Ghid turistic Ehrenhausen

Podgoriile Ehrenhausen Podgoriile Ehrenhausen

La 10 kilometri sud de Leibnitz, la umbra unei coline împădurite, se află mica localitate Ehrenhausen, locul unei fortărețe din secolul al XVI-lea ce a servit în războiul contra turcilor. Blazonul localității stă agățat de Pfarrkirche, punctul de referință al pieței principale din Ehrenhausen. Mare parte din interiorul plin de heruvimi este rezultatul restaurării din secolul al XVIII-lea, chiar dacă sculptura altarului înalt datează din 1430. În partea dreaptă a naosului, un relief sculptat în piatră marchează mormântul lui Christoph von Eggenberg, aici înfățișat rugându-se în genunchi, mărginit de soția sa, Elena, și cei 6 copii.

Unul din fii săi, Ruprecht, este înmormântat în mausoleul ce domină vizual satul din vârful unei coline, accesibil prin intermediul scărilor din partea sudică a pieței orașului.Făcându-și un nume în lumea militară, prin contribuția sa ca șef al armatelor austriece în victoria împotriva turcilor de la Sisak din 1593, Ruprecht von Eggenberg l-a angajat pe arhitectul italian Pietro de Pomis să construiască monumentul funerar la puțin timp înainte de moartea sa, în 1611. Rezultatul este cu siguranță impresionant, cu o fațadă albăstruie flancată de războinici călare pe lei.

Maestrul austriac Fischer von Erlach a fost ales de urmașii lui Ruprecht 80 de ani mai târziu pentru a planifica un interior mai bogat în decorațiuni. Menținută în echilibru de coloane corintiene încolăcite sub forma ramurilor de viță de vie, cupola mausoleului din Ehrenhausen ascunde patru îngeri ce flutură un craniu, o clepsidră, o torță aprinsă și una stinsă, toate servind la evocarea imortalității. Din păcate interiorul este închis acum vizitelor publicului larg, la fel cum se întâmplă și cu Schloss Eggenberg, situat la distanță mică de mausoleu.

Ultimele destinații

Ghid turistic Svalbard

Svalbard

La 640 de kilometri în nordul coastei continentale a Norvegiei, arhipelagul Svalbard este unul din cele mai neprielni...
Hotelul Galaxy din Macao

Macao

Cu străzile sale pavate, arhitectura barocă, mâncarea și băutura tradițională, micuța insulă Macao este un ...
Piața Sfatului din Brașov

Brașov

Al treilea cel mai mare oraș al României în funcție de numărul de locuitori (peste 250.000 la ultimul recensământ), B...
Centrul Varșoviei, gătit pentru sărbătorile de iarnă

Varșovia

Calatorind printre cladirile gri si nestilizate ce inconjoara Varsovia sau traversand bulevardele largi ce ...