Ghid turistic Midi Pirinei

Cursul Garonne prin Toulouse, Midi Pirinei Cursul Garonne prin Toulouse, Midi Pirinei

Cea mai mare regiune a Franței, Midi Pyrénées este o regiune predominant rurală, întinzându-se de la platourile din Masivul Central în partea de nord, până la crestele munților Pirinei la granița cu Spania în partea de sud. Capitala și singura zonă metropolitană a regiunii este orașul Toulouse, situat de-a lungul fluviului Garonne. Diferită de alte regiuni ale Franței, Midi Pyrénées nu a fost o provincie istorică. Este, de fapt, o invenție a secolului XX, menită să faciliteze împărțirea administrativă a statului, un rezultat al regionalizării ce a avut loc în anii 1970. La fel ca și Pays de la Loire din nord, Midi-Pyrénées a fost înființată pentru a realiza o regiune în jurul unei metropole zonale, în cazul de față, Toulouse.

Regiunea modernă Midi-Pyrénées cuprinde întregi provincii istorice sau doar porțiuni ale acestora, precum Guyenne, Gasco și Languedoc și arii mai mici în cadrul acestor mai mare suprafețe, precum Rouergue, Quercy, Albigeois și ținutul Foix. Cea mai mare regiune metropolitană a Franței în ce privește suprafața ocupată este și regiunea cu cele mai multe departamente, în număr de opt: Ariège, Aveyron, Haute-Garonne, Gers, Lot, Hautes-Pyrénées, Tarn și Tarn-et-Garonne. Midi-Pyrénées ocupă o suprafață de 45.348 kmp, fiind mai mare decât Belgia sau Elveția și se întinde de la nord la sud pe o distanță de 400 kilometri. În consecință, nu este deloc surprinzător că regiunea suferă la capitolul identitate culturală sau spirituală, recepționând, de-a lungul timpului, influențe din toate provinciile istorice ce-i sunt în componență. Astfel, localitățile și tradițiile lor tind să se identifice mai degrabă cu aceste provincii istorice din care făceau parte, decât cu regiunea fizică din timpurile moderne.

Localități regionale

Orașul Toulouse, aflat mai mult sau mai puțin în centrul regiunii, este de departe cel mai mare oraș. Chiar dacă aceasta este cea mai întinsă dintre regiunile Franței, peste o treime din populația regiunii trăiește în orașul Toulouse sau zona adiacentă acestuia. Departamentul Haute Garonne, cel care înconjoară acest cel mai mare oraș, cuprinde chiar 40% din populația regională. A doua arie urbană importantă este cea care înconjoară localitatea Tarbes, capitala departamentului Hautes Pyrénées, are totuși de 10 ori mai puțini locuitori comparativ cu urbanizarea din jurul Toulouse. Doar trei alte orașe au o populație de peste 40.000 de locuitori: Montauban, Albi și Castres.

O regiune rurală

Din toate cele spuse mai sus, nu este greu să înțelegem că Midi Pyrénées este în fond o regiune rurală. De fapt, în afară de zona Toulouse, constituie o arie foarte rurală, cu doar puțin peste 50 de locuitori pe kilometrul pătrat, jumătate din media națională. În plus, Midi Pyrénées este și liderul regiunilor Franței în materie de agricultură. Întinzându-se de la Masivul Central în nord-est și la Pirinei în sud, este o arie care include o diversitate vastă de pământuri și producție agricolă. Secțiunea mai joasă din departamentele Haute Garonne, Gers și Tarn este una dintre cele mai bogate și mai productive ale țării, furnizând o gamă largă de produse agricole în care putem include grâul, porumbul sau floarea-soarelui. Totuși, verile uscate din ultima vreme au cauzat regândirea viabilității creșterii porumbului în această regiune, fiind un produs agricol care necesită multă apă în acest climat.

Această regiune dispune și de câteva podgorii importante și semnificative ca dimensiune, precum cele din zona Gaillac, la nord de Toulouse și Armagnac, parte în Midi Pyrénées, parte în Aquitania. Totuși, aceasta nu este cea mai importantă regiune viticolă a țării. Părțile sudice și nord-estice ale regiunii sunt foarte diferite de zonele joase, de câmpie. În timp ce casele tradiționale din zonele joase au un aspect clasic sud-european, cu țiglă cărămizie pe acoperiș, construcțiile din zonele mai înalte arată diferit, cu acoperișuri din țiglă de piatră. Plecând din Toulouse si mergând spre nord-est, după Albi, frumoasa localitate de pe valea Tarnului, drumul urcă în direcția Ségala și Ruthénois, unde satele arată foarte diferit. Aceasta este o regiune de văi și coline ondulate și o intensă activitate zootehnică. Bovinele se găsesc la latitudini mai mici, ele fiind înlocuite de creșterea oilor pe măsură ce relieful urcă spre „Causses”, platouri de gresie faimoase pentru producția de Roquefort, brânza albastră preparată din lapte de oaie. În vârful nordic al departamentului Aveyron, relieful urcă până la 1.200 de metri pe flancul sudic al platoului Aubrac, o zonă izolată și săracă în vegetație a Masivului Central, unde blocurile de granit nu se ridică niciodată la suprafață.

