Populatiile indiene au locuit in Aruba inainte de descoperirea insulei de catre europeni. Intre 2.500 si 850 i.Hr. Aruba a fost ocupata de indieni din perioada pre-ceramica. In jurul anului 850 i.Hr. indienii Caquetio Arowaks au migrat pe insula venind din vest Venezuelei, introducand agricultura si ceramica.
Spaniolii descopera Aruba in jurul anului 1499. Din cauza lipsei metalelor pretioase, Aruba, Bonaire si Curacao au fost declarate Islas Inutiles (Insule Inutile). In 1515 locuitorii au fost deportati in masa pe insula Hispaniola, pentru a lucra in mine. Dupa incercarea nereusita de colonizare a lui Juan de Ampies (1526 – 1533), insula a fost folosita pentru cresterea animalelor si productia de lemn. In aceasta perioada un mic numar de indieni din interiorul continentul migreaza pe insula. Preotii spanioli din Venezuela incearca sa ii crestineze.
Geoctroyeerde West-Indische Compagnie of West-Indische Compagnie (Compania Olandeza a Indiilor de Vest), prescurtata WIC, preia insula dupa ce olandezii au ocupat Curacao. Indienii din interiorul continentului au continuat procesul de migrare. Colonizarea insulei a fost interzisa pana in 1754. In 1767 colonia constita intr-un numar de 120 de locuinte dintre care, un numar de 12 apartineau WIC. Celalalte erau locuintele indienilor. Colonizarea mai serioasa incepe dupa dizolvarea WIC (1792) si a doua ocupatii englezesti interimare (1801 – 1803 si 1806 – 1816). Elita colonizatorilor era in principal angajata in activitati din agricultura si in comertul ilegal cu teritoriilor din America de Sud. Indigenii au ramas dependenti de agricultura la scara mica, pescuitul si migrarea fortei de munca.
Populatia de sclavi niciodata nu a depasit 20% din total. Sclavia a fost abolita in 1836. Colonistii, indienii si populatia de origine africana incep un proces de metisare, formand populatia traditionala metiso-creola. Cand industria petrolului ajunge aici, in anii 1920, a inceput un proces de industrializare, modernizare si migrare a fortelor de munca din Europa, Caraibe, Americi (nord si sud) si China. Aruba a devenit o societate plurarista de peste 40 de nationalitati. Populatia afro-caraibiana surclaseaza prin numar si dezvoltare culturala populatia bastinasa. Pozitia de elita traditionala, ca antreprenori comerciali a fost luata de catre libanezi, evrei si chinezi.
O companie petroliera importanta isi incheie activitatea din insula in 1953. Un regres economic major are loc in momentul in care ultima mare companie internationala din domeniul petrolier, Lago (detinuta de EXXON) iese din afaceri in 1985. Turismul, activitate inceputa in anii 1950, se extinde puternic si devine pilonul redresarii si dezvoltatii economice. Nevoie de forta de munca a dus la un nou val de emigranti, in special din Filipine, restul insulelor din Caraibe, cele doua Americi si Țările de Jos.
Aruba a fost parte a Imperiului Olandez din 1636. Intre 1845 si 1954, Aruba, Curacao, Bonaire, insulele Saba, Sint Eustatius si partea olandeza a Sint Maarten au format colonia Curacao si a teritoriilor aferente. Pentru ca era o insula relativ instarita, Aruba s-a luptat pentru separarea de aceasta colonie inca in 1933. Nationalismul insular a fost intarit de diferentele rasiale si culturale dintre Aruba si Curacao. In 1954, Antilele Olandeze au primit autonomie din partea statului olandez.
Dupa revolta din Curacao din 1954, regatul Olandei militeaza pentru ca sase dintre insule din Antile sa beneficieze de o independenta formala. De teama ca insula sa devina puternic decolonizata ca parte a Antilelor Olandeze, Aruba opteaza pentru un statut separat. In ciuda reticentelor din partea Curacao si a Țărilor de Jos, Aruba devine partea autonoma a Regatului Olandez in 1986. Decizia de independenta totala a statului, din 1996, a fost revocata, astfel incat Aruba ramane parte autonoma a regatului Țărilor de Jos.
Surse imagini
