Istorie Grecia

Acropolisul din Rhodos Acropolisul din Rhodos

Cele mai vechi urme ale omului în Grecia datează din perioada paleoliticului – aproximativ 120.000 î.Hr. – 10.000 î.Hr. În perioada următoarea, Neolitic (7.000 î.Hr. – 3.000 î.Hr.), înflorește civilizația în Grecia. O multitudine de așezări și cimitire neolitice au fost descoperite în Tesalia (Sesklo, Dimini), Macedonia și Peloponez.

Începutul Epocii Bronzului (3.000 î.Hr. – 1.100 î.Hr.) este marcat de apariția primelor centre urbane din Marea Egee – exemplul Poliochni, Livadochori pe insula Limnos. Așezări înfloritoare se pot găsi la acea dată în Creta, în zona continentală a Greciei, în Ciclade și în nord-estul Mării Egee, regiuni unde se dezvoltă caracteristicile culturale specifice grecești. La începutul celui de-al II-lea mileniu î.Hr., în Creta minoică apar primele societăți palațiale organizate, ce au rezultat în apariția primelor izvoare scrise. Folosind palatul din Cnossos ca centru, minoanii au creat o rețea de comunicare cu populația din estul Mediteranei, adoptând elemente ale culturilor acestora, impunându-și, la rându-le, cultura din regiunea continentală și insulele egeene.

Pe uscat, miceenii, folosindu-se de distrugerile provocate de erupția vulcanului Santorini, din jurul anului 1.500 î.Hr., au făcut un pas înainte și au devenit forța cea mai puternică din Egee în timpul ultimelor secole ale mileniului al II-lea î.Hr. Citadelele miceene din Micene, Tirint, Pylos, Teba, Gla, Atena și Iolcos au constituit centrele unor regate organizate birocratic. Distrugerea violentă a acestor centre din jurul anului 1.200 î.Hr., a însemnat declinul civilizației miceene și migrația unei largi părți a populației spre coastele Asiei Mici și Ciprului (prima colonizare greacă).

După aproape două secole de inactivitate economică și culturală, cunoscute sub numele de „Era întunecată a Greciei”, urmează perioada cunoscută sub numele de „Geometrică” (secolele IX – VIII î.Hr.), începutul renașterii grecești. Este martă de formarea orașelor-state grecești, crearea primului alfabet și compunerea epopeelor homerice (de la sfârșitul secolului al VIII-lea î.Hr.). Perioada Arhaică imediat următoare (secolele VII – VI î.Hr.) este una de schimbări majore, atât sociale, cât și politice. Orașele-state stabilesc colonii îndepărtate, până pe coasta iberică spre vest, Marea Neagră spre nord și nordul Africii la sud (a doua colonizare greacă) și pun bazele perioadei clasice. Caracteristica cea mai importantă a ultimei perioade (secolele V – IV î.Hr.) este reprezentată de supremația Atenei, așa încât a doua jumătate a secolului al V-lea este denumit Epoca de Aur a lui Pericle. O dată cu sfârșitul războiului peloponezian, în 404 î.Hr., Atena își pierde dominația.

În timpul secolului al IV-lea, se nasc noi forțe. Filip al II-lea și fiul său, Alexandru Macedon, încep să joace un rol important în istoria Greciei. Expedițiile conduse de Alexandru înspre est și cucerirea regiunilor îndepărtate, de până la fluviul Ind, au schimbat radical percepția lumii cunoscute. O dată cu moartea lui Alexandru, imperiul vast creat de acesta este divizat între generalii săi, conducând spre crearea unor regate ce vor cunoaște apogeul în perioada elenă (secolele III – I î.Hr.). În această perioadă, orașele grecești își păstrează autonomia, mai mult sau mai puțin, însă pierd mare parte de faima și prestigiul câștigate secolele premergătoare. Cucerirea totală și finală a Greciei de către romani este o consecință a acestei perioade neutre și are loc în 146 î.Hr. În timpul ocupației romane, dintre secolul I î.Hr. și secolul III d.Hr., mare parte din împărații romani, admiratori declarați ai culturii grecești, sunt toleranți față de orașele grecești, în special față de Atena. În pelerinajul apostolului Pavel din secolul I î.Hr., creștinismul, noua religie care va detrona treptat vechea credință Dodecatheon (a celor 12 zei), răsăpândindu-se în întreaga Grecie, ca religie oficială în secolul IV d.Hr.

