Lorena este una dintre cele mai vechi regiuni istorice ale Franței și ale Europei, înființată în secolul al IX-lea ca teritoriul al regelui Lothair, nepotul marelui împărat Charlemagne. Nu a fost întotdeauna parte integrantă a Franței. Când în secolul al IX-lea, Charlemagne a diviziat imperiul în trei părți, Lorena, ca și Luxemburgul de astăzi, plus Belgia și Țările de Jos, era parte a imperiului de mijloc, între Franța în vest și Germania în est. Această secțiune mediană a Imperiului Carolingian a fost revendicată de Lothair și a fost cunoscută la început sub numele de Lotharingia, din care derivă numele actual, de Lorena.
Lorena a reprezentat întotdeauna linia de separație a vorbitorilor de limbă franceză din vest și a celor care au folosit limba germană în est. În veacurile trecute, limbile germanice erau predominante în regiune, fapt atestat și de denumirile unor localități, precum Metz, Forbach sau Freyming-Merlenbach. Partea de nord a regiunii mărginește landul Saar din Germania și Luxemburgul. Totuși, franceza a fost limba de bază a regiunii, timp de multe secole.
Ioana d’Arc sau așa cum o numesc francezii Jeanne d’Arc este indubitabil copilul faimos al Lorenei. Locul ei de naștere poate fi încă vizitat în localitatea Domrémy-la-Pucelle, pe teritoriul departamentului Vosges.
Regiunea Lorena este împărțită în patru departamente: Meurthe-et-Moselle, Moselle, Vosges și Meuse. Este singura regiune continentală franceză care se învecinează cu trei state diferite, Germania, Luxemburg și Belgia. Este învecinată și cu trei regiuni franceze: Alsacia la est, Champagne-Ardenne în partea de vest și Franche-Compté în partea de sud. Până la sfârșitul secolului XX, Lorena era cunoscută ca o zonă industrială, parte a unei mai largi suprafețe industriale europene, ce se întindea în partea de nord-est a Franței, Belgia, Luxemburg și estul Germaniei. Regiunea a fost gazda unor însemnate exploatări miniere, în special cărbune și fier și de prelucrare a oțelului, concentrate în departamentele Moselle și Meurthe-et-Moselle. Orașe precum Pont-à-Mousson, Thionville sau Forbach au fost centre importante în epoca industrială. În timp ce industria fierului și a oțelului rămâne cel mai mare angajator al regiunii, multe dintre vechile afaceri din regiune au fost modernizate sau înlocuite de dezvoltatori high-tech, precum linia de producție a mașinilor Smart care aparțin de Mercedes, deschisă în Hambach în 1997.
Contrar celorlalte regiuni franceze, Lorena, chiar dacă a fost și este o regiune istorică, nu are o singură capitală organică, naturală. Cele două orașe majore ale regiunii, Metz și Nancy, sunt de aproximativ aceleași dimensiuni, ambele cu o arie urbană de 420.000 de locuitori și au fost capitale regionale de-a lungul timpului. Capitala oficială de astăzi, orașul Metz, este situat în departamentul Moselle și este unul din cele mai vechi orașe ale Franței. În Metz a ajuns la putere pentru prima dată dinastia Carolingiană și începând din secolul al X-lea până în secolul al XVII-lea, Metz a făcut parte din Sfântul Imperiu Roman, devenind francez cu acte în regulă în urma semnării tratatului de la Westphalia din 1648.
Nancy, pe de altă parte, este o localitate ceva mai nouă pe harta lumii. Dezvoltarea ei a început în Evul Mediu și a înflorit ca un centru important în secolul al XVIII-lea, jucând rolul de capitală a noului ducat de Lorena. Regele Poloniei, Stanislas, este cel care a intrat în posesia ducatului Lorenei în 1737, transformând orașul în frumosul stil neo-clasic de acum. Principala piață centrală din Nancy îi poartă încă numele. În afara ariilor industriale și în mod particular în partea de vest și sud a regiunii, departamentele Meuse și Vosges, Lorena este o regiune rurală, deluroasă și împădurită. Departamentul Vosges, în mod special, care include și partea apuseană a Munților Vosgi, este puternic împădurit. Epinal, capitala acestuia, este o mică așezare în valea înaltă a râului Moselle.
Câteva dintre principalele atracții și locuri de văzut în Lorena
- Nancy: Piața Stanislas, una dintre cele mai frumoase din Franța, un sit protejat UNESCO și două alte piețe similare, din secolul al XVIII-lea. Porte de la Craffe (secolul al XIV-lea) și alte rămășițe ale orașului medieval;
- Cimitirul american Meuse-Argonne: cel mai mare cimitir militar american din Europa, cu peste 14.000 de morminte ale soldaților morți în Primul Război Mondial. Localizat în teritoriul principalelor conflagrații armate din anul 1918;
- Verdun: Memorialul de aici este un muzeu dedicat bătăliei care a ținut aproape un an, luând viața a aproximativ 300.000 de soldați francezi;
- Amnéville: Grădină zoologică și parc întins pe 40 de acri, este între primele trei cele mai mari din Franța în privința speciilor adăpostite aici. Implicat în conservarea speciilor rare;
- Malbrouk: chiar la granița cu Germania, acest castel își datorează numele ducelui de Malborough, care l-a folosit ca reședință în 1705;
- Metz: Centrul Pompidou de aici, deschis pe 12 mai 2010 se dorește o extensie pe același principiu a celui din Paris – un muzeu de artă modernă și contemporană, unul din muzeele majore ale Europei;
- Neufchef: muzeu al mineritului ce se poate vizita însoțiți de un fost lucrător în subteran;
- Petite Rosselle: La mine, Musée Carreau Wendel – deschis în 2006, un muzeu de minerit al cărbunelui – vizita în „miezul pământului” durează în jur de 2 ore;
- Sarrebourg: în partea de est a localității, pe colinele munților Vosgi, există o cale ferată care vă duce prin pădurea Abreschviller, la bordul unui tren cu o locomotivă pe aburi, pe o distanță de 12 kilometri;
- Verkring: Ouvrage du Hackenberg – parte a liniilor defensive Maginot în Primul Război Mondial;
- Munții Vosgi: drumeții, mountain biking, schi în perioada iernii;
- Domrémy la Pucelle: locul de naștere al Ioanei d’Arc și bazilica de pelerinaj;
- La Bresse-Hohneck: cea mai mare arie de schi din partea de est a Franței – peste 21 kilometri de pârtii de schi, 21 lifturi de schi – altitudinea este de 900 – 1.350 metri;
- Jeanménil: parc de distracții cu tematica vestului sălbatic, în padurile ce acoperă Vosgii.
Puncte de atracție în apropiere
- Luxemburg: unul dintre cele mai mici state ale lumii – oraș / capitală istorică, birouri ale Uniunii Europene;
- Trier: vechi oraș german pe Moselle, cu o bazilică romană impresionantă și alte monumente istorice;
- Valea Moselle din Germania: podgorii terasate și sortimente faimoase de vin;
Surse imagini
- Cover: SofiLayla - Pixabay | Licență Pixabay