Ghid turistic Austria Superioară

Castelul Ort de pe Lacul Traun, lângă Gmunden, Austria Superioară Castelul Ort de pe Lacul Traun, lângă Gmunden, Austria Superioară

Oberösterreich sau Austria Superioară își împarte trecutul cu landul învecinat, Austria Inferioară, atât din punct de vedere geografic, cât și politic. Chiar dacă a fost dintotdeauna subiectul conflictului dintre bavarezi și habsburgi, landul a fost revendicat în cele din urmă de către ultimii, încă din secolul al XIII-lea. Peisajele sunt caracterizate, în general, de terenuri agricole colinare, dominate, pe fundal, de versanți montani de jur-împrejur. Vizitatorii sunt atrași în special de partea de sud a Austriei Superioare, decoruri mai spectaculoase, prin natura reliefului accidentat și de ținutul lacurilor, cunoscut sub numele de Salzkammergut.

Chiar dacă este cea mai mare regiune de păduri protejate prin lege din Austria, zona din jurul lanțului montan Sengsengebirge primește doar un număr limitat de turiști în fiecare an, cu predilecție spre parcul național Kalkapen. Austriecii în sine consideră această parte a țării, consistând în Austria Superioară, drept zona mai slabă din toate punctele de vedere, capitala regională, Linz, fiind ignorată din cauza industriei agresive. Totuși, Linz dispune de un Altstadt excepțional, unul din cele mai inovative muzee din Europa – „Ars Electronica” -, și a deținut titlul de Oraș European al Culturii în 2009. Prin prisma tuturor acestor lucruri, lucrurile poate se vor schimba.

Austria Superioară este împânzită de mănăstiri, transformate în elemente arhitectonice excepționale ale stilului Baroc în timpul contra-reformării religioase. St Florian deține cel mai cunoscut edificiu de acest tip, mulțumită asocierii cu Anton Bruckner, însă la fel de uimitoare putem considera capodoperele Rococo din Wilhering sau Kremsmünster, cu câteva colecții de artă remarcabile și un observator astronomic. Toate trei se găsesc la mică distanță de capitala regională Linz, laolaltă cu cel mai faimos lagăr de concentrare din Austria, Mauthausen.

După Linz, Austria Superioară nu dispune decât de două alte orașe de dimensiuni demne de luat în seamă: Wels, cu un Altstadt („oraș vechi” pe limba germană) și câteva artefacte romane deosebite, și Steyr, cel mai impunător dintre cele două, beneficiind de o locație splendidă, la confluența râurilor Enns și Steyr. Puteți vizita oricare dintre aceste două destinații turistice într-o excursie de o singură zi din Linz, însă Steyr poate reprezenta și o destinație de două sau mai multe zile.

Există multe alte localități pitorești, ce puncteaza regiunea cu zidurile lor groase medievale, însă niciuna dintre ele nu prezintă o importanță majoră în viața turistică a Austriei. Dacă vă îndreptați spre Cehia, puteți opri câteva ore pentru a vedea Freistadt, iar dacă mergeți sau veniți dinspre Germania, aveți posibilitatea să vedeți câteva localități splendide de pe malurile râului Inn, de la locul de naștere al lui Hitler, Braunau am Inn, la Schärding, localitate situată imediat lângă granița cu statul german, în preajma orașului bavarez Passau.

Surse imagini

Ultimele destinații

Ghid turistic Svalbard

Svalbard

La 640 de kilometri în nordul coastei continentale a Norvegiei, arhipelagul Svalbard este unul din cele mai neprielni...
Hotelul Galaxy din Macao

Macao

Cu străzile sale pavate, arhitectura barocă, mâncarea și băutura tradițională, micuța insulă Macao este un ...
Piața Sfatului din Brașov

Brașov

Al treilea cel mai mare oraș al României în funcție de numărul de locuitori (peste 250.000 la ultimul recensământ), B...
Centrul Varșoviei, gătit pentru sărbătorile de iarnă

Varșovia

Calatorind printre cladirile gri si nestilizate ce inconjoara Varsovia sau traversand bulevardele largi ce ...