Ghid turistic Llucalcari

Pe malul mării Baleare, în Llucalcari Pe malul mării Baleare, în Llucalcari

Llucalcari este un mic catun din municipalitatea Deia, pe coasta de nord a insulei Mallorca. Locatia sa, pe drumul dintre Deia si Soller, i-a adus supranumele de „es Carrer” („strada” pe romaneste). Numele actual Llucalcari provine dintr-un amestec de cuvinte latine si arabe care inseamna literalmente „padurea satului”. Frumoasa asezare are in jur de 15 locuinte, stabilite pe un platou montan, la 85 de metri deasupra nivelului marii. Poate fi considerat ca fiind cea mai mica localitate din Mallorca.

Principalele atractii de aici, cu exceptia frumoaselor golfuri si paduri, sunt turnurile defensive construite in jurul localitatii Llucalcari. Initial, au existat cinci turnuri de aparare, dintre care doua au fost complet distruse. Cele trei ramase sunt Can Simó, Casa d’Amunt and Can Paloni, ultimul fiind transformat in hotel in 1933. Hotelul are propria parcare. Un alt loc istoric care merita cu prisosinta vizitat in zona Llucalcari este capela dedicata Mare de Déu d’Agost (sau Adormirea Maicii Domnului), construita in a doua parte a secolului al XVIII-lea.

Urmand o ruta montana, printr-o padure de pini, pentru aproximativ 15 – 20 de minute, puteti ajunge la golful Es Canyeret (sau Platja de Llucalcari), un loc idilic, cunoscut pentru proprietatile sale curative si o sursa importanta de apa dulce. Micul golf poate fi accesat trecand printr-un mic canion iar malurile sale sunt divizate in doua parti, una acoperita cu roci si cealalta cu pietris. Partea stancoasa are o regiune mai plata, care poate fi folosita pentru plaja pana cand soarele ajunge la apogeu, dupa care o sa puteti gasi regiuni umbrite.

Pentru a ajunge la apa nu este atat de greu precum pare la prima vedere, dar trebuie sa fiti atenti sa va mentineti echilibrul, in special in zona acoperita de stanci alunecoase. Aceasta este o plaja romantica si izolata din vecinatatea asezarii Llucalcari, folosita cateodata de catre nudisti, chiar daca weekendurile pot devenit mai aglomerate. Parasind micul golf spre nord-est, veti gasi un alt loc uimitor. Cova Fosca este o pestera naturala enorma, cu fata spre Marea Mediterana, oferind privelisti panoramice minunate. Pestera este accesibila, doar dinspre mare.

Llucalcari este mai degraba un loc special si izolat decat o reala atractie turistica. Este folosit in mod normal de excursionistii care merg de la Deia spre Soller, ca un scurt popas. Poate fi cu usurinta accesat chiar si cu masina, pe drumul dintre Soller si Deia si este un paradis pentru cei care prefera peisajele naturale aproape virgine, abandonand cu buna cunostinta de cauza resorturile mai luxoase ale insulei Mallorca. Cele mai apropiate facilitati portuare le gasiti la Port de Soller, la aproximativ 7 kilometri distanta.

Ultimele destinații

Ghid turistic Svalbard

Svalbard

La 640 de kilometri în nordul coastei continentale a Norvegiei, arhipelagul Svalbard este unul din cele mai neprielni...
Hotelul Galaxy din Macao

Macao

Cu străzile sale pavate, arhitectura barocă, mâncarea și băutura tradițională, micuța insulă Macao este un ...
Piața Sfatului din Brașov

Brașov

Al treilea cel mai mare oraș al României în funcție de numărul de locuitori (peste 250.000 la ultimul recensământ), B...
Centrul Varșoviei, gătit pentru sărbătorile de iarnă

Varșovia

Calatorind printre cladirile gri si nestilizate ce inconjoara Varsovia sau traversand bulevardele largi ce ...