Istorie Paris

Muzeul Luvru și piramida de sticlă Muzeul Luvru și piramida de sticlă

Trecutul capitalei Franței poate fi observat în interiorul orașului. Am realizat o scurtă istorie a Parisului, ce acoperă principalele evenimente derulate în metropola franceză, de-a lungul timpului. Numele orașului, ce s-a schimbat în timp, derivă de la tribul de „Parisii” ce a ocupat teritoriul prezent al Ile de la Cité în anul 500 î.Hr. Totuși, descoperirile arheologice recente în zonă, ne arată că aici a existat activitate umană încă de acum 40.000 de ani.

Cucerit de romani în 52 î.Hr., la momentul în care era doar un grup de căsuțe sărăcăcioase răspândite pe 15 hectare de pământ, reprezenta deja un port important de-a lungul Senei, fiind numit de romani Lutetia, iar de gali „lucotetia” sau mlaștini. Până în 450 d.Hr., populația Lutèce a crescut încet până la aproximativ 10.000 de locuitori, dispunea de un teatru și un apeduct ce furniza apă pentru băile de aici. Prin comparație, în aceeași perioadă, orașul Lyon ajunsese aproape de 50.000 de locuitori. Cu toate acestea, lucrurile au început să iasă de pe făgașul normal o dată cu invazia hunilor din 451. Din fericire, Lutetia a fost cruțat, potrivit legendelor, de intervenția Sfintei Geneviève, sfântul protector al Parisului începând de atunci, însă nu de atacurile invadatorilor, ci de epidemia de holeră ce a izbucnit în tabăra hunilor.

Evul Mediu

Clovis, regele triburilor francilor, și-a stabilit capitala aici în 508, iar de atunci a reprezentat capitala Franței până în perioada contemporană. Lutetia, ce și-a recăpătat denumirea de Paris, a început să se dezvolte rapid, devenind nu doar centrul de decizii al țării, dar și gazda arhivelor regale și a Universității reputate în întreaga Europă. Anul 1328 găsește peste 200.000 de locuitori în Paris, un număr considerabil, având în vedere faptul că Londra, la acel moment, avea doar 40.000, iar Moscova numai 30.000. Moartea neagră din 1348 ucide mai mult de jumătate din populația capitalei (laolaltă cu o treime din populația Europei occidentale), creșterea ulterioară fiind lentă, ajungând la 150.000 de locuitori doar în secolul al XVI-lea.

În timpul celor patru secole, în care regii Franței au lucrat la dezvoltarea Parisului, orașul a căpătat un statut important în cadrul Europei, iar influența sa a devenit atât de puternică, încât regele Carol Quintul a ajuns să declare că „Parisul nu este un oraș, este o lume”. Cu excepția catedrale Notre Dame, a cărei construcție a fost încheiată la sfârșitul secolului al XIV-lea, mare parte a arhitecturii datează din perioada renascentistă: Pont Neuf, Luvrul, fostul Place Royale (actualul Place des Vosges), Palatul Luxembourg, sediul actual al senatului, Val de Grâce, Place Vendôme, Les Invalides, Palais Royal și multe altele.

Revoluția a reprezentat un adevărat cutremur politic, social și intelectual pentru Paris, la fel cum a influențat întreaga lume. Precedată de o activitate culturală intensă, cu exponenți precum Diderot, Voltaire, Rousseau sau Condorcet, în ciuda încercărilor curajoase de a reforma națiunea franceză, Parlamentul, biserica și aristocrația au reușit să saboteze reformele propuse, menite să le diminiueze privilegiile. Pe 14 iulie 1789, monarhia s-a sufocat până la așa un nivel încât s-a prăbușit. Revoluția a reușit totuși să schimbe vechiul regim și să participe la construcția unei noi societăți bazate pe sloganul „Liberté, égalité, fraternité”. Paris a cunoscut cea mai neagră perioadă atunci când ghilotina, instalată în Place de Grève (astăzi piața ce găzduiește primăria), a fost folosită pentru a decapita mai mult de 3.000 de aristocrați sau oponenți (reali sau inventați) ai Revoluției Franceze.

Imperiul Francez

Place Vendôme și coloana construită de Napoleon
Place Vendôme și columna comandată de Napoleon

În 1804, o dată cu ascensiunea lui Napoleon I și crearea Imperiului Francez, Parisul a devenit nu doar capitala Franței, ci și capitala Europei continentale. Principalele realizări ale revoluției au fost conservate, în timp ce nobilitatea și religia și-au reintrat în drepturi, însă fără privilegii la fel de mari. O epocă de cuceriri a marcat startul unei competiții acerbe cu Anglia. Imperiul includea atunci teritoriul de astăzi al Belgiei, Olandei, Germaniei și Italiei. Austria și Spania erau aliații forțați de împrejurări, iar Rusia a fost aliatul pe termen scurt sau doar atunci când era nevoie.

În 1805, Parisul avea aproape 600.000 de locuitori, cu aproape 500.000 mai puțini decât Londra! Multe dintre construcțiile din apogeul regimului lui Napoleon au fost reconstruite: Arcul de Triumf, Pont d’Iéna, Madeleine și bursa. Rue de Rivoli a fost reamenajată, furnizarea cu apă a capitalei a fost realizată prin canalul Ourcq, băncile au fost pavate, iar casele sunt, într-un final, numărate.

