Totul a inceput pe 4 februarie 1959 cand a fost creat noul district al regiunii Paris. Totusi, initial, Ile de France nu avea aceeasi structura si forma pe care le cunoastem acum. Dupa indelungi tratative cu principalele comune din zona si dupa mai multe schimbari de nume, Ile de France devine, in 1976, regiunea cu drepturi depline pe care o admiram astazi, la 4 ani dupa ce toate celelalte regiuni ale tarii primisera acest statut. Île-de-France este una din cele 26 de regiuni administrative ale Frantei, compusa in principal de orasul Paris si zona metropolitana a acestuia. Numele sau, in traducere directa, inseamna „Insula Frantei”.
Departamentele Île-de-France
Toate cele 8 departamente ale Ile de France cuprind sute de atractii turistice. Pentru cei in vizita la Paris pentru prima data, este bine daca exploreaza regiunea intr-un ritm lent la inceput, incercand sa vada cat mai multe cu putinta, dar sa nu piarda detaliile importante, pe care, mai tarziu, le vor regreta. Pentru cei mai experimentati dintre turisti, cu siguranta ca locurile deja stabilite ca favorite vor fi stopuri obligatorii, dar vor exista intotdeauna si obiective turistice inedite, locuri noi de vazut. Zona intinsa ca intr-un cerc, de-a lungul a 70 kilometri in diametru si-a primit numele de la raurile ce o marginesc. Pe aici au calatorit Charlemagne, Ioana d’Arc, Ludovic al XIV-lea si toti ceilalti regi ai Frantei, fara a-l uita pe Napoleon, a carui figura, desi detestata de multi, si-a lasat adanc amprenta in istoria Parisului si a localitatilor adiacente.
Pentru amatorii de excursii urbane, cat si pentru iubitorii de natura, Ile de France ofera vai linistite, paduri si o viata salbatica de invidiat. Pe drumul spre Versailles, aveti de-a face, poate, cu cea mai draguta zona rurala a Frantei: valea Chevreuse. Aici abunda satele pitoresti, castelele, precum Saint Remy les Chevreuse, Saint lambert, Dampierre si fortaretele, precum cea de la Chateaufort, construita in secolul al XII-lea. Les Vaux de Cernay este una din cele mai pitoresti vai din hexagon.
Pe drumul spre Fontainebleau, la marginea zonei forestiere, se gaseste Barbizon, celebru datorita taberei de artisti inaugurata in secolul al XIX-lea de Honore Daumier, Musset sau George Sand. Se poate vizita chiar si casa lui Jean-Jacques Rousseau, situata chiar in spatele Monument aux Morts.
Ile de France este, prin urmare, o combinatie stralucita intre viata cosmpolita pariziana, cultura de neegalat a Frantei si istoria de mii de ani a unei regiuni ce a facut parte din imperii, regate si forte politice incontestabile, cu artefacte datand de mii de ani, adapostite de muzeele sale, un loc al naturii, fie ca este vorba despre nenumaratele parcuri din interiorul sau din preajma Parisului, fie ca este vorba de ariile intinse impadurite de la suburbii.
Surse imagini
- Cover ghid turistic Île-de-France: Jean-Pol GRANDMONT - Wikipedia | CC BY-SA 3.0 Unported