Istorie Londra

Londra are aproape 2.000 de ani. O examinare atentă a istoriei Londrei poate să explice felul în care mica așezare romană de pe malurile Tamisei, a devenit metropola multiculturală de astăzi, gazdă pentru mai mult de 7 milioane de oameni. Istoricii au scris volume întregi despre fiecare perioadă istorică în parte. Aici vă propunem o istorie scurtă, simplificată a capitalei Marii Britanii.

Arheologii moderni au descoperit cremene din Paleolitic și topoare din Mezolitic în diferite părți ale Londrei, însă aceste unelte au fost lăsate aici, cel mai probabil, de vizitatorii în regiunea, de cei care veneau să vâneze sau să pescuiască pe malurile Tamisei. Romanii, ce au invadat insula britanică în anul 43 d.Hr., au meritul de a întemeia prima așezare permanentă, orașul Londinium. Chiar dacă era un avanpost îndepărtat al Imperiului Roman, cele mai mari corăbii ale Romani puteau să ajungă oricând în port, astfel că Londinium a avut toate premisele pentru o dezvoltare prosperă. Nu înseamnă că localnicii au fost de acord, nici măcar încântați de schimbarea de regim.

Mulțumită istoricilor romani antice, cunoaștem astăzi detaliile revoltei faimoase condusă de regina Boudica (menționată sub numele de Boadicea), din tribul Icenilor, din partea de est a Angliei contemporane. În anul 60 d.Hr., Boudica a condus trupele unificate ale Icenilor și ale populației Trinovantes, din zona Essex, împotriva romanilor. Revolta a ucis în jur de 70-80.000 de persoane, distrugând Camulodunum (Colchester) și Verulamium (St. Albans), arzând Londinium din temelii. Nu va fi ultima bătălie a culturilor, pentru că Britania, și o dată cu ea Londra, vor fi modelate în timpul secolelor următoare, de diferitele valuri de populații străine, unele sosiți ca invadatori, altele ca emigranți.

Romanii au rămas pe teritoriul londonez până în 410 d.Hr., când imperiul pe cale de prăbușire a refuzat să mai trimită soldați care să înlocuiască trupele, acestea fiind și ele retrase câțiva ani mai târziu. Londinium cel întemeiat de romani începe să pice în declin. Totuși, poziția sa geografică și importanța sa ca port au favorizat renașterea localității, chiar dacă regiunea va fi deseori afectată de acțiunile (uneori violente), ale invadatorilor din următorii 600 de ani – anglii, saxonii, iuții și vikingii. Introducerea creștinismului și răspândirea sa pe între teritoriul insulei britanice va marca, de asemenea, istoria Londrei. Creștinismul câștigă teren în Britania până la mijlocul secolului al II-lea, impulsionat de toți acei călugări izolați în mănăstirile de pe insulele stâncoase din jurul insulei. Când Sfântul Augustin l-a botezat pe regele Ethelbert din Kent, cel mai probabil în anul 601, religia a devenit piatra de temelie a societății insulare. Până în anul 604, a fost construită prima catedrală Sfântul Paul, la Londra. În anii 1040, regele Eduard Confesorul a început transformarea unei mici mănăstiri locale în Abația Westminster. Regele, care mai târziu avea să fie sanctificat, și-a mutat curtea acolo, Londra devenind astfel oraș regal.

Curând sosește un alt grup de invadatori. Normanzii ajung de această dată pe insulă, cucerind-o și numindu-l rege pe William I la Westminster Abbey, în 1066. Noul rege începe construcția Turnului Londrei, ce îi servea, în primă instanță, ca locuință și fortăreață care să-l apere în timp ce încerca să controleze noii supuși.

Istoria medievală a Londrei

Primul primar, Lord al Londrei, a fost ales în 1192. În 1209, a fost finalizat podul Londrei, construit din piatră. William Caxton înființează prima imprimerie în Westminster, în 1476. Viața în Londra avea însă și o latură violentă. Moartea Neagră sau ciuma a apărut pentru prima dată la Londra în 1348, revenind de câteva ori de-a lungul timpului, ultima dată în 1665. La momentul regimului Reginei Elisabeta I, între 1558 și 1603, Londra și restul țării a trecut printr-o serie de revolte religioase, cauzate de tatăl Elisabetei, Henric al VIII-lea, ce a rupt legăturile cu Roma, autoproclamându-se șef al bisericii protestante, o mișcare contracarată de încercarea surori sale, Mary I, de a reveni la catolicism. Ultimul monarh din dinastia Tudorilor, Elisabeta I, a stabilizat și a condus o țară ce avea să se țină departe de forța Invincibila Armada spaniolă, și avea să cucerească și să colonizeze noi teritorii îndepărtate, să sponsorizeze descoperirea de noi ținuturi, așa cum a facut-o cu Sir Francis Drake sau Sir Walter Raleigh. Southwark a devenit centrul de distracții al Londrei, ce cuprindea teatrele și ringurile însângerate ale luptelor dintre câini și urși.

Teatrul The Globe, locul în care au debutat piesele lui Shakespeare, a fost construit în 1599. Marele Incendiu ce a mistuit Londra în 1666 a condus, într-un final, la reconstrucția acesteia. Chiar dacă faimosul arhitect Christopher Wren nu a reușit să-și pună în aplicare planul de a construi orașul perfect, Londra, născută din cenușă precum pasărea Phoenix, a devenit un superputere economică a lumii, cu mult înainte ca termenul să fie definit. Colonizările și comerțul maritim ce au acompaniat dezvoltarea Londrei, au ajutat la crearea marelui Imperiu Britanic, transformând capitala în cel mai aglomerat port și capitala bancară a lumii până în secolul al XVIII-lea.

Sub conducerea reginei Victoria (1837 – 1901), începe cea mai explozivă perioadă din istoria Londrei, cu o creștere de la 1 la 6 milioane de locuitori în doar 100 de ani. Gazda unor locuitori extrem de bogați, Londra a fost și adăpost pentru cei extrem de săraci, solitând la maxim toate serviciile publice urbane. Pe măsură ce reformatorii s-au concentrat mai tare pe nivelul de trai și condițiile din cartierele sărace și fabrici, au fost aprobate legi ce adoptau, printre altele, educația obligatorie la copii, îmbunătățind într-un fel viața. Anii 1880 și1890 au marcat o creștere a numpărului de membri din sindicate.

Londra secolului XX a fost marcată de cele două războaie mondiale. Monumentele dedicate celor căzuți în luptă, ne amintesc astăzi de numărul mare de pierderi omenești în timpul Marelui Război din 1914 – 1918. O generație mai târziu a fost martora intrării în cel de-al Doilea Război Mondial. Companiile blitz duse de Hitler între 1940 și 1941 sau atacurile cu rachete V1 și V2 din 1944 au ucis zeci de mii de vieți, distrugând mare parte a orașului. Emigranții de după război, ce soseau, în mare parte, din restul Imperiului Britanic, laolaltă cu un număr mare de evrei europeni ce au fugit în Londra în anii 1930, au contribuit la modelarea noii structuri cosmopolite a orașului. Londra din ziua de astăzi este o metropolă multiculturală, cu un cuvânt greu de spus în istoria lumii, ce va furniza noi materiale pentru cărțile de istorie ce vor urma.