Lombardia este una dintre cele mai puternice regiuni ale Italiei din punct de vedere economic, susținută de marele oraș Milano, dar și de peisajul spectaculos cuprins între munții maiestuoși din nord și câmpiile din sud. Se întinde din Alpi, de la granița cu Elveția, traversează regiunea romanticului lac Como, partea de est a lacului Maggiore și de vest a lacului Garda, lacurile mai mici și văile din zona Bergamo, până pe terenul plat din bazinul fluviului Pad (sau Po), pentru a se încheia aproape de Munții Apenini, ce încep în partea de sud-vest a regiunii. Este o regiune dens populată, dominată de silueta antică a dinamicului oraș Milano, cea mai mare urbe a țării după capitala Roma, poziționat în centrul regiunii, în mijlocul unui teren plat. Este al doilea cel mai populat și mai bogat oraș al Italiei și prezintă câteva dintre cele mai impunătoare atracții din peninsulă. Chiar dacă, de-a lungul timpului, au existat câteva localități din regiune care au contestat și au pus la încercare statutul Milano, precum Brescia, Pavia, Mantova, Bergamo sau Como, al doilea cel mai mare oraș din regiune, Brescia, are doar 200.000 de locuitori, aproape o zecime din populația marii metropole, capitala regională.
Milano este și capitala comercială a Italiei și posibil capitala modei din întreaga lume. Este cel mai important centru industrial, financiar, comercial, agricultural și de transporturi al țării, cu o importanță majoră în industria textilă. Dacă vizitați Italia cu mașina și sosiți dinspre nord, dinspre Austria sau Elveția, este posibil să traversați aria metropolitană a orașului Milano. De asemenea, dacă zburați cu avionul pentru a ajunge în nordul Italiei, veți putea să aterizați pe unul din cele câteva aeroporturi ce mărginesc Lombardia, precum Malpensa, Linate sau Bergamo. Secretul succesului acestei regiuni este poziția geografică, pe rutele comerciale ce fac legătura dintre Adriatică, Tireniană, Munții Alpi și bazinul hidrografic al fluviului Pad.
Pentru o foarte lungă perioadă de timp, regiunea a reprezentat centrul artistic al nordului. Nu doar în Milano, ci și în Bergamo sau Mantova, există mărturii culturale de necontestat: teatre, opere remarcabile în aproape fiecare oraș al regiunii. Este locul de naștere al lui Donizetti și al inventatorului operei moderne, Monteverdi. Este gazda celei mai importante industrii de instrumente clasice cu arcuș din lume, în jurul orașului Cremona.
Marile lacuri și Alpii
După Milano, cele mai mari atracții ale Lombardiei se concentrează în jurul Munților Alpi, cei ce furnizează fundalul pitoresc al regiunii, frumoasele lacuri punctate de vile superbe și grădini uluitoare, văile și colinele înverzite, orășelele bogate și atractive înțesate de clădiri impozante, biserici romanice, gotice sau renascentiste, centrul de schi de la Bormio și ghețarul alăturat, din Parcul Național Stelvio.
Frumosul ținut al lacurilor, în special al celor mai mari dintre acstea – Garda, Como și Maggiore -, a atras turiști din toate colțurile Europei în ultimele sute de ani. Chiar dacă cele mai multe dintre lacurile importante sunt împărțite cu regiunile adiacente, Piemont sau Veneto în vest și est, plus Elveția la nord, Lombardia include mare parte din atracțiile majore și cu siguranță oferă o ușurință mai mare de a le accesa. În preajma acestor lacuri vaste, dar și lângă cele mai mici, precum Iseo, Varese sau Orta, vă puteți relaxa în liniștea peisajelor pitorești, a văilor verzi și a apelor calme și adânci, cu silueta maietuoasă a Alpilor pe fundal. Apoi avem sporturile acvatice și prezența celor mai frumoase vile și grădini ale regiunii.
Cele două brațe ale lacului Como sunt superbe întinderi de apă scufundate între vârfurile înzăpezite ale Alpilor. A reprezentat o destinație turistică populară încă din vremea romanilor. Orașul antic Como este ca o poartă de acces situată în extremitatea sudică a ramurii apusene a lacului. Din piața Cavour puteți admira cel mai bine frumusețea lacului și să vă plimbați apoi prin rețeaua de străzi romane pentru a admira superbe arhitectură. Bellagio este la intersecția celor două brațe ale lacului Como și este privit ca unul dintre cele mai frumoase orașe ale Italiei.
