Lucca, una dintre cele mai fermecatoare localitati ale Toscanei, este complet inconjurata de zidurile de piatra construite in secolul al XVI-lea (baluardi), protejand cateva din cele mai rafinate comori ale Italiei. Accesand orasul prin poarta Sfantul Petru, este la fel de paradisiac cum o sugereaza numele. Aici veti gasi bisericile romanice bine conservate si turnurile medievale, vechile patiserii si bacanii cu specialitati locale delicioase, trasee special amenajate pentru biciclisti, dar si alei pietonale pentru plimbari nesfarsite.
Da, Lucca este un oras al plimbarilor. Spre deosebire de alte orase unde este necesar sa urcati cateva coline pentru a va orienta, relieful plat al localitatii Lucca creaza conditii perfecte pentru a combina mersul pe jos cu cel pe bicicleta, asa cum fac multi dintre localnici sau sa explorati, pur si simplu, la pas. Meterezele sale solide, folosite pe vremuri pentru fortificarea asezarii si aparate de soldati, minimizeaza traficul si sunt acum decorul plimbarilor din jurul perimetrului orasului, admirand privelistile urbane. O comoara medievala, este gazda muzicii de camera, a bisericilor in stil roman, a muzeelor, monumentelor si locul de nastere al lui Giacomo Puccini (nascut 1858), unul din cei mai mari compozitori ai Italiei, a carui casa a fost acum transformata intr-un muzeu. Aici, pe Corte S. Lorenzo, la numarul 9 (via di Poggio), in Piazza della Cittadella, se gaseste o statuie de bronz a lui Puccini. Casele medievale incadreaza piata si arcadele joase furnizeaza calea de acces folosita, pe timpuri, gladiatorii romani.
Este un oras presarat din loc in loc cu palate, turnuri si nenumarate biserici splendide, precum bisericile San Michele, Domul San Martino, Bazilica San Frediano sau Museo Nazionale Guinigi. Tot aici gasim si Piazza Anfiteatro, construita pe locul unui vechi amfiteatru roman, ale carui ruine se mai pot inca vedea printre cafenelele aliniate de-a lungul pavajului de piatra. Torre Guinigi ofera panorame uimitoare si este un simbol al orasului datorita copacului plantat in varf. Lucca este un oras sarmant datorita istoriei sale bogate, un vestigiu construit in trecut pentru a fi admirat astazi.
Orasul inconjurat de ziduri a devenit o colonie in 180 i.Hr. si ulterior un oras roman infloritor, intre secolele II si VIII. Zidurile, construite pentru a inlocui vechile structuri de aparare romane, ca o modalitate mai buna de a proteja asezarea de Florenta, dateaza din secolele XIII si XIV, cand Lucca traversa o era de o splendoare aparte. Acesta este momentul in care orasul s-a convertit la catolicism, construit atatea biserici incat a devenit cunoscut precum „orasul celor 1000 de biserici”. Beneficiind de privilegiul de a-si bate propria moneda, activitatea comerciala, banca si mai presus de toate procesarea si comertul cu matase pretioasa exportata peste tot in Europa, Lucca a devenit o forta.
Implicarea in razboaie cu vecinii Pisa si Florenta pentru a controla rutele de transport din secolul al XII-lea in secolul al XV-lea, a insemnat reconstructia zidurilor orasului si, de fapt, a fortat Lucca sa-si schimbe definitiv aspectul urban, inlocuind turnurile existente cu noi cladiri si vile de-a lungul celor mai importante strazi. In 1799 Lucca intra sub controlul lui Napoleon ce il transforma intr-o principalitate, iar autoritatea ii este oferita surorii sale, Elisa Bonaparte, casatorita cu Felice Baciocchi. Cuplul obisnuia sa locuiasca in Palazzo Pubblico din Piazza Napoleone, locul din care Elisa a guvernat pana in 1814, realizand cateva lucrari publice extravagante si modificand radical aspectul orasului. Dupa Congresul de la Viena din 1814 Lucca intra in posesia Parmei, perioada in care arhitectul Lorenzo Nottolini a proiectat pietele si cartierele orasului si a creat pitoreasca promenada din jurul zidurilor orasului. Lucca face parte in 1847 din Marele Ducat al Toscanai si este anexata Regatului Italiei in 1860.
Un oras important in vremea romanilor, Lucca a devenit mai tarziu o republica, luptand pentru independenta sa cu Pisa. Si-a mentinut faima prin lucrarile muzicale compuse aici, mai ales de catre cel mai important cetatean al orasului, Giacomo Puccini, cel care a dat lumii renumitele Madame Butterfly si Tosca. Zidurile, construite ca instrument de aparare, au necesitat multe eforturi si timp, insa nu au fost probate niciodata in timpul razboiului.
Astazi, strada larga si linistita ce se deruleaza de-a lungul crestelor zidurilor, umbrita de castani inalti, atrage localnicii si vizitatorii la plimbari in jurul orasului. De aici pot fi vazute orasul vechi si arhitectura sa rafinata, cladirile antice si gradinile gratioase. Acesta este locul din care se pot trai si vedea cel mai bine experientele prin care trec locuitorii orasului Lucca in fiecare zi.
Surse imagini
- Cover: Marian Brandt - Unsplash | Licență Unsplash