I. Cunoscut ca un adevărat prinț renascentist, el a fost calificat în litere și artă, dar și recunoscut pe plan sportiv sau strategic. A invitat artiști italieni precum Leonardo da Vinci și Cellini și s-a bucurat de povestirile licențioase ale lui Rabelais. O altă persoană influentă a fost Caterina de’ Medici care, prin fii săi – Francisc I, Carol al IX-lea și Henric al III-lea -, a condus efectiv țara. A fost elementul decisiv și în Războiul Religiilor dintre 1562-1593 între catolici și protestanți, ce a divizat nobilimea și a rupt țara în bucăți.

Le Grand Siecle

Sfârșitul luptelor religioase marchează o perioadă excepțională de influență franceză. Cardinalii Richelieu și Mazarin pavează calea monarhiei absolute a lui Ludovic al XIV-lea. Dezvoltarea politică a fost însoțită de stiluri artistice fără precedent: edificii enorme în stil baroc, drama lui Molière și Racine, muzica lui Lully. Versailles, construit sub atenta supraveghere a ministrului de finanțe francez Colbert, a devenit gloria Europei acelor vremuri, dar costul palatului cu grădinile anexe și războaiele nesfârșite ale lui Ludovic al XIV-lea (supranumit „Regele Soare” – „Le Roi Soleil” sau Ludovic cel Mare – „Louis Le Grand”) s-au dovedit prea costisitoare pentru statul francez. Administrația sărăcește, populația de asemenea, iar regimul lui Ludovic se încheie.

Iluminismul și revoluția

În secolul al XVIII-lea, filozofii iluminiști precum Voltaire și Rousseau redefinesc locul omului într-un cadru de principii naturale, o provocare pentru vechea orânduire aristocratică. Eseurile lor au fost citite în întreaga Europă, chiar și în coloniile americane. Deși Franța exporta, pe lângă ideile sale, produse comerciale, datoria în creștere a statului a adus cu sine tulburări sociale, ce au culminat cu Revoluția Franceză din 1789. Cu motto-ul „Libertate, Egalitate, Fraternitate” (n.a. „Liberté, égalité, fraternité”), noua republică și reformele sale au un impact de anvergură asupra restului continentului.

Franța sub Napoleon

Două generații de Napoleoni au dominat istoria Franței, din 1800 până în 1870. Napoleon Bonaparte ia titulatura de Împăratul Napoleon I. Își extinde imperiul în aproape tot vestul Europei, întronându-și frații și surorile în teritoriile ocupate. Dinastia napoleonică a fost învinsă în 1814 și înlocuită de dinastia Bourbon – supranumită Monarhia din Iulie -, urmată apoi de Revoluția de la 1830, după care revine în 1848 prin nepotul lui Napoleon Bonaparte. Ludovic Napoleon devine președintele cele de-a doua republici franceze și se auto-proclamă împărat sub numele de Napoleon III. În timpul regimului său, Parisul a fost modernizat și începe transformarea industrială a Franței.

Belle Époque

Perioada de până în Primul Război Mondial este amintită de către francezi ca Belle Époque, epoca de aur pentru totdeauna pierdută. Cu toate acestea, perioada este dominată de turbulențe politice, cu militantismul clasei muncitoare, mișcări sociale ample și Afacerea Dreyfus, polarizând țara între stânga socialistă și dreapta antisemită. Noi invenții, precum electricitatea sau vaccinurile contra bolilor infecțioase periculoase, fac viața mai bună în toate nivelurile sociale. Scena culturală a prosperat și a luat noi forme, cu Impresionismul, Art-Nouveau, romanele realiste ale lui Flaubert și Zola, cabaret și cancan. În 1895 se naște cinematograful ca formă de divertisment pentru mase.

Franța avangardistă

În ciuda distrugerilor provocate în timpul celor două Războaie Mondiale, Franța își păstrează renumele internațional ca centru avangardist. Parisul a fost, în mod particular, un magnet pentru scriitorii, artiștii și muzicienii experimentali. Cafenelele erau pline de artiști americani, cântăreți de jazz, suprarealiști francezi și regizori de film. Riviera Franceză a atras valuri de artiști și scriitori, de la Matisse la Picasso, până la Hemingway și Scot Fitzgerald. Acestora și se alătură industrialiști și aristocrați bogați, ce sosesc în automobile sau în pe atunci faimosul Train Bleu. Din 1936, concediile plătite instituționalizate aduc în prim-planul clasei muncitoare conceptul de vacanță și moda bronzatului la soare.

Franța modernă

După 1950 bazele societății franceze tradiționale se schimbă. Numărul țăranilor scade, vechile industrii neperformante decad, lăsând locul noilor locuri de muncă în serviciul public și industriile înaltei tehnologii. Francezii au început să se bucure de beneficiile culturii de masă și consumismului pe scară largă. Proiectele de mare prestigiu, precum Concorde (avionul supersonic) , TGV-ul (trenul de mare viteză), cartierul ultramodern „La Defense” și Centrul Pompidou, aduc recunoașterea internațională. Eforturile pentru integrare europeană și inaugurarea tunelului de sub Canalul Mânecii țintesc spre relații mai bune ale Franței cu toți vecinii săi.