Lung și îngust, lacul Maggiore are aproape 65 de kilometri de la un capăt la celălalt și găzduiește, pe malurile sale, hoteluri de calitate, sate pitorești, iar pe suprafața sa găsim frumoasele insule Borromee. Ele sunt, totuși, mai ușor de accesat de pe malurile piemonteze ale lacului. Structura plăcut ornamentată a Palatului Borromei, domină vizual Insula Bella, cu arta și grădinile sale, ca cea mai mare dintre insule. Isola Madre este organizată ca o enormă grădină englezească, iar micuța Isole dei Pescatori este un sat pescăresc, așa cum îi spune numele. Foarte populat în rândul turiștilor, lacul Garda este cea mai mare dintre întinderile de apă din Lombardia, situat între Alpi și Pianura Padana. Orașele Desenzano del Garda, Sirmione și Riva del Garda merită cu prisosință văzute. Riva este unul din centrele principale de windsurfing din Italia. Versiunea italiană a Disneyland, Gardaland, se găsește în partea de vest a localității Sirmione. Lacurile mai mici merită și ele vizitate, atrăgând, totuși, ceva mai puțin turiști decât cele mari, factor demn de luat în seamă pentru o vacanță liniștită.
Alte orașe din Lombardia
Orașele Bergamo, Pavia, Mantova sau Cremona sunt interesante și prezintă caracteristici distincte. Fiecare se află, totuși, la o distanță rezonabilă de Milano, putând fi accesate cu ușurință. Pavia a fost gazda regilor longobarzi pentru o perioadă de mai multe secole, jucând rolul de centru comercial, datorită poziției privilegiate, în inima regiunii agricole. Cu bogăția sa arhitecturală, orașul fortificat Bergamo, răspândit de-a lungul mai multor coline, este o destinație fermecătoare. Zona superioară a orașului, situată în vârful unei coline, Citta Alta, este o atracție în sine. Piazza Vecchia este piața elegantă situată în centrul orașului vechi. Frumoasa localitate Mantova, găsită de-a lungul unei câmpii din Lombardia, pe malurile a trei lacuri mai mici, a fost fondată de etrusci și a rămas independentă timp de mai multe secole, chiar și sub patronajul ducilor Gonzaga, ale cărui semne sunt evidente și acum. Palatul Ducal, unul din cele mai frumoase palate renascentiste, precum și Basilica di Sant’Andrea, construită în secolul al XV-lea de Alberti, domină vizual orașul. Eleganta Cremona este cunoscută de secole întregi pentru producția de viori. Toate familiile faimoase creatoare de viori au început aici, cu Stradivarius ca cea mai faimoasă. Viorile sunt încă produse în oraș, iar câteva dintre ateliere sunt deschise publicului larg.
Atracțiile Lombardiei sunt, prin urmare, cât se poate de diverse: urbane și rurale, istorice și moderne, de vară sau de iarnă. Chiar dacă este o regiune bogată în istorie, aspectul general este extrem de dinamic, cu perspective moderne. Este emblematică pentru Italia zilelor noastre, însă există încă suficientă cultură, artă și frumusețe naturală, destule obiective pentru ca turiștii să fie atrași aici din toate colțurile lumii. Cultura preponderentă a orașului Milano este una pro-business, favorizată de industria puternică. Ritmul alert în care își desfășoară activitatea orașul-capitală regională și zonele adiacente, este în contrast cu liniștea lacurilor ce împânzesc regiunea.
Fotbalul este foarte popular în Italia, la modul general, și în Milano, în particular, cu două echipe puternice, adevărate simboluri ale orașului pe scena sportivă europeană: Internazionale (Inter) și AC Milan. Sărbătorile sunt și ele luate în serios în Italia, lucru despre care noi, românii, ar trebui să învățăm mai multe. Majoritatea restaurantelor sunt închise în luna august, perioada tradițională a vacanțelor italienilor, când majoritatea orașelor sunt goale, iar mulți dintre locuitorii lor călătoresc spre plaje sau resorturi turistice. Sunt multe dintre acestea la mică distanță de Milano: lacul Como lângă o suburbie a orașului și alte câteva lacuri la cel mult o oră de mers cu mașina, la fel ca și alte minuni naturale ale Alpilor, ce tronează deasupra regiunii înspre nord. Sporturile de iarnă, cu centrul la Bormio, se pot practica cel mai bine în partea de nord a Lombardiei.
Surse imagini
- Cover: RGY23 - Pixabay | Licență Pixabay