Granițele actuale ale landului Salzburg corespund, în mare măsură, cu aria condusă de prinții arhiepiscopi de Salzburg de până în incorporarea principalității în Austria în anul 1816. Râul Salzach, ce izvorăște din lanțul montan Hohe Tauern înainte și se îndreaptă spre orașul Salzburg, unindu-și debitul, într-un final, cu râul Inn în Austria Superioară, oferă regiunii o oarecare coeziune geografică. Rutele de transport tradiționale de-a lungul albiei Salzach leagă capitala provinciei de mare parte din zona rurală adiacentă.
Pentru majoritatea vizitatorilor, Salzburgerland oferă un mix suficient de urban și montan, cu o capitală Baroc superbă, ce reprezintă, de fapt, principala destinație turistică a regiunii. Muzica stă la baza activităților culturale din Salzburg, orașul fiind locul de naștere al faimosului Wolfgang Amadeus Mozart, iar Festivalul Salzburg, ce se organizează anual, este un eveniment de muzică clasică și teatru recunoscut pe plan mondial. La sud de Salzburg, valea îngustă a râului Salzach furnizează decorul fascinant și spectaculos al câtorva localități istorice, precum Hallein și Werfen. Sporturile de iarnă sunt și ele un factor turistic important în sud, Zell am See, Kaprun, Bad Gastein, Saalbach Hinterglemm și St Johann im Pongau oferind o gamă largă de activități hibernale de-a lungul nenumăratelor pârtii albe. Multe dintre aceste centre excepționale pot fi folosite ca puncte de plecare pentru explorarea întregii regiuni în perioada verii. O destinație populară în rândul drumeților este Parcul Național Hohe Tauern, ce acoperă întreaga zonă din jurul celui mai înalt punct de pe teritoriul Austriei, impresionantul Grossglockner – care poate fi, de asemenea, accesat cu mașina, urmând unul dintre cele mai spectaculoase căi rutiere montane din Europa.
În trecut, landul Salzburg era împărțit în districte cunoscute sub numele de Gau (Gaue la plural): Tennengau în partea de sud, Flachgau la nord de Salzburg, Pongau în centrul văii Salzach, Lungau în partea marginală de sud-est și Pinzgau ce se derulează de la Zell am See spre vest, de-a lungul văii superioare a râului Salzach. Fiecare dintre aceste Gaue și-a dezvoltat propriile tradiții și obieceiuri, exprimate, în general, sub forma festivalurilor folclorice. Merită menționate aici Pongauer Perchtenlauf, organizat într-unul din patru localități din regiunea Pongau și constă într-un carnaval gălăgios derulat pe străzi, festivitățile din Zell am See cunoscute sub numele de Krampus, zona Lungau fiind reprezentată de parada Samsonumzug, ce are loc în localitatea Tamsweg.
La sud de Salzburg, cea mare parte din atracții sunt în aer liber, complementând prin activități alpine generozitatea de obiective turistice urbane cu care este înzestrată capitala landului austriac. Mulți dintre turiști se îndreapta spre vest și spre Innsbruck, ratând astfel această zonă și urmând, în schimb, ruta directă ce traversează o scurtă porțiune din Germania, pentru a reveni în Austria prin Kufstein din landul Tirol. Există totuși și o rută alternativă, ce se croiește în sus prin valea Salzach, traversând un relief montan accidentat. Muzeul celtic și minele de sare din Hallein, precum și peșterile de gheață sau castelul din Werfen sunt principalele destinații turistice de aici, ambele localități putând fi vizitate în excursii de o zi din Salzburg.
În St Johann im Pongau, un important centru de schi, valea râului virează ușor spre vest în direcția Zell am See, un resort turistice binecunoscut, ce combină muntele și apa lacului, o bază perfectă de plecare pentru a vă avânta mai departe, spre sud, în munții Hohe Tauern și Grossglockner. La sud de St Johann, zona Gasteinertal se concentrează pe stațiunea balneo din secolul al XIX-lea din Bad Gastein, poziționată ideal pentru a explora porțiunile estice ale lanțului montan Hohe Tauern.
Accesul în regiune se face extrem de ușor: cu S-bahn nu faceți decât o jumătate de oră din Salzburg până în Hallein, oferind în fiecare oră legături spre St Johann. Câteva continuă și spre Zell am See, oraș deservit și de trenuri expres de mai mare viteză, în timp ce zona Gasteinertal este un punct de oprire pe ruta trenurilor ce leagă Salzburg de Villach, trenuri ce pleacă la fiecare 2 ore.
Surse imagini