De la inceputurile sale umile, ca punct de trecere peste Gave de Pau („gave” este raul de munte in dialectul gascon), Pau a devenit capitala vechilor viconti de Bearn in 1464 si a partii franceze din regatul Navarre in 1512. In 1567, suveranul sau, Henri d’Albret, s-a casatorit cu sora regelui francez Francisc I, Marguerite d’Angouleme, prietena si protectoarea artistilor si intelectualilor, ea insasi autoarea unor povesti in genul celor scrise de Boccaccio (Heptameronul), ce a transformat orasul intr-un centru artistic nonconformist. Fiica lor a fost Jeanne d’Albret, o protestanta filistina, a carei zel a ofensat proprii supusi, atragand furia regelui catolic al Frantei, Carol al X-lea, implicand astfel Bearn in Razboiul Religiilor, a carui solutionare, desi temporara, a trebuit sa astepte asensiune pe tronul Frantei a fiului sau, Henri al III-lea de Navarre, in 1589.
Un politician abil, al a renuntat la religia sa pentru a usura transformarea in Henri al IV-lea al Frantei, glumind: „Parisul merita o liturghie” si calmand masele anuntand ca cedeaza Franta zonei Bearn, mai degraba decat sa cedeze Bearn Frantei. El nu a incorporat Bearn in statul francez, aceasta masura a fost lasata mostenitorului sau, Ludovic al XIII-lea, in 1620. Ca cel mai faimos fiu al orasului Pau, Henri a dobandit o reputatie pestrita. El a fost botezat in stilul traditional Bearnais cu vinul local de Jurancon, iar buzele sale de infant au fost inmuiate cu usturoi. La maturitate, a dat Frantei una din cele mai faimoase retete culinare, „poulet au pot” – pui umplut si fiert cu legume.
Cea mai neasteptata caracteristica a orasului Pau este legatura sa cu Anglia, ce dateaza inca de la sosirea ducelui de Wellington si a trupelor sale, dupa infrangerea maresalului Sould la Orthez, in 1814. Sedusi de climatul bland si convinsi de puterile sale curative de catre doctorul scotian Alexander Taylor, englezi s-au inghesuit sa ajunga in Pau in timpul secolului al XIX-lea, aducand cu ei obsesiile lor culturale: vanatoarea de vulpi, cursele de cai, polo, cricket, golf, salonurile de ceai si parcurile. O data cu sosirea caii ferate aici, in 1866, au inceput sa vina si francezii: scriitori precum Victor Hugo, Stendhal si Lamartine, dar si alte personalitati mondene. Primele echipe de rugbi din Franta s-au infiintat aici in 1902, dupa care popularitatea sa s-a extins in toata partea de sud-est a Frantei.
In timpul anilor 1950, gazele naturale au fost descoperite in Lacq, in imediata vecinatate, aducand dupa sine noi locuri de munca si industriile adiacente, precum si o poluare pe baza de dioxid de sulf, redus acum prin filtrare – si scaderea rapida a resurselor naturale. In plus, aici exista o universitate prestigioasa, infiintata in 1972, ai carui 15.000 de studenti furnizeaza atmosfera tinereasca. Pau se gaseste la mica distanta de mai multe sate pitoresti din partea de nord-vest a provinciei Bearn, precum si traseul GR65, ce se deruleaza pe o distanta de 60 de kilometri spre granita cu Spania.
Pau nu dispune de atractii sau muzee extraordinare, permitandu-va sa va bucurati de atmosfera prietenoasa si eleganta, fara sa va simtiti vinovati ca nu ati vazut tot ce trebuia sa vedeti. Partile care merita explorate sunt strazile din spatele boulevard des Pyrenees, in special capatul sau vestic, ce se intinde de-a lungul marginea abrupta de deasupra Gave de Pau, de la castel spre Palais Beamont. In zilele insorite (destul de rare), panoramele ce se pot vedea de pe bulevard cuprind aproape 100 de kilometri din cele mai inalte varfuri din Pirinei, cu Pic du Midi d’Ossau in prim plan.
Pe strazile inguste din jurul castelului si in jurul chemin du Hedas sunt numeroase cafenele, restaurante, baruri si buticuri, cu halele principale si piata organizata in fiecare sambata dimineata in nord-estul place de la Republique. Castelul in sine este un fel de punct de reper, insa nu a mai ramas aproape nimic din structura initiala, in afara de zidaria din coltul de sud-est, realizata de Gaston Febus in 1370. Ferestrele renascentiste si celelalte detalii ale curtii interioare au fost opera lui Henri d’Albret. Ludovic Filip de Orleans l-a renovat in secolul al XIX-lea, dupa ce castelul a stat nelocuit timp de 100 de ani, iar Napoleon al IIIl-ea si sotia sa, Eugenie de Montijo, au continuat sa-l infrumuseteze cu bolte stelare, candelabre si tavane in relief pentru a-l putea folosi ca loc de desfasurare al petrecerilor imperiale de la sfarsit de saptamana.
Musee National, gazduit in incinta castelului se poate vizita prin intermediul unui tur insotit de un ghid, doar in limba franceza, insa aceasta este singura modalitate pentru a vedea tapiseriile elegante din secolul al XVIII-lea si scenele infatisand viata rurala. La mica distanta de castel, in partea de nord-est, mai putin interesantul Musee Bernadotte, de pe rue Tran, este locul de nastere al omului care, din postura de comandant al lui Napoleon, a devenit Carol al IV-lea al Suediei. Laolalta cu cateva piese de mobilier traditional din provincia Bearn, edificiul contine cateva opere de arta colectate de-a lungul vietii si carierei sale. Un alt muzeu din Pau, Musee des Beaux Arts, de pe rue Mathieu Lalanne, dispune de o colectie eclectica de lucrari ale unor artisti mai putini cunoscuti, dintre secoele XIV si XX. Singurul tablouri care ar merita mentionate sunt Judecata de Apoi a lui Rubens si o pictura de-a lui Degas, ce infatiseaza viata orasului american New Orleans din perioada marilor plantatii.
Surse imagini