În partea de sud a regiunii, în Munții Pirinei, ce se ridică la 3.000 de metri deaupra nivelului mării, la granița cu Spania, întâlnim toate atracțiile unei zone montane, cu tot ce implică acest lucru, atât în perioada iernii, cât și pe timpul verii. Aceasta este adevarata regiune montană, unde poalele munților sunt dens împădurite și lasă locul păsunilor și crestelor dezgolite la o altitudine mai mare. Zona este cunoscută în rândurile schiorilor în timpul iernii și în egală măsură amatorilor de mișcare în aer liber și natură în lunile călduroase de vară. Include și câteva parcuri naționale ale Franței, precum și faimosul centru de pelerinaj de la Lourdes.

Accesul în regiunea Midi-Pyrénées se face cu TGV-ul de la Paris din gara Montparnasse sau Gare de Lyon. Există posibilitatea călătoriei la bordul trenurilor expres din gara Austerlitz. Accesul cu mașina se face de oriunde din Franța, de-a lungul miilor de kilometri de autostradă. Cu avionul se poate ajunge pe aeroportul Blagnac din Toulouse, unul dintre cele mai bune aeroporturi regionale ale Franței. Aeroporturi mai există și în Lourdes și Rodez.

Principalele atracții turistice din Midi Pyrénées

Notă: aceasta este doar o selecție a principalelor atracții. Regiunea este una foarte cuprinzătoare și pentru a le grupa pe toate ne-ar lua mult mai mult decât o pagină.

  • Toulouse: capitală regională, „Ville rose” sau „orașul roz” datorită culorii cărămizilor locale. Se recomandă vizitarea catedralei, Canal du Midi, Place du Capitol și Musée des Augustins;
  • Albi: obiectiv protejat UNESCO – oraș istoric pe râul Tarn cu o catedrală unică, fortificată, medievală. Se mai poate vizita galeria de artă Toulouse Lautrec, orașul vechi și se pot face croaziere pe Tarn;
  • Castres: muzeul Goya – o colecție de artă spaniolă;
  • Cordes sur Ciel: mică localitate medievală situată pe vârful unei coline deasupra râului Cérou;
  • Tarbes: așezare pitorească la poalele Munților Pirinei;
  • Lourdes: cel mai faimos pelerinaj catolic din centrul Franței, unde se spune că Fecioara Maria a apărut unei tinere țărănci în 1858;
  • Parcul Național Pirinei: o arie montană spectaculoasă, incluzând Cirque de Gavarnie;
  • Foix: capitala istorică a provinciei Ariège, cu un impresionant castel;
  • Rodez: capitala Rouergue – catedrala din secolul al XIV-lea, vechiul centru al orașului, muzeul Fénaille cuprinzând o colecție de menhire preistorice sculptate. În iunie 2013 se deschide Musée Soulages – muzeu nou cu 500 lucrări de artă create de artistul contemporan Pierre Soulages;
  • Roquefort: se recomandă o vizită în peșterile în care se maturizează brânza;
  • Millau: viaductul, unul dintre cele mai interesante ale lumii și cel mai înalt pod al lumii;
  • La Couvertoirade: sat antic fortificat, realizare a cavalerilor templieri pe platoul Larzac;
  • Conques: una dintre cele mai speciale biserici în stil roman de pe teritoriul Franței, adăpostind sculpturi remarcabile – sit protejat UNESCO;
  • Cahors: capitala departamentului Lot, localitate faimoasă pentru străzile sale vechi și pentru neobișnuitul pod fortificat medieval;
  • Martel: calea ferată Haut Quercy – într-un decor spectaculos, 6,5 kilometri lungime, oferind transportul cu trenul tractat de locomotive cu aburi, de la jumătatea lui iulie până la sfârșitul lunii august, aproape în fiecare zi;
  • Rocamadour: o destinație turistică și de pelerinaj apreciată, situată lângă canionul Alzou în departamentul Lot;
  • Saint Cirq Lapopie: sat istoric și foarte bine conservat pe valea râului Lot – merită vizitat însă trebuie să fiți atenți la aglomerația creată pe durata verii;
  • Localități bastide: multe dintre aceste localități medievale fortificate se găsesc în această regiune;

Ultimele destinații

Ghid turistic Svalbard

Svalbard

La 640 de kilometri în nordul coastei continentale a Norvegiei, arhipelagul Svalbard este unul din cele mai neprielni...
Hotelul Galaxy din Macao

Macao

Cu străzile sale pavate, arhitectura barocă, mâncarea și băutura tradițională, micuța insulă Macao este un ...
Piața Sfatului din Brașov

Brașov

Al treilea cel mai mare oraș al României în funcție de numărul de locuitori (peste 250.000 la ultimul recensământ), B...
Centrul Varșoviei, gătit pentru sărbătorile de iarnă

Varșovia

Calatorind printre cladirile gri si nestilizate ce inconjoara Varsovia sau traversand bulevardele largi ce ...