În timpul celui de-al Doilea Imperiu și al lui Napoleon al III-lea, întreaga planificare urbană a suferit schimbări majore. Însărcinat de împărat să lărgească străzile înguste și neigienice ale Parisului, baronul Hausmann a realizat bulevarde largi, precum Sebastopol sau St. Michel, dar și arterele Champs Élysées sau avenue Foch. În consecință, mare parte din ce putem vedea în metropola de astăzi, s-au realizat în perioada lui Napoleon al III-lea și a baronului Hausmann.

Secolul XX

Este secolul ce a reprezentat construirea simbolului Turnul Eiffel, primei linii de metrou, Grand Palais și Petit Palais, Pont Alexandre III, Parisul trecând printr-o etapă de industrializare, mai accentuată la periferiile în care construiesc giganții Renault și Citroën. Industrializarea nu a însemnat însă reducerea nivelului artistic și începerea Belle Epoque – Montmartre a devenit noua gazdă a lui Picasso, Braque sau Matisse, iar Montparnasse un punct de întâlnire pentru intelectuali de toate profilurile.

Primul Război Mondial a încheiat brusc această perioadă prosperă – un război civil început dintr-un motiv pueril, cu un carnagiu uman ce a depășit 1,5 milioane de morți de partea franceză, în timp ce guvernul a fost evacuat la Bordeaux. După Bătălia de la Marne, unde au fost blocați germanii, la 30 de kilometri de Paris, capitala redevine centrul de decizii, de unde țara a fost condusă spre victoria de pe 11 noiembrie 1918. De la această dată, până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, situația politică a fost instabilă, iar Parisul a cunoscut câteva noi fricțiuni și manifestații virulente. Pentru a se lupta cu lipsa locuințelor, administrația a permis construcția faimoaselor HLM, case ieftine, ce aveau ca scop adăpostirea celor peste 2.800.000 de locuitori ai străzilor neigienice, încercând o decongestionare fără precedent.

O dată cu înfrângerea suferită de forțele franceze în 1940, ocupația trupelor germane a fost un coșmar pentru mare parte a populației. Ne imaginăm bucuria enormă a parizienilor când Charles de Gaulle a mărșăluit în oraș în august 1944. Din 1958 până în 1969, sub conducerea acestuia, Franța și Paris au revenit la un nivel prosper. Mișcarea studențească din mai 1968 a dus orașul în haos, însă fără urmări catastrofale. În 1971, vechile Halles de Paris au fost transferate la Rugis și apoi distruse, fiind construit Centre Beaubourg sau Pompidou. Criticile intense cu privire la arhitectura muzeului, realizat de Renzo Piano și Richard Rogers, s-au dovedit, într-un final, fără temei, Centrul Pompidou primind astăzi mai mult de 6 milioane de vizitatori per annum.

Construcția centurii Parisului (Boulevard Périphérique), ce înconjoară întreaga structură urbană pentru a decongestiona traficul din centru, dar și Forum des Halles, au fost realizate în timpul președintelui George Pompidou (1970 – 1974). În 1977, pentru prima dată de la sfârșitul Comunei, primăria a fost preluată de Jacques Chirac. Laolaltă cu președintele François Mitterand, au fost realizate câteva proiecte majore: Opéra Bastille, Parc de la Villette, Cité de la Musique, Arche de la Défense și biblioteca națională.

Perioada contemporană găsește Parisul cu aceeași aură magică, ce atrage anual în jur de 27 de milioane de vizitatori. Primarii actuali ai orașului, au acordat privilegii traficului pietonal în detrimentul traficului rutier, creând un sistem folosit și de alte orașe importante ale lumii: Velib – mai recent Autolib (prezentat în articolul nostru legat de transportul de noapte din Paris), iar în timpul verii, Paris Plage și Nopțile Albe. Un oraș-muzeu, al artelor și al arhitecturii, Paris poate fi perceput astăzi dincolo de simbolistică, în esența sa magică, și poate că nu mai reprezintă „o lume”, dar cu siguranță oferă crâmpeie ale ideii de „lume”.

Surse imagini

Ultimele articole istorice

Statuia Mariei Tereza în mijlocul Maria-Theresien-Platz din Viena

Istorie Austria

Acest articol se dorește a fi un rezumat al istoriei Austriei. Sunt luate în calcul evenimentele cele mai importante ...
Sediul CEDO

Istorie Bas Rhin

Bas Rhin este unul dintre cele 83 departamente, diviziuni administrative ale Franței, create în 1790, în timpul Revol...
Palatul Rinului / Palais du Rhin / Kaiserpalast

Istorie Alsacia

Zona ce cuprinde Alsacia a fost cucerită de legiunile romane ale lui Iulius Cezar în secolul I î.Hr. și a era deja pr...
Sediul Parlamentului European din Strasbourg

Istorie Strasbourg

Situat pe malul vestic al Rinului, Strasbourgul a fost fondat de către romani în 12 î.Hr. În secolul al VIII-lea d.Hr...