Astăzi, vizitatorii Greciei pot vedea încă urmele istorice ale Greciei, din perioada paleolitică și până în epoca romană, în sute de situri arheologice, dar și în colecțiile depozitate de muzeele arheologice împrăștiate pe toată suprafața țării, de la partea continentală a Greciei, până pe insule.

Decizia lui Constantin cel Mare de a muta capitala de la Roma la Constantinopol în 324 d.Hr. a canalizat atenția tuturor spre partea de est a imperiului. Această mutare a marcat începuturile epocii bizantine, în timpul căreia Grecia a făcut partea din Imperiul Bizantin. După 1204 însă, când Constantinopol a fost cucerit de cruciații vestici, părți din Grecia au fost cedate liderilor occidentali, în timp ce venețienii au ocupat poziții strategice în Marea Egee, pentru a controla rutele comerciale. Recucerirea Constantinopolului de bizantini în 1262 a reprezentat ultima faza a istoriei Imperiului. Otomanii au început, treptat, să ocupe zone importante ale imperiului începând cu secolul al XIV-lea, finalizând o dată cu distrugerea și ocuparea orașului în 1453. Creta a fost ultima redută grecească în fața otomanilor, ocupată și ea, în 1669. Aproximativ patru secole a durat ocupația otomană, întreruptă în 1821 de Războiul de Independență grecesc.

Numeroasele monumente ale perioadelor bizantine și otomane încă mai rezistă, precum bisericile și mănăstirile bizantine și post-bizantine, clădirile cu influență otomană, castelele bizantine și france, câteva alte monumente și așezările tradiționale ce și-au păstrat aspectul parțial otoman și structura aparent bizantină.

Rezultatul Războiului de Independență a fost formarea unui regat independent grecesc în 1830, care, până la urmă, acoperea doar un teritoriu restrâns. În timpul secolului al XIX-lea și la începuturile secolului XX, ariile ocupate de populație cu origine grecească au fost integrate gradual în statul grec. Teritoriul Greciei a atins apogeul la sfârșitul Primului Război Mondial, în 1920, cu contribuția substanțială a premierului Eleftherios Venizelos. Statul grec a luat forma actuală după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, o dată cu încorporarea Insulelor Dodecaneze.

În 1974, după o dictatură de șapte ani, a fost ținut un refedendum ce a schimbat sistemul de guvernare de la monarhie constituțională la o democrație parlamentară prezidențială, iar Grecia a primit statutul de membru al Uniunii Europene în 1981.

Surse imagini

Ultimele articole istorice

Statuia Mariei Tereza în mijlocul Maria-Theresien-Platz din Viena

Istorie Austria

Acest articol se dorește a fi un rezumat al istoriei Austriei. Sunt luate în calcul evenimentele cele mai importante ...
Sediul CEDO

Istorie Bas Rhin

Bas Rhin este unul dintre cele 83 departamente, diviziuni administrative ale Franței, create în 1790, în timpul Revol...
Palatul Rinului / Palais du Rhin / Kaiserpalast

Istorie Alsacia

Zona ce cuprinde Alsacia a fost cucerită de legiunile romane ale lui Iulius Cezar în secolul I î.Hr. și a era deja pr...
Sediul Parlamentului European din Strasbourg

Istorie Strasbourg

Situat pe malul vestic al Rinului, Strasbourgul a fost fondat de către romani în 12 î.Hr. În secolul al VIII-lea d.Hr...