Cunoscut ca Petite Couronne, cu o populație de peste 1,2 milioane, Val de Marne cuprinde 15 kilmetri din cursul Senei și 24 din cel al râului Marne. Turismul riveran este una din cele mai importante oferte ale departamentului, cu o varietate de porturi, din care cel mai mare este Nogent sur Marne. Nogent dispune și de câteva restaurante multicolore, situate de-a lungul râului, plus Musée de Nogent, ce acoperă toate aspectele istorice ale regiunii, prezentând imagini ale dezvoltării vieții pe malurile fluviului, o dată cu creșterea numărului de „guinguettes” sau tavernele-restaurant împrăștiate de-a lungul cursului apeli, frecventate de parizieni în special la sfârșit de săptămână. Malurile Marnei a atras, de-a lungul timpului, artiști precum Pissaro (Bac de la Varenne), Cézanne (Pont de Créteil), Utrillo sau Brayer.
Apeductul roman din secolul al II-lea se extindea pe o distanță de 15 kilometri și traversa odinioară râul Bièvre pe un pod de 330 de metri – ruinele sale pot fi văzute încă în Cachan și Arcueil. Aqueduc Médicis din Cachan al cărui pod din secolul al XVII-lea este încă în funcțiune, a fost construit la ordinul Mariei de Médici pentru a transporta apa de la Rungis spre Palais de Luxembourg. Formidabila structură are 1,6 kilometri lungime, iar centrul fiecărui arc are 109 metri înălțime. Morăria era o industrie importantă în secolul al XIX-lea, însă dintre toate morile prezente în Val de Marne a mai supraviețuit doar Moulin de la Chaussée din Saint Maurice. Așa cum v-ați aștepta de la „departamentul apelor”, există o multitudine de ecluze și baraje, debarcadere, fântâni și puțuri.
O altă caracteristică notabilă din Val de Marne este împroprietărirea a mai mult de 2.000 de familii de francezi cu terenuri, mai mult decât în oricare alt departament din Insula Franței, cu un rol decisiv în protecția mediului și a prosperității comunității locale. Cu decoruri naturale excepționale, floră și faună, Val de Marne oferă oportunități nenumărate de agrement și 13 muzee. La Champigny, în Parc Vercors, Muzeul Rezistenței Franceze acoperă perioada dintre anii 1930 – 1945.
Pe vremuri proprietatea episcopului de Paris, Bois de Vincennes s-a extins treptat până la cele 995 de hectare de astăzi, incluzând lacuri, o grădină zoologică, o fermă pentru copii, o pistă de curse și teatrele Cartoucherie, organizând periodic evenimente în parcul floral. Château de Vincennes originează din secolul al XII-lea. Ludovic al VII-lea a deținut o cabană de vânătoare, căreia i s-a adăugat un conac de către Filip al II-lea al Franței câțiva ani mai târziu. În 1337 a început contrucția unui fort, finalizat de Carol al V-lea, cel care, născut în Vincennes, a adăugat șanțurile late și cele nouă turnuri rectangulare. Într-un final a apărut și Sainte Chapelles, sub domnia lui Henric al II-lea, în 1552.
Secolul al XVII-lea l-a avut în prim-plan pe Louis Le Vau, responsabil de construcția pavilioanelor regale, cel care a transformat castelul Vincennes într-o a treia reședință regală. Suferind în urma demolărilor și a restaurărilor din perioada următoare, castelul și-a recăpătat acum faima originală și este deschis vizitelor publicului, cu excepția perioadelor de sărbători. Château de Grosbois din Boissy Saint Léger, pe de altă parte, a fost realizat în secolul al XVI-lea de Raoul Moreau, trezorierul regal, vândut ulterior lui Charles de Valois, ducele de Angoulême, fiul ilegitim al lui Carol al IX-lea, iar de la moartea sa, în 1650, a trecut prin mâinile mai multor proprietari. Ultimul dintre aceștia, Napoléon Berthier, este fondatorul vastei biblioteci, cu peste 3.000 de lucrări scrise pe teme istorice și militare.
Surse imagini
